Studiu de Caz privind Asigurarea de Bunuri în Cazul unei Firme de Profil

1. GENERALITĂŢI PRIVIND ASIGURĂRILE DE BUNURI

1.1. EVOLUŢIA ASIGURĂRILOR DE BUNURI IN ROMÂNIA

În România importanţa asigurărilor de bunuri este în continuă creştere, în condiţiile în care resursele bugetare ale statului nu vor mai putea face faţă eventualelor catastrofe ce se vor putea produce. Implicarea statului nu este o soluţie practică şi de aceea statul încurajează, pe diverse căi participarea pieţei de sigurări la finanţarea acestor riscuri.

Odată cu apariţia legii 136/1995, a fost abrogată obligativitatea asigurărilor de locuinţe în România şi drept urmare, cei mai mulţi cetăţeni au renunţat la acest tip de protecţie.

În prezent, numai 4% din totalul locuinţelor sunt asigurate, deci potenţialul rămas disponibil pentru contractarea de noi asigurări este foarte mare.

Studii realizate de către specialişti au demonstrat faptul că în cazul unor catastrofe naturale, pierderile ar fi importante iar sumele pe care populaţia le-ar încasa sub forma despăgubirilor, semnificative. În această situaţie, adoptarea unei soluţii coordonate de finanţare a pierderilor în urma catasrofelor, atât din partea statului cât şi din partea industriei asigurărilor, este de natură să relaxeze presiunea asupra bugetului statului, în cazul producerii unor astfel de evenimente.

După unii specialişti ar fi oportună revenirea la o forma de asigurare obligatorie a locuinţelor, obligativitatea asigurării permiţând practicarea unor prime reduse, după principiul mutualităţii. Apar divergenţe în ceea ce priveşte modul de stabilire al primelor.

În continuare vom studia evoluţia asigurărilor de bunuri în România, în ultima jumătate de secol.

Incepând din anul 1952 cand a luat fiinţă Administraţia Asigurărilor de Stat, unitate care a deţinut monopolul în domeniul asigurărilor, s-au practicat asigurări de bunuri, atât facultative cât şi prin efectul legii. Iniţial prin efectul legii au fost asigurate numai bunuri aparţinând persoanelor fizice. Cu începere din anul 1955, odată cu crearea proprietăţii cooperatiste, au fost incluse în asigurare şi uneltele agricole, animalele şi alte bunuri aparţinând noilor structuri. Astfel până în 1990, în sfera asigurărilor de bunuri prin efectul legii erau cuprinse :

clădiri şi alte construcţii aparţinând cetăţenilor precum şi animalele, proprietatea acestora, cu încadrarea în restricţii de vârstă şi greutate pentru unele categorii. Până în anul 1971, odată cu emiterea Decretului 471 privind asigurările de stat, în asigurarea prin efectul legii au fost cuprinse şi culturile agricole aparţinând cetăţenilor şi având o suprafaţă mai mare de 10 ari.

bunurile aparţinând unităţilor cooperatiste din agricultură precum: clădiri şi construcţii; motoare, maşini, instalaţii; mijloace de transport; inventar gospodăresc; materiile prime, materiale, combustibilul; semifabricatele şi produsele finite; produsele animaliere, agricole şi viticole; culturile agricole, rodul viilor şi animalele aparţinând acestor unităţi.

Extinderea membrilor comunităţii de risc a permis o bună atomizare a riscurilor protejate între aceştia şi practicarea unor prime de asigurare mult mai reduse decât cele practicate în cazul asigurărilor facultative de bunuri.

După cum se poate observa, bunurile aparţinând agenţilor economici cu capital de stat nu erau cuprinse în asigurare. Dacă un eveniment sau un complex de evenimente genera pagube, acestea erau acoperite din fonduri departamentale sau pe seama resurselor bugetului statului, creind tendinţe consumatoriste şi impresia că asigurarea ar fi un dat gratuit.

Evoluţia economiei după 1991, cu puternice puseuri inflaţioniste a creat un caracter derizoriu al asigurărilor de bunuri prin efectul legii, pentru că în timp ce nivelul preţurilor a crescut de câteva sute de ori, primele de asigurare au rămas la aceste asigurări, nemodificate. Despăgubirea de asigurare fiind şi ea calculată în raport cu nivelul primelor plătite, în multe cazuri, se situa la un procent foarte mic din valoarea reală a bunului în momentul producerii evenimentului asigurat. Deci indemnizaţia de asigurare era totalmente insuficientă pentru repararea prejudiciului înregistrat de către asigurat la bunul său. De aceea spunem că asigurarea prin efectul legii a bunurilor, după anul 1991 a căpătat un caracter derizoriu, impunându-se fie renunţarea la ea, fie reaşezarea ei pe alte principii.

Din aceste motive, începând cu anul 1996, în ţara noastră asigurările de bunuri prin efectul legii au fost desfiinţate.

Paralel cu asigurările prin efectul legii au funcţionat asigurările contractuale, având la bază principiul facultativităţii. Acestea constituie şi au constituit o necesitate obiectivă, fiind complementare asigurărilor prin efectul legii prin indemnizaţia de asigurare primită şi prin gama riscurilor luate în protecţie de asigurător.

Actualmente, în ţara noastră, se practică o mare varietate de asigurări contractuale de bunuri, în funcţie de natura acestora, de riscurile la care sunt expuse bunurile, de natura proprietăţii bunurilor şi de obiectul societăţilor de asigurare. Astfel, conform criteriilor menţionate, pot fi identificate mai multe forme de asigurare a bunurilor incluse în obiectul de activitate al unor asigurători cum sunt:

asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi aconţinutului acestora, pentru cazurile de pagube produse de incendiu şi alte calamităţi;

asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj şi a răspunderii constructorului;

asigurarea mijloacelor de transport auto;

asigurarea maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor pentru cazurile de avarii accidentale;

asigurarea bunurilor sau valorilor pentru cazurile de furt prin efracţie sau prin acte de

tâlhărie;

asigurarea geamurilor şi oglinzilor;

asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice;

asigurarea aeronavelor;

asigurarea maritimă;

asigurarea de credite si garanţii;

asigurările agricole.

După unii autori, crearea unor societăţi de asigurare şi spargerea monopolului statului în domeniul asigurărilor au creat premisele unei reale concurenţe şi implicit, au dus la apariţia unor produse noi de asigurare . Tendinţa care se manifestă în ramura asigurărilor de bunuri este de ofertă a unor poliţe globale care să ofere protecţie complexă împotriva riscurilor multiple. Aşa este, de exemplu, poliţa globală care protejează bunurile transportate în trafic intern şi internaţional, mijloacele de transport auto utilizate la transportul bunurilor precum şi răspunderea civilă pentru accidente auto cu valabilitate în afara graniţelor ţării (asigurare de tip Carte Verde )-toate printr-un singur document de asigurare. Poliţa este oferită de societăţi de asigurare precum ARDAF S.A sau ASIROM S.A. Tot societatea ARDAF S.A oferă asiguraţilor persoane fizice în cadrul asigurării complexe a gospodăriilor acestora, o triplă asigurare: de bunuri casnice, de accidente la domiciliul asiguraţilor şi de răspundere civilă. Recent, în cadrul asigurării complexe, societatea de asigurări a inclus şi răspunderea pentru clădirile care adăpostesc bunurile casnice.

In acelaşi context, societatea GENERALA ASIGURĂRI a introdus asigurarea privind poliţele de furt si tâlhărie pentru locuinţe şi birouri.

Alte societaţi, dimpotrivă, oferă asiguraţilor contracte de asigurare prin care se protejează un singur risc, caz în care prima de asigurare este procent din prima de bază pentru asigurarea globală. De exemplu, în cazul asigurării auto-casco se pot face asigurări casco numai pentru anumite riscuri din cadrul celor oferite prin poliţă. Este cazul în exclusivitate pentru riscul de furt, care este cotată cu 30% din prima de bază, asigurarea pentru avarii produse de riscul de incendiu care este cotată cu 20% din prima de bază etc.

Se urmăreşte astfel satisfacerea pretenţiilor şi posibilităţilor unui număr cât mai mare de consumatori ai produselor de asigurare.

Pe piaţa asigurărilor non-viaţă modificările înregistrate dealungul timpului sunt mult mai puţin sesizabile. Fără a generaliza trebuie remarcată o anumită stare de insuficienţă în rândul multora dintre operatorii pe acest segment de piaţa. Lipseşte agresivitatea promovării propriei oferte şi mărci altfel decât prin asocierea lor cu propuneri de participare la jocuri loteristice.