Piața asigurărilor în Uniunea Europeană

COORDONATE ALE REGLEMENTĂRILOR PRIVIND

PIAŢA UNICĂ A ASIGURĂRILOR

Piaţa asigurărilor reprezintă cadrul unde au loc operaţiile de asigurare, realizate pe baze contractuale. Aici se întălnesc cererea de asigurare care vine din partea persoanelor fizice şi juridice asigurabile, care deoresc să încheie diverse tipuri de asigurări şi oferta de asigurare susţinută de organizaţii specializat, autorizate să funcţioneze în acest domeniu.

În practica asigurărilor din Uniunea Europeană se constată o preocupare orientată în direcţia internaţionalizării activităţii de asigurare-reasigurare. Aceasta se datorează creşterii numărului, dimensiunii şi complexităţii riscurilor asigurate, precum şi datorită capacităţii limitate a pieţelor naţionale de a oferi singure o protecţie corespunzătoare împotriva riscurilor. La nivelul Uniunii Europene are loc un proces de formare a unei pieţe unice a asigurărilor care este înlesnit de fapt de domenii complementare, cum sunt cel bancar ţi cel al investiţiilor, se află într-o fază de armonizare mai avansată.

O piaţă unică a asigurărilor generează o ofertă mai mare de produse de asigurare, iar preţurile acestora pot fi mai mici, datorită unei concurenţe mai mari.

Obiectivele pieţei unice a asigurărilor în Uniunea Europeană sunt:

- Armonizarea clauzelor principale ale contractelor de asigurare, eliminându-se astfel posibilităţiile de alegere a legii aplicabile care ar crea avantaje nejustificate vreunei părţi,

- Asigurătorii să poată opera în ţările membre ale Uniunii Europene, de pe poziţii de egalitate cu companiile naţionale din alte ţări, supunându-se aceluiaşi cadru legislativ,

- Companiile de asigurări din oricare ţară membră să poată vinde produse de asigurare în oricare altă ţară comunitară, pe baza unei singure autorizaţii şi supravegherea ţării în care are sediul central, fără a fi obligată să-şi înfiinţeze sucursale în ţara în care îşi oferă serviciile de asigurări,

- Companiile de asigurări având sediul în oricare dintre ţările membre, să aibă libertatea de a înfiinţa sucursale în oricare ţară membră,

- Să fie aplicate aceleaşi reglementări privind supravegherea activităţiilor de asigurare-reasigurare de către toate ţările membre ale Uniunii Europene,

1.1 Premisele creării pieţei unice europene a asigurărilor

La 1 ianuarie 1959 când a intrat în vigoare Tratatul de la Roma, piaţa asigurărilor din fiecare ţară membră a Comunităţii Economice Europene funcţiona în conformitate cu reglementările naţionale juridice şi administrative referitoare la contractul de asigurare.

Tratatul prin care se instituia Comunitatea Economică Europeană consacra patru libertăţi fundamentale menite să asigure bună funcţionare a Pieţei Comune: libera circulaţie a mărfirilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor, dar numai ultimele trei libertăţi vizează şi activitatea de asigurare.

Statele semnatare ale Tratatului de la Roma au convenit să înlăture treptat, în cursul perioadei de tranziţie restricţiile referitoare la libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru, precum şi restricţiile privind crearea de agenţii, sucursale sau filiale de către resortisanţii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Astfel acest tratat garantează libertatea de stabilire, care permite unei societăţi sau o agenţie al cărui sediu social se află într-un stat membru să deschidă o sucursală sau o agenţie pe teritoriul altei ţări membre, în condiţii echivalente cu cele rezervate societăţilor din ţara gazdă.

Ţările membre ale Tratatului de la Roma au mai convenit să înlăture restricţiile vizând libera prestare de servicii de către resortisanţii unui stat membru pe teritoriul altei ţări membre, garantând libertatea de prestare de servicii, care permite unei societăţi stabilite pe teritoriul unui stat membru de a exercita activităţi pe teritoriul altui stat membru fără a trebui să dispună de un sediu acolo şi fără discriminare faţă de societăţile care dispun de sediu.

Pe lăngă cele două restricţii inlăturate enumerate mai sus, statele membre ale Tratatului de la Roma au convenit să elimine şi restricţiile la circulaţia capitalurilor aparţinând persoanelor rezidente în statele membre precum şi discriminările de tratament bazate pe naţionalitatea sau rezidenţa părţilor ori pe localizarea plasamentelor. Tratatul garantează astfel libertatea mişcărilor de capital care permite oricărui cetăţean sau oricărei societăţi din Comunitatea Economică Europeană să efectueze transferuri de capital în spaţiul comunitar şi să utilizeze instrumentele financiare oferite pe ansamblul pieţelor din statele membre.

În domeniul asigurărilor pentru traducerea în viaţă a celor trei libertăţi, au fost adoptate trei serii de directive dintre care unele vizau asigurările de bunuri, de răspundere civilă şi altele asigurări de daune, denumite generic ‚”alte asigurări decât cele de viaţă”, iar altele se refereau la asigurările de viaţă.

Prima generaţie de directive a urmărit instituirea libertăţii organizate a dreptului de stabilire prin armonizarea condiţiilor de acces la activitatea de asigurări şi a modului de exercitare a controlului financiar de către statul gazdă al agenţiei sau sucursalei de asigurare.

A doua generaţie de directive s-a referit la libertatea prestărilor de servicii, iar cea de a treia generaţie de directive a încheiat procesul de liberalizare a pieţei unice a asigurărilor. Aceste directive au instituit un sistem de licenţă unică în baza căreia societăţiile de asigurare agreate de statul membru al sediului lor social autorizate să opereze atât prin stabilire cât şi prin libera prestare de servicii, în orice spaţiu comunitar pe baza acestui agrement unic.

Măsura liberalizării mişcărilor de capital între statele membre, luată în 1988 a însemnat un pas înainte pe druml creării pieţei europene unice a asigurărilor.