Principii ce Stau la Baza Contractului de Asigurare

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Principii ce Stau la Baza Contractului de Asigurare.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 52 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Asigurari

Cuprins

Introducere .4
Contractul de asigurare.6
2.1 Definitie si trasaturi.6
2.2 Conditii de valabilitate.10
2.3 Principii ce stau la baza contractului de asigurare.14
2.4 Formarea si continutul contractului de asigurare.19
Modele de contracte de asigurare.22
3.1 Contract de asigurare sociala.22
3.2 Contract de asigurare auto.25
3.3 Contract de asigurare pentru accidente.29
3.4 Contract de asigurare pentru furt si talharie.33
3.5 Contract de asigurare pentru incendii.36
3.6 Contract de asigurare pentru raspundere civila fata de terti.40
3.7 Contract de asigurare sociala de sanatate.45
Concluzii.51
Bibliografie.52

Extras din document

INTRODUCERE

Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, termenul de „contract” se defineste astfel: „acord încheiat, ca urmare a intelegerii intervenite intre doua sau mai multe persoane (fizice sau juridice), pentru crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi si obligatii în relatiile dintre ele; act, inscris ce consemneaza acest acord; conventie”.

Primele contracte de asigurare au fost incheiate în orasele italiene Genova, Pisa, Florenta si Venetia. Comerciantii din aceste orase au dominat comertul la distanta in secolul al XIV-lea. La acel moment exista o combinatie a activitatilor de asigurare cu alte activitati de comert, practicata si aducatoare de profit pentru persoane care dispuneau de o avere considerabila, care sa le permita suportarea riscului.

Cel mai vechi contract de asigurare (document pastrat in arhivele genoveze) care s-a conservat a fost semnat în 1347 la Genova. Arhivele din Florenta pastreaza dovezi ca, în primii 20 de ani ai secolului al XIV-lea asigurarile constituiau tranzactii comerciale obisnuite. Contractele în care era evaluat, la pretul pietei, factorul de risc erau contractele de imprumut comercial, in cadrul carora un loc aparte il ocupau riscurile pe care le presupunea transportul (in general cel efectuat pe mare). Faptul ca nu exista unul mai vechi se datoreaza obiceiului de distrugere fizica a „politei” in momentul constatarii sosirii cu bine a navei la destinatie. Actul de distrugere marca sfarsitul garantiei. La Genova s-au pus bazele primei companii de asigurare maritima in 1424. Astfel, la aparitia sa ca si contract independent, contractul de asigurare a fost modelat dupa contractul de imprumut maritim care, la randul sau a evoluat ca un contract de „imprumut pe garantia cu corpul vasului sau cu incarcatura acestuia” . Acest tip de contract, numit in literatura britanica „contract of bottomry” este un contract de imprumut, imprumutul fiind obtinut de comandantul unui vas cand acesta, avand nevoie de bani pentru calatorie si neobtinand prin nici un mijloc resursele financiare necesare, garanta cu vasul sau cu vasul si marfa transportata. Imprumutul nu se mai rambursa în cazul pierderii vasului si a marfii; aceasta a constituit o forma timpurie a transferului riscului, creditorul achizitionand un interes asigurabil prin imprumut. Spre sfarsitul secolului al XIV-lea forma contractului de asigurare s-a schimbat, modelul constituindu-l contractul de vanzare.

Termenul „polita” utilizat azi pentru a desemna un contract de asigurare, vine de la cuvantul italian „polizza” care inseamna certificat, atestat. In Franta, se pastreaza o polita emisa la Marsilia in 1437, de catre asiguratorii genovezi. Nasterea asigurarilor terestre este mai tarzie (secolul al XVIII-lea), deoarece nevoia de securitate era asigurata in cadrul familial. Asigurarea a aparut ca un fenomen de civilizatie, legat de noile conditii de viata din tarile industrializate in cursul ultimelor doua secole .

Contractul de asigurare a fost introdus în comert prin însasi natura lucrurilor si din dorinta pe care oamenii au avut-o din totdeauna de a se pune la adapost de capriciile sortii.

CONTRACTUL DE ASIGURARE

2.1. Definitie si trasaturi

Relatiile sociale dintre oameni se realizeaza pe baza unor intelegeri verbale sau scrise. De aceea, un element aparte in cadrul procesului de asigurare il reprezinta contractul de asigurare. In primul rand, pentru ca o asigurare sa fie operanta, ea trebuie sa capete o forma juridica, iar aceasta forma ii este oferita tocmai de contractul de asigurare. In al doilea rand, contractul este un „mecanism” a carui functionare trebuie inteleasa cat mai bine pentru a ne putea face o imagine cat mai exacta cu privire la operatiunile de asigurare, modul in care iau nastere, se deruleaza si, intr-un final, inceteaza.

In Romania, contractul de asigurare este reglementat de Legea 136/1995 publicata in Monitorul Oficial 303/29.12.1995, completata de legea 172/2004 publicata in Monitorul Oficial 473/14.05.2004. Potrivit legii, contractul de asigurare este „acel contract prin care asiguratul se obliga sa plateasca o prima asiguratorului, iar acesta se obliga ca, la producerea unui anume risc, sa plateasca asiguratului sau beneficiarului despagubirea sau suma asigurata, denumita indemnizatie, in limitele si in termenele convenite.” 1

Contractul de asigurare este actul juridic consensual, aleatoriu, sinalagmatic, cu titlu oneros si cu executare succesiva, prin care asiguratul se obliga sa plateasca o anumita suma de bani numita prima de asigurare, in schimbul careia asiguratorul isi asuma obligatia ca la producerea evenimentului(riscul asigurat) sa plateasca asiguratului sau beneficiarului despagubirea de asigurare sau suma asigurata, in limitele convenite, precum si onorarea obligatiilor de raspundere civila ce revin asiguratilor fata de terti. 2

Fisiere in arhiva (1):

  • Principii ce Stau la Baza Contractului de Asigurare.docx