Modelul liberal de securitate socială - principii, practici, rezultate

Capitolul I Prezentare generalã

1.1Delimitãri conceptuale

Securitatea socialã este definitã ca orice mãsurã stabilitã prin lege ce are menirea de a menţine venitul individual/ familiei sau de a furniza un venit în cazul în care toate sursele de venit au dispãrut sau când în mod excepţional intervin cheltuieli suficient de mari care pot expune populaţia unor riscuri. În acelaşi timp securitatea socialã poate furniza beneficii financiare persoanelor puse faţã în faţã cu boala, cu o formã oarecare de handicap, şomaj, eşec din diferite cauze, maternitate, creşterea şi îngrijirea copiilor, retragere din viaţa activã. Furnizarea beneficiilor în sistemul securitãţii sociale se face de cãtre organisme ale autoritãţii centrale sau locale, organizate în sistem public, semipublic sau autonom.

Termenul poate include programe variate de susţinere a veniturilor sub forma asigurãrilor sociale, serviciilor de sãnãtate şi bunãstare. În SUA se referã la ieşirile la pensie, în Anglia se referã la întregul sistem de indemnizaţii în numerar, în Europa (conform uzanţelor OMS/ OIM ) se referã la toate indemnizaţiile în numerar.

În trecut, protecţia sau securitatea socialã a cetãţenilor era în sarcina individului şi a familiei sale sau era responsabilitatea comunitãţilor locale şi a bisericii.Treptat, s-au dezvoltat organisme speciale care susţineau securitatea economicã : asociaţii ale muncitorilor, societãţi de ajutor mutual, sindicate.

Ca alternativã, dar cu sens mult mai larg, la termenul “ securitate socialã”, în ţãrile membre ale Uniunii Europene., se foloseşte cel de “protecţie socialã” dar care nu include sub umbrela sa legislativã schemele voluntare. În unele ţãri securitatea socialã are o accepţiune restrânsã- de exemplu în Marea Britanie presupune doar beneficiile financiare statutare, iar în Statele Unite se referã doar la segmentul public al asigurãrilor pentru vârstã înaintatã fiind restricţionat la sistemul federal de asigurare socialã (Old – age, Survivors and Disability Insurance – OASDI) ca formã distinctã de beneficii în sistem public şi de bunãstare.

Bunãstarea individualã şi cea colectivã se realizeazã printr-un ansamblu de mecanisme complexe. Sursele bunãstãrii pot fi : piaţa, familia, comunitatea, statul. (figura 1

Figura 1. Surse ale bunãstãrii individuale.

Sursa : Asigurãrile sociale, Corina Cace, Ed, Expert, Bucureşti , 2004

1.2. Modele şi tipologii ale statelor bunãstãrii. Convergenţã sau diversitate

Pentru evidenţierea evoluţiei sistemelor bunãstãrii am luat în considerare mai multe abordãri ce au în prim plan aspecte economice şi politice, ce afecteazã cea mai mare parte a statelor bunãstãrii. Ţãrile membre OCDE diferã considerabil în ceea ce priveşte mix-ul producerii “ bunãstãrii” prin sistemul asigurãrilor sociale, “testarea mijloacelor” si beneficiile universale. De asemenea, diferenţele apar şi în ceea ce priveşte existenţa fondurilor private de acumulare, în dimensiunea cheltuielilor sociale publice, în gradul de implementare a mãsurilor active pe piaţa muncii.

Evoluţia diferenţiatã a politicilor sociale în ţãrile industrializate constituie explicaţia deosebirilor între statele bunãstãrii. De la sfârşitul secolului al XIX-lea şi pânã în jurul anului 1930, se pot distinge douã modele opuse. Primul este modelul liberal, regim anglo-saxon, american, în care rãspunsul dat sãrãciei a fost legat de încurajarea soluţiilor private: beneficiile publice sã fie strict corelate cu evaluarea nevoilor, astfel încât sã nu fie alteratã incitarea la muncã şi nici bugetul public sã nu fie afectat inutil.

Al doilea model istoric- european ( iniţial de Bismark), pune accent pe obligativitatea asigurãrilor sociale. Statul are un rol puternic şi direct, în special în stipularea obligativitãţii asocierii şi în promovarea unor standarde de asigurare.

Goran Therbon oferã o clasificare în funcţie de douã dimensiuni esenţiale:

- Nivelul drepturilor sociale

- Orientarea spre piaţa muncii şi ocuparea deplinã a forţei de muncã.

Ocuparea

forţei de

muncã

Drepturi sociale

Figura 2: Clasificarea statelor bunãstãrii modelul Therbon

Sursa : Asigurãrile sociale, Corina Cace, Ed, Expert, Bucureşti , 2004

Clasificarea deseori citatã în literatura de specialitate a ultimilor ani, realizatã de Gosta Esping –Andersen în 1990 prezintã trei modele ale statului bunãstãrii. : modelul liberal, modelul social democrat, modelul conservator