Sistemul de Asigurari Sociale din România în Context European

Cap. 1

Asigurări sociale; concept şi problematică

1.1. Noţiunea de asigurări sociale

Definirea politicilor sociale este un izvor de dezbateri şi controverse datorită opticii specialistilor plasaţi in diferite planuri ale studiului: - unii considera politica socială un domeniu distinct posibil a fi definit doar prin diferenţele sala faţa de alte domenii; - alţii, apreciază politica socială după obiectivele sale; - în sfârsit o alta categorie, se bazeaza pe complexul de funcţii al politicii sociale, menita să serveasca ordinea socială şi politica din societate. Asupra a ceeace cad de comun acord specialistii este sistemul integrativ al politicii sociale in interiorul careia se întrepătrund obiectivele, principiile şi mecanismele sale raportate la realitatea socio-economica.

“Prin natura s-a - potrivit lui Catalin Zamfir - viata socială prezinta caracteristica de sistem la toate nivelele sale de organizare: grupul de munca , familia, intreprinderea , localitatea, societatea globală, umanitatea.”

Unitatea cea mai simpla care prezinta caracteristica de sistem a vieţii social- umane este activitatea care reprezintă un sistem de comportamente, de actiuni, astfel organizat şi orientat încat să realizeze o anumita finalitate: cititul unei cărti, construirea unei case, sau acţiuni mai complexe cum ar fi protejarea unor indivizi sau grupuri de indivizi, etc. Ceeace distinge un sistem social de unul uman individual este participarea mai multor persoane la respectiva activitate; dacă cititul unei carti de către o persoana reprezintă un sistem uman, atunci construirea unei case de către un grup de constructori este un sistem social. Un sistem este un ansamblu organizat de procese legat intre ele printr-un ansamblu de interactiuni suficient de coerent şi de suplu pentru a-l face capabil de un anumit grad de autonomie .

“Complex de elemente in interactiune”- un sistem social este un ansamblu de actiuni sociale şi acţiuni colective organizate în vederea realizarii unor finalitaţi globale. Enunţarea acestei finalitaţi ar sublinia poate cel mai bine ce are în vedere conceptul de ocrotire socială.

Un sistem social este deci un sistem de activitate socială capabil de modificarea propriior reguli în atingerea obiectivului urmărit. Datorită variabilităţii un sistem social devine multistabil, adica are capacitatea de a rămâne el însuşi, schimbându-se în acelaşi timp.

Distinctia dintre sistemele sociale nu este arbitrara. În primul rând fiecare din aceste sisteme sociale îndeplineste funcţii specifice prin mijloace proprii, dar şi cu ajutorul şi prin interactiunea cu celelalte sisteme sociale. În al doilea rând autonomia sistemelor sociale se datoreaza şi faptului ca acestea nu se modifica toate în acelasi timp. Ritmul de transformare a diverselor sisteme de activitate socială nu este acelaşi. Dacă diversele sisteme care constitue componentele analitice ale unei societăţi globale ar fi în întregime independente, societatea globală ca atare ar fi ininteligibilă: caracterul de totalitate a fenomenului social ar fi inexplicabil. Dacă ele ar fi absolut cuplate, societatea globală ar fi absolut şi perfect integrată: schimbarile istorice ale acestei totalităţi ar fi ininteligibile. De fapt un criteriu obiectiv al autonomiei relative a sistemelor sociale este asincronismul transformarilor lor. Când două sisteme sunt autonome unul în raport cu altul, este puţin probabil ca schimbarile lor să se produca în acelasi timp. Decalaje istorice pot să se produca între ele, iar de aici rezultă atât situaţii de blocaj cât şi situaţii de criza pentru societatea globală. Istoria societaţilor umane nu s-a sincronizat în virtutea nu se stie cărei armonii prestabilite.

Deşi autonome, sistemele sociale nu sunt entitaţi independente. Sistemele sociale sunt ansambluri de activitaţi şi procese biosociale, ecosociale, comunicaţionale, sociospirituale, politice, etc., mereu în interactiune în totalitatea concreta a unei societaţi globale. Fiecare din aceste sisteme - biosociale, ecosociale, comunicaţionale, sociospirituale, politice – este multistabil, capabil să se adapteze perturbaţiilor. Autonome şi interdependente în acelaşi timp, sistemele sociale formeaza societatea globală.

În acest context al multifinalitaţii societaţii globale, trebuie să acceptam ca o societate nu poate exista fara ca persoanele şi grupurile să-şi coordoneze activitatea potrivit unor reguli comune şi să coopereze la actiuni colective, conform unor direcţii definite pentru toti. Este asa cum cu alte cuvinte se exprima Ion Heliade Radulescu: “Problema fericirii, experienţa a dovedit-o că se dazleaga numai când fieşcine îşi va căuta interesul de obşte. Acesta este punctul de unde trebuie să plece fiecare şi mergând pe drumul vieţii, neabatându-se niciodata de la acest princip.”

Raportul dintre individ şi societate este cel de parte / întreg; iar partea suportă cel puţin o parte din caracteristicile întregului. Deci dacă întregul, societatea este nefericita, individul va fi şi el nefericit.

Dacă admitem ipoteza ca nu exista societate umana fără tensiuni şi conflicte, altfel spus în care nu exista armonie socială prestabilita, iar coordonarea şi cooperarea nu sunt înnascute, spontane, naturale, instinctive, atunci ele nu pot exista fără modalitaţi de rezolvare a tensiunilor, de reglementare a conflictelor fie şi prin procedee violente, coercitive. Deşi poate frapa o astfel de catalogare a ceeace numim la modul generic sistem de ocrotire socială, dacă luam în considerare faptul ca numeroase studii sociale subliniaza cel puţin reticenta, dacă nu mai mult, fata de orice fel de impozite şi taxe, orice redistribuire a veniturilor individuale este receptata ca fiind o masura coercitivă– cel puţin. Un rău necesar din perspectiva individului care trebuie să renunte la o parte din venitul sau, însă depăşiind acest factor psihologic vom vedea ca departe de a fi un rău, este o necesitate.