Reforma sistemelor de pensii din Germania

CAP. 1 INTRODUCERE ÎN SISTEMUL DE PENSII GERMAN

Sistemul de pensii german, proiectat de Bismarck, cu aproximativ 120 de ani în urmă, a fost primul sistem de pensii official din lume. Acesta a fost de mare succes în trecut, în asigurarea unui înalt şi de încredere nivel de venit de pensionare, la rate de contribuţie rezonabile, şi a devenit un model pentru mai multe sisteme de securitate socială din întreaga lume. Acesta a supravieţuit celor două războaie majore, Marea Depresie, şi, mai recent, Unificarea. Sistemul a fost lăudat ca fiind una din cauzele

stabilităţii sociale şi politice în Germania Lucrurile s-au schimbat totuşi, şi în zilele acestea, Sistemul este sub presiune severă din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a efectelor adverse de stimulare.

Acest capitol abordează modul în care a apărut acest sistem prototip şi stadiul la care a ajuns. Spre deosebire de alte ţări, cum ar fi Regatul Unit şi Ţările de Jos, care a adoptat iniţial un sistem de tip Beveridgian de securitate socială, care a furnizat numai o pensie de bază, sistemul public de pensii din Germania a fost de la început conceput pentru a extinde nivelul de trai, realizat în timpul vieţii de muncă, şi să fie menţinut şi după pensionare. Astfel, pensiile publice sunt aproximativ proporţionale cu veniturile din muncă în medie pe parcursul întregii vieţi şi caracterizează numai câteva proprietăţi de redistribuire. Sistemul de pensii german este, prin urmare, numit "sistem de pensionare" mai degrabă decât "sistem de securitate socială ", ca în Statele Unite, şi muncitorii înteleg contribuţia lor ca o aşa numită “primă de asigurare” şi nu ca o “taxă”.

Procesul de asigurare este caracterizat printr-o separare instituţională. Astfel sistemul de asigurări de pensii german nu face parte din bugetul de stat, ci reprezintă o entitate separată. Această entitate este subvenţionată de către Guvernul Federal. Raţionamentul acestei subvenţii- care aproximativ 30% vin din cheltuieli, sunt beneficii “noninsurance”. Orice surplus rămâne însă în sistem, nefiind transferat într-un “Buget Unificat”, aşa cum se întămplă în Statele Unite.

Sistemul de pensii german a început ca un sistem complet finanţat, cu obligaţia vârstei de pensionare la 70 de ani, atunci când speranţa de viaţă, la naştere, de sex masculin a fost mai mică de 45 ani. Astăzi, speranţa de viaţă a bărbaţilor este mai mare de 75 ani, dar vârsta medie de pensionare este mai mică de 60, şi chiar mai mică în Germania Democrată.

Sistemul a adoptat modelul pay-as-you.go (PAYG), atunci când majoritatea fondurilor au fost investite în obligaţiuni guvernamentale (de stat), între cele două războaie mondiale.

După o lungă şi grea dezbatere, Parlamentul german a decis, în 1957, de a trece treptat la un sistem de tip PAYG, restul stocului de capital fiind cheltuit aproximativ 10 ani mai târziu. Apoi, sistemul german a fost pur PAYG, cu un fond de rezervă foarte mic, cu o durată mai mică de 14 zile de cheltuieli, în primăvara anului 2004.

Cea de-a 2-a reformă a avut loc în anul 1972 care a făcut din sistemul de pensii german, unul din cele mai generoase sisteme din lume. Comportamentul de pensionare este influenţat în principal de reformă. Sistemul adoptat în 1972 este generos din două privinţe:

1. Sistemul de pensionare are o rată de înlocuire ridicată, care generează venituri nete de pensionare de aproximativ 70% din veniturile nete din inainte de pensionare, pentru un muncitor cu o istorie de 45 de ani de câştiguri, şi cu venituri medii pe parcursul vieţii. Această rată este semnificativ mai mare, decât rata de înlocuire netă din Statele Unite, de aproximativ 53%.

2. În al doilea rand, Reforma din 1972 elimină vârsta obligatorie de pensionare de 65 de ani, în favoarea alegerii flexibile a perioadei de pensionare între 63 si 65 de ani, fără ajustări actuariale. Această prevedere generoasă de pensionare anticipată a fost un mod de a solicita beneficii pentru invalizi şi o vârstă obligatorie de pensionare mai mică pentru femei şi şomeri , crescând astfel numărul de beneficiari şi aducând vârsta obligatorie de pensionare în intervalul 60-65 de ani.

Nu este deci o supriză faptul că sistemul public de pensii german este componenta cea mai mare din bugetul social. În anul 2001, cheltuielile publice de pensii se ridică la aproximativ 200 de miliarde de euro, reprezentând 21% din cheltuielile publice, şi 11,8% din PIB. Acesta este al doilea ca mărime din bugetul de pensii din OCDE( Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), depăşită doar de Italia (14,2% din PIB). Este astfel mai mult decât de 2,5 ori mai scump ca Sistemul de securitate socială din SUA (4,4% din PIB).

În timp ce generozitatea sistemului public de pensii german este considerată o mare realizare socială, efectele negative ale stimulării şi îmbătrânirea populaţiei pun în pericol însâşi sistemul de pensii german. Germania - împreună cu Italia şi Japonia – vor experimenta o schimbare dramatică în special în structura de vârstă a populaţiei. Severitatea tranziţiei demografice are două cauze: o creştere mai rapidă a speranţei de viaţă decât în altă parte, parţial din cauza unui nivel relativ scăzut în continuare în anii 1970, şi o fertilitate foarte scăzută cu o rată de 1,3 copii pe femeie, doar un pic mai mare decât în partea inferioară cu o rată de 1,2 în Italia şi Spania.