Dinamica și Impactul Asigurărilor asupra Economiei

1.General de asigurare

a. Concepte de asigurare

Apariția asigurărilor este legată de existența riscuri care amenință bunurile materiale, precum și integritatea corporală și chiar viața oamenilor. Nevoia de protectie a omului in fata unor pericole si pentru gasirea solutiilor adecvate de prevenire sau inlaturare a lor a născut asigurarea.

Asigurarea este o activitate economico- sociala care consta in protectia persoanelor fizice si juridice in calitatea de asigurati impotriva diverselor riscuri si este realizata de catre societati specializate in calitate de asiguratori.

Prin definitie, asigurarea este un aranjament ( o înțelegere) prin care una din părți numită asigurător, promite să plătească celeialte părți asigurat sau beneficiar o numită sumă de bani dacă se produce un eveniment care îl face pe asigurat să sufere o pierdere financiară.

b. Evoluția asigurarilor

Încă din antichitate, oamenii s-au reunit pentru a face față consecințelor calimităților natural sau accidentelor.

În China (anul 3000 î.Hr), negustorii și proprietarii vasului erau despăgubiți dacă o navă era jefuită de pirați ori dispărea pe mare. În Babilon (aprox.2000 î.Hr). Codul lui Hammurabil conținea asemenea prevederi. De asemenea, acum circa 3400 de ani. În Egiptul antic, funcționa un fond de solidaritate al tăietorilor de piatră, constituit din contribuția tuturor, pentru acoperirea unor pagube. Prin anul 650 î. Hr, în Grecia antica inteleptul legislator Solon a obligat societățile politice si mestesugaresți să constituie un fond comun alimentat prin cotizatii lunare, destinat sa repare prejudiciile survenite în interiorul grupului. Este prima asigurare obligatorie care se cunoaste. În legislația maritimă a insulei Rhodos (aprox.916 î.Hr) se prevedea că pierderile produse prin aruncarea peste bord a unei părți din încărcătură, pentru a salva restul încărcăturii, nava și echipajul, sunt suportate în comun de toți proprietarii mărfii, prevedere care se menține și astăzi, sub denumirea de avarie comună. În Roma antică, existau asociatii bazate tot pe principiul solidarității, care interveneau după producerea riscurilor. Tot aici, apar și elementele unui contract incipient de asigurare, un gen suma de contract de împrumut, ce acoperea sau garanta un transport de mărfuri la mare distanță. Dacă mărfurile nu ajungeau la destinație, creditorul pierdea suma împrumutată. În Evul Mediu timpuriu această practică se extinde sub forma ,,împrumutului pentru marea aventură”. Pentru a efectua un transport maritim, negustorii aveau nevoie de mari sume de bani, pe care le împrumutau de la bancheri.

Cel mai vechi contracte de asigurare pastrat a fost intocmit la Genova, in Italia, in 1347. Au aparut apoi primele forme de asigurari de viata (sec. XV-XVI), si cele de incendii (sec. XVII). Astfel, ca urmare a unor incendii devastatoare, a fost creata in 1696, la Londra, prima companie de asigurari contra incendiilor.

Asigurările moderne s-au născut odată cu apariția calculelor actuariale. Astfel, se descoperă legea numerelor mari (1654,Blaise Pascal), se elaborează primul tabel de mortalitate (1657, Christian Huygens), primul calcul de rente viagere (1660, Jean de Witt) și primul tratat de actuariat (1750, Richard Price).

În secolul al XIX-lea, asigurările se dezvoltă deplin, ca urmare a dezvoltării economice, a cresterii nivelului de viață, a extinderii salarizării, a creșterii valorii bunurilor, a amplificării și diversificării riscurilor.

În România, a acționat un gen de asigurare a animalelor, bazată pe mutualitate, denumită ,,Hopșa”. Astfel, in cazul accidentarii unei vite, aceasta era taiata iar carnea era împărțita intre locuitorii din aceeasi comuna, fiecare platind o suma de bani pentru partea ce-i revenea.

Primele organizatii de mutualitate si intrajutorare au aparut in sec. al XV-lea, in cadrul breslelor din Transilvania, unde se practicau un gen de asigurări de deces, respectiv de incendiu.