Tendințe în Evoluția Sistemelor de Pensii Practicate în Țările Uniunii Europene

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a început în anul 1951, între şase tări europene (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda).

Dupa cincizeci de ani şi cinci valuri de aderare, Uniunea Europeană are astazi 27 state membre :

-1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit;

-1981: Grecia;

-1986: Spania şi Portugalia;

-1995: Austria, Finlanda şi Suedia;

-2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Cel de-al cincilea val a fost încheiat odată cu aderarea României şi Bulgariei. Turcia şi Croatia sunt tări candidate cu care negocierile de aderare tocmai au inceput

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele acestora, într-o manieră coerenta, avand drept suport solidaritatea.

Politica socială a comunităţii europene a debutat odată cu tratatul de constituire a acesteia, în 1957. Astfel, Tratatul de la Roma pune bazele politicii sociale prin articolele sale referitoare la libera circulaţie a muncitorilor şi la libertatea de stabilire a acestora, în contextul creării pieţei comune. Tot prin acest tratat a fost prevăzută şi crearea Fondul Social European, instrumentul de finanţare a politicii sociale şi cel mai vechi dintre fondurile structurale.

Pasul următor a fost constituit de adoptarea Actului Unic European (The Single European Act), în 1986, ce conţine directive privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, introduce dialogul social şi conceptul de coeziune economică şi socială (materializat prin crearea Fondului de coeziune economică şi socială).

Anul 1989 constituie un moment important al construcţiei sociale europene prin adoptarea primului document programatic al politicii sociale – Carta Socială, ce stabileşte drepturile sociale fundamentale şi, odată cu acestea, direcţiile de acţiune ale politicii sociale.

Un an mai târziu, în 1990, Tratatul de la Maastricht (ratificat în 1992) stabileşte ca unul din obiectivele Uniunii atingerea unui „nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi al protecţiei sociale, egalitatea între femei şi bărbaţi creşterea standardelor de viaţă şi a calităţii vieţii ” (Articolul 2).

În 1991 a fost adoptat Protocolul Social (Social Policy Protocol), ce a fost anexat Tratatului de la Maastricht şi care stabileşte obiectivele politicii sociale (prefigurate de Carta Socială): promovarea ocupării forţei de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă, combaterea excluziunii sociale, dezvoltarea resurselor umane, etc. (semnat de 11 SM, nu şi de Marea Britanie).

Cartea Verde (Green Paper), lansată în 1993, deschide procesul de discuţie asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar şi este urmată, în 1994, de Cartea Albă (White Paper) – ce stabileşte priorităţile politicii sociale până în anul 2000. Acestea sunt concretizate în programele de acţiune socială pentru perioadele 1995-1997 şi 1998 -2000.

În 1997, prin Tratatul de la Amsterdam (ratificat în 1999) este abrogat Protocolul Social, este lansat Acordul Social (Social Policy Agreement) şi este integrat un nou articol în Tratatul UE, un articol privind ocuparea forţei de muncă şi cunoscut ca Titlul VIII. 1998 este anul în care Marea Britanie semnează Acordul Social şi participă astfel la politica socială comunitară.

Anul 2000 constituie un moment major în evoluţia politicii sociale prin elaborarea Strategiei de la Lisabona (Lisbon Strategy), prin care este stabilit obiectivul pe zece ani al Uniunii Europene, reprezentat de transformarea economiei comunitare în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere. Tot în acest an a fost adoptată şi Agenda Politicii Sociale , ce preia acele obiective specifice şi elemente ale strategiei ce ţin de politica socială şi le converteşte într-un program de acţiune pe 5 ani, care constituie cadrul politicii sociale actuale. În 2003 a avut loc evaluarea intermediară a Agendei Sociale, ce are ca rezultat ajustarea priorităţilor Agendei în funcţie de progresul înregistrat până în acest moment şi de schimbările politice, economice şi sociale înregistrate la nivel comunitar.

Baza legală a politicii sociale a fost stabilită prin Tratatul de la Roma (Tratatul Comunităţii Europene, 1957, şi reînnoit), întărită prin Actul Unic European (1986/1987) şi consolidată prin Tratatul de la Maastricht (1992) şi Tratatul de la Amsterdam (Tratatul Uniunii Europene 1997).

Tratatul de la Roma reflectă momentul de început al politicii sociale prin câteva articole referitoare la libera circulaţie a muncitorilor şi a libertăţii de stabilire a acestora, în contextul creării pieţei comune. Actul Unic European a completat această linie prin o serie de articole referitoare la sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, dialogul cu partenerii sociali şi coeziunea economică şi socială. În momentul de faţă, cadrul legal general al politicii sociale este dat de Articolele 2 şi 13 ale Tratatului CE şi Articolul 2 al Tratatului UE, care continuă iniţiativele anterioare prin adăugarea de prevederi referitoare la combaterea discriminării (de gen, a discriminării rasiale, etnice, religioase, bazate pe dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală). Astfel, Articolul 2 al Tratatului CE prevede - alături de o dezvoltare economică armonioasă, echilibrată şi durabilă – „ un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi al protecţiei sociale,

egalitatea între femei şi bărbaţi, creşterea standardelor de viaţă şi a calităţii vieţii ”, în timp ce Articolul 13 se referă la adoptarea de măsuri adecvate pentru „ combaterea discriminării bazate pe sex, origine etnică sau rasială, religie sau convingeri religioase, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală”. Tot în Tratatul CE , politica socială este adresată distinct în Titlul VIII (Articolele 125-130) – referitor la ocuparea forţei de muncă şi Titlul XI (Articolele 136-145) – ce se referă explicit la politica socială, educaţie, formare profesională şi tineret. Articolul 2 al Tratatului UE - stabilind obiectivele Uniunii Europene - preia aceste reglementări şi menţionează promovarea progresului economic şi social printr-un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, întărirea drepturilor şi intereselor indivizilor (prin introducerea cetăţeniei europene) şi libera circulaţie a persoanelor. Alături de aceste prevederi juridice stau o serie de directive şi reglementări privind Fondul Social European (FSE), condiţiile de muncă, ocuparea forţei de muncă şi şomajul, securitatea socială.