Impactul cheltuielilor publice asupra asigurărilor sociale

Cap 1. Cheltuielile publice pentru asigurarile sociale (pensii) – catacterizare generala

In primul rand, cheltuielile publice concretizeaza cea de-a doua faza a functiei de repartitie a finantelor publice si anume accea a repartizarii resurselor financiare publice pe diverse destinatii. Utilizarea propriu-zisa a acestor resurse pentru infatuirea obiectivelor cuprinse in programe ale guvernului privind acesta activitate sociala, economica si de alta natura, ce se desfasoara pentru realizarea acestora se reflecta in cheltuielile publice. Prin aceste cheltuieli publice, statul acopera necesitatile publice de bunuri si servicii ce sunt considerate prioritare in fiecare perioada.

Cheltuielile publice exprima relatii economico-sociale in forma baneasca, care se manifesta intre stat, pe de o parte, si persoane fizice si juridice, pe de alta parte, cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor financiare ale statului in sopul indeplinirii functiilor acestora.

Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezinta o componenta importanta a politicii sociale a statelor si aceasta presupune folosirea pe scara larga a resurselor financiare publice in scopul imbunatatirii conditiilor de trai ale populatiei si a calitatii vietii fiecarui individ.

Dupa terminarea celui de-al doilea Razboi Mondial, in America si Europa a aparut o doctrina politica referitoare la sisteme de interventie in directia satisfacerii nevoilor fundamentale ale cetatenilor sub denumirea de Welfare state (stat-providenta). Statul providenta este reprezentat de modul de organizare a unei societati care asigura membrilor un maxim de protectie sociala si securitate economica cu ajutorul unei redistribuiri a impozitelor si contributiilor sociale. Dezvoltarea sistemului economic modern s-a dovedit a fi neputiincioasa in satisfacerea directa, echilibrata si echitabila a miltitudinii de necesitati colective legate de protectia, siguranta si bunastarea indivizilor. In cadrul statului providenta exista metode si masuri prin care autoritatea publica poate actiona in trei directii principale:

1. Garantarea uni venit minim, independent de marimea pietei si de forma proprietatii;

2. Reducerea ariei de nesiguranta si punerea in garda a indivizilor si familiilor lor in infruntarea unor situatii care sunt determinate de boli, batranete, somaj;

3. Asigurarea tuturor membrilor societatii a unor standarde mai bune, disponibile in raport cu o gama predeterminata de servicii sociale.

In realizarea acestor obiective, cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale actioneaza ca o importanta parghie.

Exista o serie de nevoi sociale a caror satisfacere reclama organizarea de catre autoritatile publice centrale si locale a unor actiuni cu ajutorul anumitor institutii publice. Aceste nevoi sociale au in vizor: invatamantul, cultura, sanatatea, protectia sociala etc. Aceste actiuni sunt prevazute in programe sociale care stabilesc si urmaresc realizarea lor. Partea din venitul national destinata acestor necesitati de natura sociala a evoluat foarte mult: in tarile dezvoltate, pana la cel de-al doaile Razboi Mondial, aceasta reprezenta aproximativ 6%, in anii ’50 aprox 20%, iar in 2000-2001 reprezenta 30%-50% sau chiar mai mult.

Cheltuielile pentru actiuni social-culturale indeplinesc un rol economic si social destul de important pentru ca pe seama resurselor alocate de catre stat se asigura educatia, instructia copiilor si a tinerilor, ridicarea calificarii profesionale, asistenta medicala a indivizilor; totodata se influenteaza evolutia demografica, se asigura un sistem de protectie sociala, ridiarea nivelului culturat si artistic. Concomitent, rolul economic al acestor cheltuieli se manifesta si in actiunea asupra consumului, in sensul ca influenteaza cererea de bunuri de consum si pe aceasta cale stimuleaza sporirea productiei.