Evolutia Asigurarilor pe Plan International

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Evolutia Asigurarilor pe Plan International.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 27 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Asigurari

Extras din document

Istoria asigurarilor arata ca la inceput omul a suportat singur pagubele.Oamenii au constientizat pericolele la care erau expusi si au incercat sa se protejeze impotriva lor din cele mai vechi timpuri. Deoarece experienta le demonstrase, inainte de toate, ca pierderile pot fi mult mai usor suportate atunci cand sunt impartite intre mai multe personae, prima forma de protectie practicata a fost constituirea unor comunitati bazate pe aceleasi interese si dispersarea riscului. Metodele de asigurare s-au dezvoltat in functie de nevoile existente la un moment dat. Pentru a le intelege, este necesar sa le studiem in evolutia lor in timp .

Remarcabile sunt primele documente scrise ce consemneaza asocieri in vederea asigurarii, gasite in Egipt.Tablele au fost scrise in urma cu peste 6500 de ani, de catre categoria sociala cea mai expusa la riscuri de accidente, cioplitorii in piatra. Acestia au constituit un fond mutual de intrajutorare, anticipat, pentru a acoperi pagubele pe care membrii ai colectivitatii le aveau.

Exista unele date potrivit carora negustorii chinezi isi incarcau marfa pe mai multe vase pentru a fi transportata pe fluviile periculoase ale Chinei, cu scopul de a reduce riscul ca intreaga marfa sa fie distrusa in timpul transportului fluvial. In jurul anului 3000 i.H. babilonienii practicau asa-numitele contracte de imprumut maritime. Acest sistem de credite maritime, conceput si utilizat de babilonieni este considerat o forma incipienta a asigurarilor. Dupa cum se stie, babilonienii erau foarte buni comercianti iar numeroasele tablite asiriene scot in evidenta faptul ca acestia aveau idei destul de clare legate de natura unui contract, de valoarea banilor si de inmultirea lor prin imprumuturi pe camata, cu dobanda simpla si compusa.

Pentru a intelege legatura dintre imprumutul maritime, conceput si practicat de babilonieni, si asigurari, ar trebui mai intai sa clarificam in ce consta de fapt imprumutul maritime. Un negustor incredinta unui armator sau unui alt comerciant o anumita cantitate de marfuri, sau o anumita suma de bani pentru a cumpara o cantitate de marfuri in vederea vanzarii acestora in alte orase. Anticipand obtinerea unui castig, armatorul sau comerciantul contractau imprumutul acceptand sa plateasca o dobanda calculate ca procent din suma imprumutata. Conform contractului de imprumut maritime, debitorul nu era obligat sa restitue banii, in cazul in care, datorita unui accident independent de vointa sa, marfurile nu ajungeau la destinatie. Dobanda practicata in cazul imprumuturilor maritime era mai mare decat in cazul altor imprumuturi si din acest motiv s-a considerat ca diferenta a fost impusa de creditor in schimbul acceptarii riscului transportului.Asadar, riscul pierderii bunurilor transportate era transferat creditorului, contra unei prime stabilite sub forma de dobanda suplimentara.

Dovezile initiale privind imprumutul maritime se refera la Codul lui Hammurabi, identificat foarte tarziu. Codul cuprinde 282 de clauze si a fost compilat de Hammurabi, regale Babilonului, in jurul anului 2250 i.H. Babilonienii au folosit contractile de imprumut, utilizate in secolele urmatoare in colaborare cu fenicienii. Grecii au preluat experienta babilonienilor si fenicienilor si au inceput sa emita unele hartii de valoare. In sec. al IX-lea i.H. , legile Rhodosului au constituit baza teoretica si practica a uzantelor maritime referitoare la avaria comuna. In secolele urmatoare romanii au aderat la acelasi sistem .

Analizand contractele de imprumut maritime grecesti incheiate in secolele X-IX i.H., juristi recunoscuti in domeniul dreptului maritime din secolul al XIX-lea, au constatat ca acestea erau identice ca natura cu cele moderne, utilizate in Londra in anul 1860.

Popoarele arabe, din antichitate, care practicau comertul si traversau zone periculoase in desert cu caravanele, se constituiau in asociatii menite sa suporte in comun pagubele produse in urma jefuirii unora dintre ei.

Romanii, au avut parte de forme de organizare pentru solidaritate. Astfel, Regulamentul Colegiului Funerar din Lavinium, grupa membrii acestui colegiu intr-o asociatie de inmormantare care asigura pe fiecare membru, contra unei prime de asigurare.

Unii autori, remarca dezvoltarea unor forme incipiente ale societatilor de asigurare in Grecia antica, cand inteleptul Solon, legislator atenian(640-558 i.e.n.), a obligat societatile politice si mestesugaresti sa constitue un fond comun de intrajutorare pentru a repara prejudiciile avute de unul dintre membrii societatii.

Formele primare de asigurare se regasesc si in Islanda, in sec XII, pentru acoperirea pagubelor la pierderea animalelor, asociatiile constituite fiind de cate douazeci de familii.

Franta si ulterior Olanda, Germania si Anglia, cunosc in sec. al XVII-lea, dezvoltarea asociatiilor mutuale privind acordarea rentelor viagere.Mecanismul permite membrilor cotizanti sa primeasca in locul dobanzilor rente viagere.Remarcam faptul ca asigurarile din domaniul maritime, atat CARGO, cat si CASCO s-au dezvoltat intr-un ritm accelerat, fiind practice motorul dezvoltarii asigurarilor comerciale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Evolutia Asigurarilor pe Plan International.doc