Piața Asigurărilor de Viață

CAPITOLUL 1. PIAŢA ASIGURĂRILOR DE VIAŢĂ

1.1. Delimitări conceptuale privind asigurările de viaţă

O componentă de bază a asigurărilor de persoane o constituie asigurările de viaţă, numite şi „asigurări asupra vieţii” , denumire ce exprimă, după părerea noastră, conţinutul raporturilor din această subramură a asigurărilor, acoperind şi aspectul de deces al riscurilor asigurate. Deoarece prima denumire este cvasigeneral recunoscută şi acceptată, inclusiv în teoria şi practica asigurărilor din ţara noastră, vom utiliza şi în continuare termenul de asigurări de viaţă.

Încercarea de a studia modul în care este definit conceptul de asigurări de viaţă în literatura de specialitate întâmpină dificultăţi similare cu cele apărute în cazul definirii asigurărilor în ansamblul lor. Semnalăm doar că există lucrări, inclusiv consacrate în mod expres asigurărilor de viaţă, în care nu se emite o definire a acestora, deşi sunt analizate unele dintre trăsăturile lor distinctive.

Într-una din lucrări , termenul de asigurare asupra vieţii este definit drept formă de asigurare de persoane prin care asigurătorul îşi asumă obligaţia ca în schimbul primei de asigurare plătite de asigurat să-i plătească acestuia, în eventualitatea producerii evenimentelor asigurate, o anumită sumă asigurată. Se poate remarca lipsa de precizie a acestei definiţii, care poate avea în vedere şi alte forme de asigurări de persoane. În acelaşi lexicon, la termenul de asigurări de viaţă se arată ca acestea sunt o formă a asigurărilor facultative de persoane şi că au caracteristic faptul că prezintă deopotrivă atât o măsură de prevedere, de protecţie împotriva unor evenimente viitoare, cât şi una de economisire şi fructificare pe termen lung a sumelor încredinţate societăţii de asigurări . Deşi nu oferă suficiente elemente pentru delimitarea asigurărilor de viaţă, definiţia are meritul de a pune în lumină una dintre cele mai importante caracteristici ale acestora – aceea de intermediar financiar.

O altă definire reliefează distincţia terminologică care se face, în sistemele de asigurare anglo-saxone, între asigurările de daune (bunuri şi răspundere civilă) denumite insurances şi cele de persoane, pentru care în mod frecvent este folosit termenul de assurances. Astfel, se arată că, spre deosebire de termenul insurance care semnifică asigurarea unui eveniment care ar putea sau nu să se producă, assurance reprezintă asigurarea unui eveniment cert, de exemplu decesul, supravieţuirea pe o anumită perioadă de timp, sau atingerea unei anumite vârste menţionându-se că adesea se atribuie acelaşi sens (asigurare) ambilor termeni. În acelaşi dicţionar bilingv asigurarea de viaţă – life assurance (insurance) – apare ca fiind o asigurare încheiată de societăţile de asigurare încheiată de societăţile de asigurare în vederea acoperirii dificultăţilor financiare, cu caracter temporar sau permanent, cu care se confruntă familia persoanei decedate . Acestea pot fi: necesităţi băneşti pentru funeralii, asigurarea resurselor financiare moştenitorului legal (sau beneficiarilor poliţei) după decesul persoanei asigurate. Această definiţie se axează pe riscul de deces şi nu are în vedere aspectul de supravieţuire, componentă de bază a asigurărilor de viaţă. În lucrarea, Tratat de asigurări elaborată tot sub auspiciile Societăţii de asigurare Naţională, deşi nu se dă o definiţie a asigurărilor de viaţă la capitolul respectiv , se precizează cu ocazia clasificării asigurărilor, că asigurarea de viaţă plăteşte beneficiarilor, după decesul asiguratului, suma specificată în poliţă. Poliţele de asigurare de viaţă cu economii oferă pe lângă despăgubiri de deces şi elemente de economisire. Nu rezultă nici de aici, în mod clar, că asigurările de viaţă au în vedere, în principal, acoperirea riscului, respectiv a supravieţurii şi că numai această din urmă acoperire vizează aspecte de economisire.

Un alt colectiv de autori arată că asigurarea de viaţă se defineşte ca fiind contractul în virtutea căruia societatea de asigurări se angajează în schimbul primelor de asigurare încasate de la o persoană fizică – asigurat, să plătească subscriitorului însuşi sau unui terţ – beneficiar de asigurare, o sumă determinată, în cazul decesului asiguratului ori supravieţuirii lui peste vârsta precizată în contract . În acelaşi loc, autorii precizează că asigurarea de viaţă constituie un act individual de prevedere, un contract de securitate personală sau familială care intervine între o persoană fizică şi societatea de asigurări, având ca scop crearea condiţiilor de existenţă a unei familii pentru cazul în care susţinătorul material al acestei familii ar dispărea; crearea unor condiţii materiale de existenţă pentru viitor, unui membru de familie infirm (asigurarea unei rente în cazul decesului susţinătorilor legali); asigurarea unui spor de venituri în perioada încetării activităţii profesionale etc .