Managementul în Asigurări

INTRODUCERE

Actualitatea temei De-a lungul timpului, viaţa şi bunurile oamenilor au fost adesea ameninţate de nenumărate pericole. În trecut, oamenii apăreau în postura de victime doar ale diferitelor fenomene naturale. În zilele noastre, au apărut şi alte riscuri extrem de variate, ca urmare a perfecţionării continue a tehnicii şi tehnologiilor, a extinderii aglomerărilor urbane, a creşterii numărului mijloacelor de transport, a utilizării pe o scară tot mai largă a energiei atomice etc.

Existenţa diferitelor riscuri au determinat oamenii să descopere şi să aplice diverse mijloace de protecţie împotriva riscurilor generatoare de pagube potenţiale la care erau expuse activităţile lor sau însăşi fiinţa lor. Asemenea mijloace au la bază prevenirea, asistenţa şi prevederea.

Prevenirea constituie cel mai bun mijloc de protecţie, dar nu este întotdeauna posibilă, mai ales dacă riscurile sunt generate de forţele dezlănţuite ale naturii.

Asistenţa reprezintă o acţiune ce vizează repararea daunelor. Ea este incertă şi nu întotdeauna suficientă, neputând repara decât parţial şi momentan pagubele suferite.

Prevederea implică constituirea anticipată a unor resurse pentru nevoi viitoare. Cea mai reuşită şi mai eficientă formă a prevederii s-a dovedit a fi asigurarea sau reasigurarea.

Scopul lucrării constă în studierea formelor şi analiza pieţei internaţionale asigurărilor indirecte.

Având în vedere scopul urmărit, obiectivele cercetării sunt:

1. Relevarea formelor de cedare a riscului

2. Caracterizarea formelor reasigurării

3. Elucidarea tipurilor reasigurărilor neproporţionale

4. Caracterizarea generală a pieţei reasigurărlor

5. Analiza elementelor cadru a derulării reasigurării

Teza anuală a fost structurată în trei capitole, incluzînd şi alte elemente structurale, cum ar fi introducerea, încheierea, bibliografia şi anexe

Capitolul I „Abordări teoretice privind reasigurările” – prezintă o sinteză a necesităţii şi esnţa reasigurării, precum şi elucidarea formelor de cedare a riscului.

Capitolul II „Paricularităţile reasigurărilor neproporţionale” – sunt relevate caracteristicile, formele şi tipurile reasigurărilor neproporţionale.

Capitolul III “Analiza pieţei internaţionale a reasigurărilor” – prezintă o caracterizare şi o analiză a pieţei reasigurărilor cât şi elementele cadru ale derulării reasigurărilor.

Baza metodologică a lucrării este reprezentată în ansamblu de manuale de specialitate a diferitor autori internaţionali şi autohtoni dintre care:

Bistriceanu G.D., Ciurel V., Fotescu St. ş.a.

Valoarea inovaţională a lucrării derivă din analiza aspectelor teoretice şi practice cât şi a eficienţei economice a reasigurărilor

Valoarea practică a lucrării rezultă în faptul că acest material poate fi utilizat la analiza aspectelor teoretice cât şi practice în cadrul societăţilor de asigurare

I ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND REASIGURĂRILE

1.1 Evoluţia, necesitatea şi esenţa reasigurărilor

Primul indiciu cu privire la o operaţie de reasigurare este datat 1370 şi normal ea ţine de asigurarea maritimă. Menţiunea este făcută într-o poliţă de asigurare maritimă ce acoperea o călătorie de la Genova la Sluys (Bruges), Belgia, vechi port la Marea Nordului.

Porţiunea din voiaj care părea cea mai periculoasă de la Cadiz la Sluys a fost în întregime reasigurată, în timp ce asigurătorul a garantat numai traseul efectuat în Marea Mediterană.

În secolul al XVII lea, reasigurarea riscurilor maritime este des întâlnită.

S-au găsit numeroase referinţe în texte legislative sau reglementare, ca spre exemplu, în Franţa, în Ordonanţa Maritimă din 1681 a lui Colbert unde se putea citi: "dacă se întâmplă ca asigurătorii sau unul dintre ei, după ce a semnat o poliţă, să constate că a repetat acoperirea sau îi este frică ori nu mai doreşte să asigure o astfel decorabie, va avea libertatea să se reasigure la alţii, la un preţ mai mare sau mai scăzut".