Contractul de asigurare - sumă asigurată, limite de asigurare încheierea și rezilierea contractului

1. Contractul de asigurare – generalităţi

Contractul de asigurare este actul prin care o persoană fizică sau juridică, în calitate de asigurat, se obligă să plătească o primă societăţii de asigurare, iar aceasta din urmă, în calitate de asigurător,are obligaţia de a-şi asuma riscul producerii unui eveniment şi să plătească beneficiarului(care poate fi asiguratul sau o terţă persoană) despagubirea sau suma asigurată prevăzută în cazul producerii riscului asigurat.

Faţă de contractele din alte domenii, contractul de asigurare prezintă o serie de particularităţi. Astfel contractul de asigurare este un contract:

- cu caracter sinalagmatic

- cu titlu oneros

- cu executare succesivă

- cu caracter aleatoriu

- de adeziune

- de bună credinţă

Elemente tehnice ale asigurărilor ce apar în raporturile de asigurare şi care sunt prezente atât în formele de asigurare obligatorii, cât şi în cele facultative: părţile care intervin în asigurare(asigurat, asigurător şi în unele cazuri contractant şi beneficiar), obiectul asigurării(bunuri, persoane şi răspundere civilă), interesul asigurat, riscul asigurat, suma asigurată, prima de asigurare, durata asigurării, paguba şi despăgubirea de asigurare.

2. Suma asigurată

Suma asigurată, numită şi acoperire de asigurare, este valoarea limită până la care asigurătorul îşi asumă răspnderea faţă de asigurat, în cazul producerii riscului. Această sumă se stabileşte prin contractul de asigurare sau poliţa de asigurare în asigurările facultative şi prin acte normative în asigurările obligatorii. Prima de asigurare se plăteşte în funcţie de cuantumul sumei asigurate.

La asigurările de bunuri,suma asigurată este stabilită în principiu în funcţie de valoarea bunurilor ce vor fi asigurate. Această operaţiune se numeşte evaluare de asigurare, iar rezultatul ei valoare de asigurare. Valoarea de asigurare este determinată în corelaţie cu valoarea reală a bunului, iar subevaluarea sau supraevaluarea acestuia poate duce la influienţarea negativă a derulării normale a raporturilor de asigurare.

Astfel, o deosebită importanţă o are evaluarea cât mai corectă a bunurilor asigurate. În cazul supraevaluării bunului, se poate ajunge la obţinerea unei despăgubiri mai mari decât valoarea reală a acestuia. Aceasta duce la reducerea preocupării asiguratului pentru păstrarea integrităţii bunului şi chiar trezirea interesului pentru producerea riscului deoarece acesta i-ar aduce un beneficiu.

La subevaluare, interesul persoanei pentru a încheia asigurarea scade, dat fiind faptul că în cazul producerii riscului, valoarea pagubei nu este compensată corespunzător.

Suma asigurată poate fi mai mică sau egală cu valoarea de asigurare, iar aceasta din urmă este mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului, care este stabilită în funcţie de preţul de vânzare – cumpărare sau după valoarea din contabilitate.