Contractul de Asigurare

INTRODUCERE

Contractul de asigurare se defineste ca un act juridic prin care o persoană fizică sau juridică, primeşte calitatea de asigurat şi se obligă să plătească o sumă de bani reprezentând prima de asigurare, persoanei juridice numită societate de asigurare, în baza căreia acesta în calitate de asigurător, preia asupra sa riscul ca la producerea evenimentului asigurat să platească asiguratului sau unui terţ ( beneficiar al drepturilor rezultate din asigurare ) o despăgubire, o indemnizaţie sau suma asigurată, în limitele stabilite de lege sau convenite de contract.

Reprezintă o serie de particularităti si anume: caracterul sinalagmatic - fiecare parte are anumite obligatii; caracterul aleatoriu - reprezentat de faptul, că la încheierea asigurării, asiguratul si asigurătorul nu cunosc efectele, avantajele, sau pierderile ce vor rezulta; este un contract de bună credintă – încrederea între părti stă la baza relatiilor dintre diferite institutii financiare si clientii lor; este un contract de adeziune - clauzele sunt stabilite de asigurător, asiguratul putând numai să le accepte sau nu; cu titlu oneros - pentru că fiecare parte urmăreste realizarea unor scopuri, obtinerea unor prestatii exprimate în bani si se execută succesiv – prestatiile prevăzute în contract se efectuează în mod treptat si în timp.

Contractul de asigurare se formează prin acodul de voinţă al părţilor şi se emite de societatea de asigurări, cuprinzând două părţi pincipale, şi anume:

a) prima parte conţine cluzele imprimate, relevând extrase din condiţiile generale care reglementează raporturile dintre asigurat şi societatea de asigurări, scoţând în evidenţă drepturile şi obligaţiile asiguratului.

b) partea a doua cuprinde părţile neimprimate ale contractului care indică elementele contractate, menţionarea riscurilor, prima de asigurare, suma asigurată, durata contractului. De regulă, contractul de asigurare se încheie în doua exemplare.

În contractul de asigurare intervin următoarele părţi: asigurătorul (societatea de asigurări), asiguratul, contractantul şi beneficiarul asigurării şi are la bază anumite pricipii care pot fi tratate drept condiţii pentru încheierea şi derularea sa, şi anume: acordul de voinţă, pricipiul mutualităţii, pricipiul despăgubirii, interesul asigurabil, pricipiul subrogaţiei, principiul bunei credinţe, contribuţia.

Complexitatea contractului de asigurare se poate explica prin analizarea unor termeni ce fac parte din conţinutul său: sume asigurate limite de asigurare, dar şi prin analizarea modului în care se încheie şi se reziliază contractul de asigurare.

1. SUMA ASIGURATĂ ŞI LIMITE DE ASIGURARE

1.1 Noţiunea de sumă asigurată

Reprezintă limita maximă până la care asigurătorul îl despăgubeşte pe asigurat sau beneficiar la producerea evenimentului asigurat. Stabilirea acestei sume se realizează prin operaţinea denumită evaluare de asigurare.

Arătarea sumei asigurate în contract este necesară întrucât serveşte ca bază şi pentru calcularea primei. Între prima de asigurare şi suma asigurată există o condiţionare reciprocă; cuantumul maxim al despăgubirii de asigurare, care se cuvine asiguratului în cazul producerii daunei, este limitat de cuantumul sumei asigurate, iar prima de asigurare se stabileşte, în principiu, la un anumit procent din suma asigurată.

1.2 Suma asigurată în asigurările de bunuri

În asigurările de bunuri suma asigurată se stabileşte în principiu în funcţie de valoarea bunurilor asigurate. Operaţiunea se numeşte evaluare de asigurare iar rezultatul ei valoare de asigurare. Suma asigurată poate fi mai mică, mai mare sau cel mult egală cu valoarea de asigurare.

Evaluarea cât mai corectă a bunurilor asigurate are o importanţă deosebită. Dacă suma asigurată este inferioară valorii reale a bunului asigurat, eficienţa economică a asigurării respective va fi corespunzător mai redusă decât în cazul acoperirii integrale. Dacă valoarea de asigurare este mai mare decât valoarea bunului asigurat interesul asiguratului pentru păstrarea integrităţii bunurilor asigurate se reduce, generând provocarea intenţionată a prejudicierii lor.

Cu privire la evaluarea de asigurare, în asigurarea de bunuri trebuie remarcat faptul că valoarea unui bun are mai multe accepţiuni, cum sunt: “valoarea bunului”, “valoarea din nou”, “valoarea de înlocuire” sau valoarea lui la data de încheiere a contractului de asigurare. În unele ţări se întrebuinţează termeni ca valoare brută în loc de valoare din nou sau valoare de

cumpărare şi valoare netă în loc de valoare reală. La noi în activitatea de asigurare, valoarea bunului care de regulă stă la baza calcului despăgubirii, este considerată a fi valoarea din nou a bunului asigurat calculată la preţul de cumpărare din care se scade uzura ( coeficientul de uzură al bunului la momentul încheierii asigurării sau la momentul ivirii evenimentului asigurat). Prin valoare din nou se înţelege valoarea de achiziţie a bunului respectiv la preţurile de cumpărare practicate, ori preţurile zilei pe piaţa locală sau zonală. În ultima vreme în asigurări se practică un sistem de calcul cât mai exact prin diferite variante a valorii reale a bunurilor asigurate. Chiar şi a apartamentelor proprietate personală, a persoanelor fizice în funcţie de zona geografică, de zona orăşenească, de mărimea lui, de amplasarea în bloc pentru ca nimeni să nu se îmbogăţească de pe urma asigurării.