Asistenta Sociala in Romania

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Asistenta Sociala in Romania.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 21 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Miron Ioana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Asigurari

Cuprins

I. Sistemul serviciilor de asistenţă socială din România .4
II. Tradiţia asistenţei sociale în România.8
1. Asistenţa socială în România: avansul spectaculos dintre cele două războaie mondiale .8
2. Asistenţa socială după 1989.11
3. Configuraţia sistemului de servicii de asistentă socială.13
3.1. Funcţiile serviciilor de asistentă socială.13
3.2. Principiile de organizare a serviciilor de asistenţă socială.14
3.3. Situaţia actuală a sistemului serviciilor de asistenţă socială.15
.4. O strategie de dezvoltare a sistemului serviciilor sociale.17
3.5. Probleme ale formării resurselor umane ale sistemului de servicii sociale în România.18
3.6. Organizarea sistemului de servicii de asistenţă socială.18
CONCLUZII.21
BIBLIOGRAFIE.22

Extras din document

I. Sistemul serviciilor de asistenţă socială din România

Serviciile de asistenţă socială în contextul sistemului de protecţie socială

În cadrul sistemului de protecţie socială, serviciile de asistenţă socială ocupă un loc aparte.

Sistemul de protecţie socială are ca obiectiv susţinerea persoanelor, grupurilor sau comunităţilor aflate în situaţie de dificultate şi care nu pot să desfăşoare prin resurse proprii o viaţă la standarde minime considerate a fi normale.

Protecţia socială se realizează prin mai multe mijloace. O primă mare diviziune a mijloacelor de protecţie socială este cea între beneficii sociale financiare şi servicii sociale.

a) Beneficiile sociale financiare cuprind transferurile în bani sau în bunuri către persoanele care prezintă un important deficit de surse financiare. Cu alte cuvinte, ele nu deţin capacitatea de a obţine prin efort propriu minimul de resurse financiare necesare unei vieţi decente. Beneficiile sociale financiare sunt şi ele de mai multe tipuri:

- Beneficiile sociale contributorii (din sistemul de asigurări sociale) reprezintă un înlocuitor al veniturilor obţinute prin activitatea proprie, în condiţiile în care acest lucru nu mai este posibil datorită unor împrejurări ale vieţii: vârstă, îmbolnăvire, pierdere a locului de muncă. Beneficiile de asigurări sociale iau forma pensiilor, ajutorului de boală, ajutorului de şomaj. Aceste beneficii sunt oferite cu stricta condiţie a participării la un fond comun de asigurări sociale în perioadele active ale vieţii, fiind proporţionale cu mărimea acestor contribuţii la fondul comun.

- Beneficii sociale non-contributorii sunt acordate celor aflaţi în nevoie, în funcţie de mărimea acestei nevoi, fără obligaţia vreunei contribuţii prealabile. Asemenea beneficii sunt: ajutorul social, alocaţiile pentru copii, bursele de studiu, alte compensaţii cum sunt gratuităţile sau reducerile/subvenţiile de preţuri(locuinţe sociale, transport, bilete la manifestări culturale, subvenţii pentru chirii, pentru întreţinerea locuinţei etc.). Sistemul beneficiilor sociale non-contributorii sunt desemnate prin termenul general de asistenţă socială, spre deosebire de sistemul beneficiilor contributorii care sunt desemnate prin termenul de asigurări sociale.

b) Serviciile sociale cuprind o largă gamă de servicii oferite de colectivitate, în mare măsură în afara sistemului economic. Există trei mari categorii de servicii sociale: învăţământ, sănătate şi asistenţă socială. Serviciile de asistenţă socială reprezintă deci cel de-al treilea mare pilon al serviciilor sociale.

Dacă beneficiile financiare suplinesc un deficit de resurse financiare ale persoanei, serviciile se adresează unui deficit de capacităţi. Ele au ca obiect dezvoltarea, corectarea, refacerea capacităţilor individuale şi colective pentru o viaţa normală şi autosuficientă. Învăţământul dezvoltă capacităţile intelectuale, sociale şi tehnice de acţiune. Sănătatea asigură integritatea capacităţilor fizice de viaţă, prevenirea şi recuperarea deteriorării acestor capacităţi. Serviciile de asistenţă socială corectează, dezvoltă şi consolidează capacităţile personale şi sociale de funcţionare normală şi eficientă într-un mediu social dat. Ele sprijină persoanele şi comunităţile să rezolve problemele complexe şi dificile care intervin în cursul vieţii şi pentru care capacităţile existente nu sunt suficiente; susţin refacerea capacităţilor deteriorate, susţin funcţionarea acceptabilă acestora în condiţii de viaţă dificile.

Suportul social al persoanelor aflate în dificultate nu se face numai prin transferul de resurse financiare(bani sau bunuri), ci şi prin servicii de asistenţă socială. Situaţia de dificultate, inclusiv cea de sărăcie, nu se datorează exclusiv lipsei de resurse financiare, ci şi lipsei de capacităţi personale şi colective de a face faţă problemelor vieţii. Serviciile de asistenţă socială au ca obiectiv refacerea şi dezvoltarea capacităţilor persoanelor, familiilor, colectivităţii de a înţelege natura problemelor cu care se confruntă, de a identifica soluţiile constructive şi de a-şi dezvolta capacităţile personale şi colective de a rezolva aceste probleme. Într-un anume fel, asistenţa socială reprezintă într-o mare măsură un tip specific de terapie socială.

Serviciile de asistenţă socială iau două forme relativ distincte: servicii de asistenţă în mediul natural de viaţă(în familie, acasă, la şcoală, la locul de muncă) şi servicii în instituţii de asistenţă socială, oferind, în cazuri extreme, un loc special protejat pentru persoanle care nu pot, temporar sau permanent să trăiască într-un mediu social natural. Instituţiile de asistenţă socială sunt case pentru vârstnici, case pentru copiii abandonaţi, instituţii pentru copiii sau persoanele cu dizabilităţi severe, instituţii de resocializare a copiilor şi adolescenţilor cu deviaţii comportamentale etc.

Dintr-o altă perspectivă, serviciile de asistenţă socială împreună cu sistemul de beneficii sociale non-contributorii formează sistemul global al asistenţei sociale. În sens larg, asistenţa socială reprezintă totalitatea mijloacelor utilizate de o colectivitate(transferuri financiare şi servicii) de suport pentru persoanele, grupurile şi comunităţile aflate în situaţie de dificultate şi care nu pot să depăşească această situaţie prin resurse proprii. În acest sens general, asistenţa socială se referă la ansamblul instituţiilor, programelor, măsurilor, activităţilor profesionalizate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate şi care, datorită unor cauze de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii un mod normal, decent de viaţă. Obiectivul central al intervenţiei asistenţei sociale este de sprijini pe cei aflaţi în nevoie să obţină condiţiile necesare unei vieţi decente, autosuficiente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o funcţionare socială corespunzătoare.

În termen general, se poate spune că asistenţa socială intervine pentru a corecta deficitul de resurse, fie că este vorba de resurse financiare sau de resurse de capacităţi de acţiune.

Următoarele categorii sunt de regulă beneficiarii asistenţei sociale:

- Familiile sărace;

- Persoanele lipsite de locuinţă, în incapacitate de a o obţine;

- Copiii care trăiesc într-un mediu familial/social advers, abandonaţi şi instituţionalizaţi;

- Minorii delicvenţi;

- Tinerii neintegraţi social;

- Persoanele dependente de drog, alcool;

- Persoanele abuzate fizic, sexual;

- Persoanele cu handicap fizic sau mintal;

- Persoanele cu boli cronice fără susţinători legali;

- Persoanele bătrâne neajutorate;

- Persoanele care au suferit în urma unor calamităţi naturale, sociale, persecuţii şi discriminări de orice tip.

Aceste categorii de persoane, pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă, nu pot duce o viaţă activă, independentă, fără un ajutor din exterior. Asistenţa socială reprezintă un mod operativ de punere în aplicare a programelor de protecţie socială pentru persoanele/grupurile menţionate mai sus. Ea asigură astfel prin serviciile specializate, atenuarea parţială a dezechilibrelor grave dintre nevoi şi resurse, depăşirea perioadelor de criză, posibilitatea de refacere a forţelor proprii pentru integrarea normală în viaţa socială.

Sistemul asistenţei sociale are la bază următoarele caracteristici structurale: din fondurile bugetare de stat sau din cele obţinute voluntar de la indivizi/comunitate sunt sprijinite persoanele în nevoie în raport cu necesităţile lor.

În acest caz prestaţia se face în funcţie de nevoile existente conform principiului solidarităţii, nefiind condiţionată sau dimensionată în raport cu vreo contribuţie personală anterioară, ca în cazul asigurărilor sociale. Sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul asistenţei sociale, de regulă, nu este precizat decât în limite generale prin lege, urmând a fi specificat prin analiza de la caz la caz a situaţiilor concrete, prin anchete sociale efectuate de specialişti sau prin proceduri de testare a resurselor de venituri. Excepţie fac beneficiile sociale categoriale cum sunt de exemplu alocaţiile pentru copii.

Asistenţa socială se poate plasa la diferite niveluri: la nivelul individului- asistenţă personalizată (asistenţă economică, morală, psihologică pentru persoanele în nevoie: săraci, şomeri, cei dependenţi de drog, alcool, cei cu probleme de integrare în muncă, victime ale abuzurilor de orice fel, ale discriminărilor sociale, rasiale etc.); la nivel interpersonal şi de grup- consiliere şi terapii de familie, ale cuplului, ale grupurilor marginalizate; la nivel comunitar- mobilizarea energiilor individuale şi colective pentru rezolvarea problemelor comunităţii, rezolvarea conflictelor etnice, grupale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Asistenta Sociala in Romania.doc