Sistemul de Pensii Private din România

Introducere

Succesul pilonilor privaţi de pensii este indispensabil pentru bunul mers al mediului de afaceri din România, deoarece satisfacţia actualilor angajaţi, indiferent daca au aderat de bunăvoie (pilonii II şi III) sau au fost obligaţi (pilonul II pentru cei cu vârsta de până la 35 de ani) este un element cheie atât în determinarea productivităţii viitoare a acestora, cât şi pentru eliberarea bugetului public de viitoare presiuni nedorite.

Statul trebuie să se implice direct în asigurarea unui cadru foarte clar de derulare a acestor procese investiţionale, deoarece altfel există riscul ca viitorii pensionari ai acestor piloni privaţi, să fie tot în sarcina bugetului, deoarece este clar că nu vor fi lăsaţi izbelişte în astfel de momente.

În prezent România se confruntă cu situaţia în care numărul pensionarilor este în creştere, în timp ce numărul celor care contribuie la sistemul asigurărilor sociale scade continuu. Mai mult, prognoza demografică pe termen lung este destul de îngrijorătoare deoarece, dacă în anul 2005 aproximativ 18% din totalul populației avea peste 65 de ani, studiile au arătat faptul că în anul 2020 procentul va creşte până la 30%, iar în anul 2050 este posibil ca jumătate din populaţie să depăşească această vârstă.

Astfel, aflându-ne în această situaţie, veniturile pensionarilor vor fi din ce în ce mai mici, fiind necesară găsirea unei alternative care să le asigure acestora venituri suplimentare față de pensia de stat (reprezentată de pilonul I). practic, reforma pensiilor înseamnă extinderea bazelor sistemului de pensii prin adăugarea a încă două surse de pensie (pilonul II şi III) pe lângă pensia publică de stat.

Noile fonduri de pensii, constituite prin contribuţiile individuale ale participanţilor, sunt administrate de companii private. Astfel, România s-a alăturat celorlalte ţări din Europa Centrala şi de Est, care dispuneau deja de un sistem de pensii private dezvoltat.

Anul 2006 a reprezentat o etapă decisivă pentru această reformă. S-a stabilit cadrul legislativ prin adoptarea legii 204/2006 privind pensiile facultative şi dezbaterea proiectului de modificare şi completare a legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Astfel, reforma sistemului de pensii are în vedere restabilirea echilibrului între generaţii, restabilirea echilibrului financiar al sistemului de pensii, precum şi completarea actualului sistem de pensii, de tip „pay as you go” (PAYG- „eşti plătit pe măsură ce ieşi din sistem”).

Sistemul de pensii din România a stat în faţa unei reforme determinate de o serie de factori macro-economici şi sociali care au impus schimbări atât în ceea ce priveşte sistemul public de pensii (elemente parametrice, condiţiile de eligibilitate pentru diferitele categorii de pensie, creşterea gradului de responsabilitate şi control etc.), cât şi în ceea ce priveşte sistemele neintegrate.

Aceste direcţii de acţiune s-au circumscris preocupărilor generale manifestate în domeniul pensiilor de către statele membre ale Uniunii Europene. În contextul unei societăţi cu o populaţie îmbătrânită, va fi din ce în ce mai greu să se asigure sustenabilitatea financiară a sistemelor de pensii, motiv pentru care sistemul pensiilor private şi facultative reprezintă cea mai bună soluţie.

În această lucrare am încercat sa surprindem detalii ale sistemului de pensii din România, ce include atât pensii administrate privat cât şi pensia publică, punând însă accent pe pilonul II şi III, pentru a surprinde cât mai multe informaţii.

În cea de-a doua parte a lucrării am prezentat scurt, evoluţia în luna octombrie a anului 2011 a pensiilor, contribuabililor, activelor precum şi societăţile de pensii private autorizate de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) şi am făcut o comparaţie între trei dintre acestea.