Tendințe în Evoluția Sistemelor de Pensii Practicate în Țările Uniunii Europene

1. Uniunea Europeană și protecția socială

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele acestora, într-o manieră coerenta, având drept suport solidaritatea.

Odată cu tratatul de constituire, din 1957, s-a făcut remarcabilă și politica socială a comunităţii europene. Altfel spus, Tratatul de la Roma a pus bazele politicii sociale prin articolele sale referitoare la libera circulaţie a muncitorilor şi la libertatea de stabilire a acestora, în contextul creării pieţei comune. Instrumentul de finanţare a politicii sociale şi cel mai vechi dintre fondurile structurale, Fondul Social European a fost creat și prevăzut în acest tratat.

Un la doilea pas a fost constituit de adoptarea Actului Unic European (The Single European Act), în 1986, care conţine directive privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, introduce dialogul social şi conceptul de coeziune economică şi socială.

Anul 1989 constituie un moment important al construcţiei sociale europene prin adoptarea primului document programatic al politicii sociale – Carta Socială, ce stabileşte drepturile sociale fundamentale şi, odată cu acestea, direcţiile de acţiune ale politicii sociale.

În 1990, Tratatul de la Maastricht (ratificat în 1992) stabileşte ca unul din obiectivele Uniunii atingerea unui „nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi al protecţiei sociale, egalitatea între femei şi bărbaţi creşterea standardelor de viaţă şi a calităţii vieţii”.

În 1991 a fost adoptat Protocolul Social (Social Policy Protocol), ce a fost anexat Tratatului de la Maastricht şi care stabileşte obiectivele politicii sociale: promovarea ocupării forţei de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă, combaterea excluziunii sociale, dezvoltarea resurselor umane, etc. (semnat de 11 state membre, nu şi de Marea Britanie).

Cartea Verde (Green Paper), a fost lansată în 1993 și a deschis procesul de discuţie asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar şi este urmată, în 1994, de Cartea Albă (White Paper) – ce a stabilit priorităţile politicii sociale până în anul 2000. Acestea au fost concretizate în programele de acţiune socială pentru perioadele 1995-1997 şi 1998 -2000.

În 1997, prin Tratatul de la Amsterdam (ratificat în 1999) este abrogat Protocolul Social, este lansat Acordul Social (Social Policy Agreement) şi este integrat un nou articol în Tratatul UE, un articol privind ocuparea forţei de muncă şi cunoscut ca Titlul VIII.

1998 este anul în care Marea Britanie semnează Acordul Social şi participă astfel la politica socială comunitară.

Anul 2000 constituie un moment major în evoluţia politicii sociale prin elaborarea Strategiei de la Lisabona (Lisbon Strategy), prin care este stabilit obiectivul pe zece ani al Uniunii Europene, reprezentat de transformarea economiei comunitare în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere. Tot în acest an a fost adoptată şi Agenda Politicii Sociale , ce preia acele obiective specifice şi elemente ale strategiei ce ţin de politica socială şi le converteşte într-un program de acţiune pe 5 ani, care constituie cadrul politicii sociale actuale.

În 2003 a avut loc evaluarea intermediară a Agendei Sociale, ce are ca rezultat ajustarea priorităţilor Agendei în funcţie de progresul înregistrat până în acest moment şi de schimbările politice, economice şi sociale înregistrate la nivel comunitar.

Prin Tratatul de la Roma a fost stabilită baza legală a politicii sociale, fiind, întărită prin Actul Unic European (1986/1987) şi consolidată prin Tratatul de la Maastricht (1992) şi Tratatul de la Amsterdam (Tratatul Uniunii Europene 1997).

Momentul de început al politicii sociale este reflectat în Tratatul de la Roma prin câteva articole referitoare la libera circulaţie a muncitorilor şi a libertăţii de stabilire a acestora, în contextul creării pieţei comune. Actul Unic European a completat această linie prin o serie de articole referitoare la sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, dialogul cu partenerii sociali şi coeziunea economică şi socială.

Parlamentul European este implicat în procesul decizional prin Comitetul pentru Ocupare şi Probleme Sociale, ale cărui responsabilităţi au în vedere diverse aspecte ce ţin de politica de ocupare a forţei de muncă şi de politica socială.

Principalii actori instituţionali implicaţi în procesul de decizie şi de implementare a politicii sociale sunt reprezentaţi de Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri) şi Comitetul Economic şi Social, sprijiniţi în activitatea lor de trei agenţii europene şi un număr egal de parteneri sociali.

Bazat pe principiul subsidiarităţii, sistemul de protecţie socială are ca obiectiv satisfacerea nevoilor minimale ale fiecărui cetăţean. Aceasta presupune atât complementaritatea măsurilor de protecţie între piaţă, familie, comunitate, instituţii comunitare caritabile, stat şi, în ultima vreme, instituţii supranaţionale (Uniunea Europeană), sau internaţionale (FMI, Banca Mondială) cât şi o coerenţă şi complementaritate între instituţiile statului, pe axa central-local, în furnizarea serviciilor sociale şi între Uniunea Europeană şi guvernul din fiecare stat membru.