Obiectivele politicii de dezvoltrare regională și impactul bugetar în perioada 2008-2014 de la obiective la rezultate - metode de îmbunătățire

INTRODUCERE

Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, în parteneriat cu diverşi actori ( privaţi, publici, voluntari ), în scopul asigurării unei creşteri economice şi sociale, dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local. Acestea se manifestă în două sensuri: în sens preventiv, adică prin înlăturarea cauzelor care au generat lipsa de dezvoltare sau dezvoltarea anevoioasă a unor regiuni, şi în sens combativ, prin înlăturarea efectelor ramânerii în urmă a dezvotării regiunilor.

Scopul politicilor de dezvoltare regională este acela de a reduce disparităţile şi de a întări coeziunea economică şi socială dintre statele Europei. Dezvoltarea regiunilor mai puţin favorizate are ca rezultat distribuirea mai raţională a obiectivelor industriale, a forţei de muncă şi a infrastructurii. O altă consecinţă a politicii de dezvoltare regională o reprezintă stimularea comerţului şi crearea de noi pieţe pentru produse industriale şi bunuri de larg consum. Efectul demogafic pe care îl au politicile de dezvoltare regional, nu este lipsit de importanță în special prin scăderea migrării populaţiei dinspre aceste regiuni către regiunile prospere.

Politica de dezvoltare regională este o componentă importantă a reformei generale care este promovată de Guvernul României. Obiectivele de bază ale acestei politici sunt“diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea unei dezvoltări echilibrate, prin recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale şi politice, şi prin prevenirea producerii de noi dezechilibre”. Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmărește impulsionarea și diversificarea activităților economice, stimularea investițiilor în sectorul privat, contribuția la reducerea șomajului și, nu în cele din urmă, să conducă la o îmbunătățire a nivelului de trai.

Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare regională, s-au înfiinţat opt regiuni de dezvoltare, care cuprind tot teritoriul României. Cele opt regiuni Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest, Centru şi Bucureşti-Ilfov prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte structura lor economică, ceea ce face ca anumite sectoare să joace un rol hotărâtor în dezvoltarea lor viitoare.

La nivelul fiecăreia dintre cele opt regiuni de dezvoltare din România există Agenții pentru Dezvoltare Regională (ADR) care sunt organisme neguvernamentale, nonprofit, cu personalitate juridică și de utilitate publică care acționează în domeniul specific dezvoltării regionale. Cheltuielile de organizare și funcționare a Agențiilor pentru dezvoltare regional se asigură din Fondul pentru dezvoltarea regional, nivelul acestora fiind aprobat de Consiliul pentru Dezvoltarea Regională (CDR).

Cele 8 Regiuni de Dezvoltare Regională ale României stabilite prin Legea nr 151/1998 a dezvoltării regionale, modificată prin Legea nr 315/2004 sunt unități teritorial-statistice, alcătuite din 4-7 județe (cu excepția regiunii București-Ilfov) prin asocierea liberă a Consiliilor Județene. Acestea corespund nivelului NUTS II potrivit clasificării Eurostat și reprezintă cadrul de colectare al datelor statistice specifice la nivel teritorial NUTS ÎI.

În cadrul U.E., politicile de dezvoltare regională sunt o componentă a Politicilor structurale ale Uniunii. Politicile Structurale ale U.E sunt proiectate şi puse în aplicare prin intermediul a patru principii de bază: parteneriatul, programarea si coerenţa internă, complementaritate şi coerenţa externă şi concentrare.

OBIECTIVELE POLITICII DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ȘI IMPACTUL BUGETAR

În România, în cadrul strategiei de dezvoltare regională, ca element de susţinere a planului naţional de dezvoltare (PND) au fost identificate 3 tipuri de zone vulnerabile, existente in cadrul regiunilor din tara. Zone tradiţional subdezvoltate unde exita o rată înaltă a şomajului structural, pondere ridicată a populaţiei ocupate în agricultură, o tendinţă semnificativă a emigrării, determinată de lipsa locurilor de muncă, dar si un nivel scăzut al investiţiilor directe pe locuitor în raport cu media pe ţară. Zone în declin industrial: zone în care procesul de tranziţie a condus la reducerea considerabilă a numărului locurilor de muncă, în special în industria prelucrătoare şi minieră. Dar, în comparaţie cu zonele tradiţional subdezvoltate, ele au o situaţie satisfăcătoare a infrastructurii şi un mediu de afaceri relativ favorabil pentru buna funcţionare a mecanismelor pieţei. Este însă necesară acordarea unei atenţii speciale tratării problemelor sociale generate de restructurarea industrială. Zone fragile structural: se caracterizează prin dependenţa populaţiei ocupate de o singură ramură/subramură a industriei grele sau chiar de o singură mare întreprindere generatoare de pierderi în economie. Intensificarea procesului de restructurare, retragerea subvenţiilor acordate de stat fac ca în perioada următoare aceste zone să se transforme în zone în declin industrial.

Bugetele din anii de după aderarea României la UE au fost subordonate nevoii de corelare a politicilor monetare cu cele fiscale și bugetare și au fost caracterizate de crearea condițiilor pentru absorbția și funcționarea instrumentelor structurale care reprezentau o sursă importantă de care România a beneficiat pentru a atinge obiectivul de creștere durabilă, dar și de politici care privesc capitalul uman, transporturile, mediul, agricultura, dezvoltarea regională.

La nivelul anului 2008, Bugetul Fondurilor Externe Nerambursabile a înregistrat creșteri de aproximativ 44% față de anul precedent și cuprindea fonduri europene pre și post aderare primite de la UE și era considerat resursa cea mai importantă de care va beneficia România pentru a atinge obiectivul de creștere durabilă. Folosirea fără disfuncționalități și eficientă a acestui buget avea în vedere provocări precum: definirea unor politici sectoriale coerente, realiste, definirea unor proiecte viabile care să permită dezvoltarea regională și care să corespundă exigențelor UE, dar și dezvoltarea procedurilor privind accesarea, utilizarea, monitorizarea și evaluarea utilizării fondurilor europene