Dinamica și structura cheltuielilor din UE

CAP 1.Bugetul si cheltuielile publice ale Uniunii Europene

Bugetul Uniunii Europene este actul care autorizează în fiecare an finanţarea ansamblului activităţilor şi intervenţiilor comunitare. În funcţie de acesta pot fi observate în fiecare an priorităţile şi orientările politice comunitare. Evoluţia sa de-a lungul timpului reflectă transformările succesive ale construcţiei europene. În 1970, bugetul comunităţii era de 3,6 miliarde ecu ( la 1 ian. 1999, 1ecu = 1 euro) şi era constituit aproape în totalitate din fonduri pentru cheltuielile legate de politica agricolă comună. Astăzi bugetul UE este dotat cu aproximativ 93 miliarde€. Se pot regăsi aici toate politicile UE: cheltuielile politicii agricole comune, politica de dezvoltare regională, cheltuieli de cercetare, educaţie, formare, acţiuni de cooperare internaţională etc.

Tratatul de constituire a CEE, modificat prin Tratatul de la Amsterdam (art. 268-280 ), este cel care reglementează procedurile de alcătuire şi adoptare a bugetului. Astfel, Comisia Europeană trebuie să elaboreze un draft de proiect bugetar, pornind de la estimări ale nevoilor economice şi priorităţilor politice ale Uniunii pentru anul care urmează. Acest document este prezentat Consiliului Uniunii, care îl adoptă după eventualele amendamente, devenind astfel un proiect de buget. Acest proiect este transmis Parlamentului European. Puterile acestuia din urmă asupra bugetului depind de natura cheltuielilor: pentru cheltuielile obligatorii (aprox. 40% din total), parlamentul poate doar propune modificări, iar stabilirea nivelului final al fondurilor alocate pentru acest domeniu revine Consiliului; pentru celelalte cheltuieli, neobligatorii, Parlamentul poate modifica proiectul de buget. Trebuie observat însă faptul că parlamentului îi revine rolul cel mai important, devenind astfel "autoritatea bugetară" a Uniunii.

Din 1998, bugetul anual al Uniunii este stabilit în concordanţă cu un plan financiar pe termen mediu, care defineşte limitele anuale ale cheltuielilor comunitare. În 1999, în cadrul negocierilor "Agendei 2000", legate de priorităţile viitoare ale UE, au fost stabilite şi adoptate liniile directoare ale politicii bugetare pe o perioadă de 7 ani, între 2000 şi 2006. Fixându-se aceste perspective bugetare pe mai mulţi ani, adoptate atât de Consiliul UE, cât şi de Parlamentul European, s-a creat un cadru care facilitează adoptarea anuală a bugetului şi controloul asupra evoluţiei cheltuielilor. Perspectivele financiare pe 2000-2006 au inclus şi credite pentru lărgirea Uniunii.

Cheltuielile înscrise în bugetul UE reprezintă în cifre a priorităţilor şi politicilor UE. Din acest punct de vedere, aproape 80% din cheltuielile bugetului UE pa anul 2001 sunt pentru realizarea obiectvelor a două politici: politica agicolă comună şi politica de convergenţă economică şi socială (operaţiunile structurale). Este de subliniat că multe dintre politicile UE sunt de natura regelementării în anumite domenii şi nu necesită cheltuielile în sine, cu excepţia celor de administrare a aplicării unor reguli stabilite . În acest sens, în bugetul UE nu se regăsesc, de exemplu, cheltuieli de apărare, ordine publică, asigurări sociale referitoare la statele membre. În bugetul UE, cheltuielile sunt grupate pe opt secţiuni, corespunzător instituţiilor create prin Tratat pentru punerea în aplicarea politicile UE: Parlamentul European; Consiliul UE; Comisia Economică şi Social; Comitetul Regiunilor; Ombudsman. Toate instituţiile, cu execepţia Comisiei Europene, au numai cheltuieli administrative. Comisia Europeană are atât cheltuieli administrative, cît şi cheltuieli operaţionale aferente programelor şi acţiunilor pentru realizarea politicilor.

Principalele categorii de cheltuieli. În procesul de luare a deciziilor cu privire la cheltuielile bugetului UE, se foloseşte gruparea cheltuielilor pe programele şi acţiunile UE prin a căror aplicare se realizează obiectivele şi politicile UE. Principalele categorii de cheltuieli sunt: agricultura; operaţiuni structurale; politici interne; acţiuni externe; administraţie; ajutor pentru aderare; rezereve.

Cheltuielile repartizate pentru agricultură deţin cea mai mare pondere în bugetul UE. În deceniul trecut, deşi cheltuielile în sumă absolută au crescut, ponderea acestora în totalul celtuielilor UE a fost în scădere.

Obiectivele politicii agricole commune a UE sunt finanţate prin Fondul European agricol de orientare şi garanţie. De aici se acoperă cheltuieli, în principal, pentru: susţinerea veniturilor fermierilor; subvenţiile pentru exportul produselor agricole în ţările nemembre şi alte măsuri pentru reglementarea pieţelor agricole; măsurile de dezvoltare rurală.

Categoria cheltuielilor pentru operaţiuni structurale (fondurile structurale şi fondul de coeziune) se situează pe locul doi ca mărime în bugetul UE şi, în ultimul deceniu, a crescut atât în sumă absolută, cît şi ca pondere în totalul cheltuielilor. Din aceste fonduri, se finanţează proiecte şi acţiuni vizând modernizarea structurilor economice, în special pe o bază regională, şi îmbunătătţirea situaţiei sociale a grupurilor de personae defavorizate în scopul reducerii decalajelor de bunăstare între diferitele regiuni ale UE. În esenţă, este vorba de realizarea unei mai mari coeziuni economice şi sociale. Se apreciază că numai prin reducerea acestor decalaje, cetăţeni UE se pot bucura de avantajele pieţei unice şi ale uniunii economice şi monetare.