Tehnici de Asigurări și Reasigurări în România

Tehnici de asigurări şi reasigurări în România

1. Apariţia şi dezvoltarea asigurărilor în România

Primele forme de asigurare se întâlnesc încă înainte de secolul al XIX-lea, respectiv un fel de întrajutorare reciprocă a membrilor aceleiaşi comune la decesul vitelor denumită în limbajul vremii Hopşa. Astfel, în cazul accidentării unei vite, aceasta era tăiată iar carnea era împărţită între locuitorii din aceeaşi comună, fiecare plătind o sumă de bani pentru parte ce-i revenea. In felul acesta proprietarul sinistrat îşi acoperea în totalitate sau în parte paguba suferită

Breslele din Transilvania, înfiinţate în secolul al XIV-lea au fost primele organizaţii care au practicat o formă de asigurare pe principiul mutualităţii şi întrajutorării. Aceasta se referea la asigurări de viaţă şi potrivit clauzelor fiecare membru era obligat să plătească o taxă de înscriere iar apoi cotizaţii periodice. Sumele astfel strânse erau folosite pentru a suporta cheltuielile de înmormântare pentru membrii săraci ai breslei, precum şi pentru plata de ajutoare pentru familia decedatului atunci când aceştia rămâneau fără mijloace de trai.

În timp au luat fiinţă şi s-au dezvoltat asociaţii pentru stingerea incendiilor care funcţionau cu aportul şi în favoarea mai multor comune învecinate. Se menţionează, astfel, o Casă de incendii organizată la Braşov în anul 1744. Principiul de funcţionare era cel al creării unui fond comun prin contribuţia trimestrială a fiecărui membru al Casei, din care se despăgubea cel care suferea de pe urma unui incendiu.

O instituţie de asigurare pentru incendiu s-a creat şi în Sibiu la iniţiativa magistraturii oraşului în anul 1823 dar în anul 1864 când statutul său fusese definitivat numai jumătate din proprietarii de imobile şi-au dat adeziunea pentru constituirea ei.

În secolele XIX şi XX o dată cu dezvoltarea societăţii şi cu creşterea gradului de complexitate a activităţilor desfăşurate a sporit şi interesul oamenilor pentru acţiunea de asigurare. Prima organizaţie de asigurare propriu zisă s-a constituit la Braşov în anul 1844 de către Asociaţia Meseriaşilor sub denumirea Institutul Naţional de Pensii din Braşov, având caracter specific de asigurări de viaţă. Condiţiile istorice din Transilvania au permis ca sub influenţa unor mari societăţi de asigurare ale timpului (Assicurazioni Generali şi Riunioni Adriatica di Sicurta), a căror rază de acţiune s-a extins şi în această parte a ţării noastre, populaţia din această parte a României să cunoască mai înainte decât cea din alte părţi ale ţării, instituţia de asigurare.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului al XX-lea o dată cu dezvoltarea economică a ţării, s-a dezvoltat şi sectorul asigurărilor apărând în peisajul economic o serie de societăţi de asigurare cum ar fi Transilvania-1866, Dacia-1871, România-1873, Naţionala-1882,Generala-1887, Agricola-1906, Urania, Patria, Banca Generală de Asigurare-1911. In anul 1881 prin fuzionarea societăţilor Dacia şi România a luat fiinţă societatea Dacia-România care în 1909 a preluat societatea Patria.

În anul 1887 în Brăila, cercurile comerciale din Brăila şi Galaţi în colaborare cu Banca Marmorosch Blank înfiinţează societatea de asigurări Generala având ca ramură principală asigurarea transporturilor maritime în special a celor de cereale. A întreţinut relaţii bune cu societăţi de asigurare străine printre care Assigurazioni Generali din Trieste, care de altfel a şi subscris capital la înfiinţarea ei. După mutarea sediului în Bucureşti, societatea de asigurări Generala şi-a diversificat operaţiunile de asigurare în special în ramura asigurărilor de viaţă, având în preajma primului război mondial o situaţie financiară prosperă.

În Transilvania o activitate deosebită au desfăşurat societăţile de asigurare Transsylvania şi Banca Generală de Asigurări devenită mai târziu Prima Ardeleană. In anul 1921 sediul societăţii Prima Ardeleană s-a mutat la Cluj, aceasta constituind prima societate anonimă de asigurări a românilor din Ardeal. Capitalul acestei societăţi s-a mărit cu aportul altor două societăţi Dacia-România şi Naţionala.

În anul 1923 s-a constituit societatea de asigurări Asigurarea-Românească care a avut o ascensiune rapidă prin introducerea asigurărilor populare de viaţă fără examinare medicală.

De remarcat este faptul că până la primul război mondial societăţile de asigurare străine participau doar ca acţionari la societăţile de asigurare româneşti, după anul 1918 acestea şi-au deschis agenţii şi sucursale proprii: Sun din Londra, Adriatica din Trieste, Danubiana, etc. Începând din anul 1940 s-a înregistrat o masivă pătrundere a capitalului german pe piaţa românească prin societăţi ca Victoria, Vatra-Dornei, Allemania, Dacia-România, Naţionala, Steaua-României, Transylvania.

În anul 1930 în România îşi desfăşurau activitatea 44 societăţi de asigurare. În urma concurenţei din piaţă în anul 1936 mai funcţionau doar 23 de societăţi de asigurare.

În ceea ce priveşte intervenţia statului în sfera asigurărilor se remarcă faptul că în anul 1915 a luat fiinţă Casa de asigurări a Ministerului de Interne care a fost reorganizată în anul 1936 iar in anul 1942 s-a constituit Regia Autonomă a Asigurărilor. Prin Legea nr. 216 din anul 1930 a luat fiinţă Oficiul pentru supravegherea întreprinderilor private care încheiau asigurări şi reasigurări, care funcţiona pe lângă Ministerul Industriei şi Comerţului. Caracteristic în funcţionarea acestei instituţii a fost larga cuprindere în asigurare a riscurilor şi introducerea unor forme de asigurare obligatorii cum ar fi asigurarea de răspundere civilă a proprietarilor de autovehicule pentru transportul, cu plată, de mărfuri şi persoane, asigurarea pompierilor militari pentru cazurile de deces, infirmitate şi boală, asigurarea clădirilor, a recoltelor, a inventarului agricol contra incendiului, inundaţiei şi grindinei. De altfel, în deceniul al 4-lea al secolului XX s-a înregistrat de extindere a asigurărilor în România prin practicarea tuturor formelor de asigurări cunoscute din cadrul fiecărei clase de asigurare, sigur în mod inegal in diferite domenii de activitate.

Perioada comunistă întinsă pe o perioadă de 45 de ani a adus mutaţii importante în economia şi societatea românească. In primul rând reţinem etatizarea şi socializarea proprietăţii, instituirea conducerii centralizate a economiei şi societăţii, subordonarea economiei conducerii politice a partidului unic, trecerea de la economia de piaţă la economia planificată, dirijată de la nivel central, etc.

Sectorul asigurărilor a traversat o perioadă de prefaceri, de transformări, unele pozitive altele impuse de calitatea de monopol pe care statul a impus-o. Un prim pas s-a făcut în anul 1948 când societăţile de asigurări au fost naţionalizate şi trecute în proprietatea statului. Întregul lor portofoliu şi rezervele tehnice şi matematice au trecut în proprietatea Societăţii de Asigurare Sovieto-Române Sovromasigurare. De altfel în anul 1949 a luat fiinţă şi Întreprinderea se Stat pentru Reasigurări, prin reorganizarea Regiei Autonome a Asigurărilor.

În anul 1952 s-a creat Administraţia Asigurărilor de Stat – ADAS, care a preluat activitatea Întreprinderii de Stat pentru Reasigurări Si a introdus în practică asigurarea prin efectul legii. Societatea Sovromasigurare avea în practică asigurările facultative. In anul 1953 societatea Sovromasigurare s-a lichidat, portofoliul ei fiind preluat în întregime de ADAS.

ADAS practica asigurări de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă sub două forme juridice:

a) asigurări prin efectul legii;

b) asigurări facultative.