Evoluția Pieței Asigurărilor din România

CAP 1. INSTITUIREA ŞI EVOLUŢIA ASIGURĂRILOR ÎN ROMÂNIA.

Forme de asigurări (asociaţii de înmormântare, de ajutoare în caz de deces, incediu) au existat pe teritoriul României încă din secolele XVII- XVIII), atât în cadrul breslelor, cât şi al obştilor săteşti.

Astfel, hopşa a fost o formă iniţială, rudimentară de asigurare a animalelor în cazuri de accidente, practicată în ţara noastră cu mult timp înaintea secolului al XIX- lea, prin care locuitorii unei comune se întrajutorau.

Cele dintâi organizaţii care au avut şi caracter de mutualitate şi întrajutorare au fost breslele din Transilvania care s-au înfiinţat în secolul al XIV-lea.

Breslele au constituit începutul activităţii de asigurări de persoane şi în statutele lor se prevedeau, între altele că fiecare membru era obligat să plătească o taxă de înscriere şi apoi cotizaţii periodice, iar din sumele încasate se suportau cheltuielile de înmormântare în caz de deces a membrilor breslei; dacă vâduva şi copiii meşterului decedat rămâneau fără mijloace de trasi, li se acordau ajutoare din ,,Lada breslei”.

Breslele aveau căte o cutie numită ,,a milei” în care se aduna un fond alimentat din cotizaţii, amenzi şi caritate publică.

Dacă în Muntenia şi Moldova exista ,,cutia milei”, în Transilvania şi Banat pentru întreprinderile forestiere, miniere şi metalurgice existau ,,lăzi frăţeşti” sau ,,lăzi miniere” care nu erau altceva decât case de ajutor ce au existat până la 1919.

Mai târziu s-au instituit şi apoi s-au dezvoltat asociaţii pentru stingerea incendiilor care erau organizate între mai multe comune vecine.

În anul 1744 la Braşov s-a înfiinţat o ,,casă de incendii” prin fuzionarea mai multor asociaţii învecinate şi care au funcţionat până în anul 1763.

CAP 2. ASIGURĂRILE ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1871-1948.

Treptat, pe măsura dezvoltării relaţiilor capitaliste în economie şi a participării României la circuitul economic mondial, a devenit necesară instituirea unor forme de organizare pentru prevenirea riscurilor şi compensarea pagubelor provocate de diferite fenomene (calamităţi ale naturii, accidente, furt ş.a).

A doua jumătate a secolului al XIX- lea, până la începutul primului război mondial, a fost perioada de proliferare a societăţilor autohtone de asigurări pe teritoriul ţării noastre. Astfel, dintre cele mai reprezentative societăţi care practicau diferite forme de asigurare, se menţionează: în 1868 a luat fiinţă societatea ,,Transilvania”, în 1871 societatea ,,Dacia”, care la înfiinţare a avut un capital de 3 milioane de lei, însă s-au lovit de multe dificultăţi, deoarece nu existau instituţii care să se ocupe cu prevenirea incendiilor, iar marea masă a cetăţenilor nu era familiarizată cu asigurările de viaţă.

În 1873 a fost creată societatea de asigurări ,,România”, care iniţial a avut un capital de 2 milioane de lei. În 1882 a luat fiinţă societatea ,,Naţionala” cu un capital de 3 milioane de lei, iar mai târziu, în 1897 a fost întemeiată, la Brăila, societatea ,,Generala”,

specializată în transporturile maritime.

Ulterior ,,Generala” şi-a mutat sediul la Bucureşti şi a practicat toate ramurile de asigurări. În anul 1907 se înfiinţează societatea de asigurări ,,Agricola”, care practica toate formele de asigurări; în anul 1930 fuzionează cu ,,Fonciera” de la Cluj, înfiinţându-se ,,Agricola-Fonciera”. În anul 1911 a luat fiinţă societatea ,,Prima Ardeleană”.

În anul 1920 s-a constituit societatea ,,Steaua României”, cu un capital de 2 milioane de lei, care în 1932 a fuzionat cu ,,Ancora”, capitalul însumând 12 milioane de lei.

O altă societate de asigurări constituită în anul 1923 a fost ,,Asigurarea Românească”, cu un capital de 4 milioane de lei şi tot în acelaşi an a fost constituită societatea ,,Vulturul” la Chişinău a cărei activitate este legată de mişcarea cooperatistă.

Începând din anul 1927, guvernul României a autorizat înfiinţarea unor societăţi străine de asigurări, cum au fost: ,,Standard”, Norwich”, „Phonix”, ,,Sun”ş.a.