Protecția socială în comunitatea europeană

1. Introducere

Existenţa unui sistem de protecţie socială eficient, rezultă din acţiunile sociale ale tuturor factorilor implicaţi (întreprinzători, statul, salariaţi, fundaţii, biserica, sindicatele etc.), în vederea asigurării unui venit minim celor aflaţi în dificultate şi/sau prestarea unor servicii de natură personală, întreţinerea, asistenţă medicală, educaţie, transport etc.

Structura sistemului de protecţie socială este alcătuit din diverse beneficii (în bani sau în natură) şi servicii cu scopul de a asigura tuturor categoriilor defavorizate (hadicapaţi, minori abandonaţi, tineri fără sprijin material şi nematerial, populaţia vârstnică fără sprijin de ajutor, tinere mame cu situaţie familială nereglementată legal etc.) un nivel de trai decent.

2. Conceptul de protectie sociala

Protecţia socială poate fi definită un ansamblu de politici, măsuri, instituţii, organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale, minime de viaţă, sau protecţia socială reprezintă un ansamblu de acţiuni, decizii şi măsuri întreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale asupra condiţiilor de viaţă ale populaţiei.

Protecţia socială include pensiile de bătrâneţe, îngrijirea sănătăţii, ajutoarele de boală şi invaliditate, ajutorul de şomaj şi serviciile publice pentru ocuparea forţei de muncă, alocaţiile pentru familie, ajutoarele de maternitate şi cele pentru locuinţă

Prin sistemul de protecţie socială se încearcă o redistribuire a resurselor materiale şi umane ale colectivităţii către categoriile defavorizate ale populaţiei, pe principiul solidarităţii intergeneraţionale si intrageneraţionale, adică solidaritatea de la cei tineri (activi) faţă de cei în vârstă, solidaritatea celor angajaţi faţă de cei aflaţi în şomaj, solidaritatea celor sănătoşi faţă de cei bolnavi, a celor care nu au copii cu cei care au copii, de la cei cu venituri mari spre cei cu venituri mici etc.

Obiectivul principal al protecţiei sociale este de a-i ajuta pe cei în dificultate să se reintegreze în viaţa normală a societăţii, să îi ajute să-şi menţină forţa de muncă activă, să treacă mai uşor peste anumite riscuri la care sunt supuşi indivizii şi familiile lor (ex. boală, invaliditate, handicap, bătrâneţe, familii cu mulţi copii, deces, şomeri, elevi, studenţi, familii cu venituri mici etc.). De asemenea, protecţia socială are în vedere nu numai condiţiile materiale de trai (ocuparea forţei de muncă, condiţiile de muncă, veniturile, consumurile, locuinţa, mediul ambiant,etc), ci şi condiţiile sociale precum: sănătatea, instruirea şi educaţia, cultura,condiţiile de odihnă şi recreere, mediul socio-politic, restructurarea ordinii sociale şi de drept.

Protecţia socială în UE întâmpină numeroase dificultăţi în ultima perioadă, ca urmare a tendinţelor demografice (îmbătrânirea populaţiei creează o presiune enormă asupra sistemului de protecţie socială), a recesiunii economice şi a nivelului ridicat al şomajului. Ţările membre sunt puse în situaţia de a reforma sistemele de protecţie socială, astfel încât acestea să fie viabile din punct de vedere financiar si, în acelaşi timp să rămână eficiente.

Domeniile principale vizate de protecţia socială sunt :

- includerea socială – combaterea discriminării şi a excluderii sociale

- pensii sigure şi sistem de pensii sustenabil

- asigurarea calităţii şi sustenabilităţii sistemelor de ocrotire a sănătăţii

- stimularea ocupării şi asigurarea de venituri sigure.

2.1.Temeiul juridic

Sistemele de securitate socială din statele membre nu au la bază acelaşi model, dat fiind tradiţia, istoria şi cultura specifice fiecărei ţări. Din acest motiv, nu se poate vorbi de armonizarea acestor sisteme, dar trebuie avute în vedere măsuri şi acţiuni care să nu aducă prejudicii drepturilor fundamentale, în special a liberei circulaţii a persoanelor, şi la agravarea disparităţilor regionale. Acestea au fost motivele lansării, în anul 1990, a programului „MISEP”, ce are ca obiectiv promovarea schimburilor de informaţii privind sistemele şi politicile de protecţie socială din statele membre.

Chiar dacă politica privind protecţia socială este responsabilitatea fiecărui stat, Comisia a considerat că poate veni în ajutor, prin promovarea unor măsuri de cooperare şi acţiuni comune. Astfel în 1995, a fost lansată „Comunicarea privind viitorul protecţiei sociale”, ce propune un cadru european de dezbatere a acestui domeniu. Drept urmare, în 1997, comunicarea „Modernizarea şi îmbunătăţirea protecţiei sociale în Uniunea Europeană” prezintă propuneri specifice de sprijin la nivel european. La baza comunicatului stă conceptul prin care protecţia socială trebuie privită ca un factor productiv şi cel privind întărirea legăturilor dintre protecţia socială şi politica de ocupare a forţei de muncă. În 1998 este publicat „Raportul privind protecţia socială în Europa” (1997) în care sunt revăzute măsurile adoptate de statele membre şi analizate tendinţele sistemelor de protecţie socială.

În anul 2000, Consiliul a hotărât constituirea Comitetului pentru Protecţie Socială (Decizia nr. 2000/436), cu responsabilităţi în urmărirea evoluţiei politicilor de protecţie socială şi schimburi de informare şi de experienţă între statele membre şi este adoptată „Agenda privind politica Socială” [COM (2000) 379] care, printr-o serie de acţiuni şi iniţiative, să ducă la modernizarea modelului social european.