Studiul Electrometeorilor

Capitolul I. Fenomenele orajoase şi istoricul observaţiilor

Fenomenele orajoase de pe teritoriul României nu au constituit până acum subiectul unui studiu mai amplu şi , cu atât mai puţin , al unui studiu climatogeografic la scara întregii ţări. În literatura geografică , climatologică şi mai ales , meteorologică sau în alte lucrări şi documente se întâlnesc, însă, numeroase referiri la aceste fenomene, referiri care pun în evidenţă unele particularităţi ale producerii, desfăşurării sau repartiţiei orajelor, mai ales pe plan local şi mai puţin pentru întreaga ţară.

Cunoaşterea Ştiinţifică a proceselor şi a fenomenelor electrice legate de apariţia orajelor în România s-a desfăşurat în timp, fiind legată de acumularea cunoştinţelor şi de progresele realizate, în acest domeniu, pe plan mondial şi naţional.

Aspecte legate de producerea orajelor pe teritoriul României se găsesc notate în diferite lucrări, cronici, însemnări sau rezultă din date istorice vechi care se refera la teritoriul ţării noastre.

În secolul XVIII şi la începutul secolului XIX sunt semnalate în România primele observaţii cu caracter meteorologic , făcute la Iaşi în luna august 1770 şi între anii 1773 şi 1789, la Bucureşti între anii 1773 şi 1829, la Sibiu între anii 1789 şi 1829 şi cu unele întreruperi până în 1850, continuând până astăzi. De asemenea, sunt cunoscute observaţiile din 1833 de la Cluj şi anul 1836 la Bucureşti.

Dintre cele mai vechi observaţii meteorologice efectuate asupra diferitelor elemente climatice pot fi menţionate cele efectuate la Sibiu, începând din anul 1851.

În numărul pe anul 1852 al anuarului, profesorul Ludwing Reissenbenger publică un articol referitor la fulgerul globular observat în zilele de 4 noiembrie 1852 ora 18:20 şi 6 noiembrie 1852 ora 17:30 la Sibiu.

Pentru aceste date nu se dau indicaţii asupra modului în care se efectuau observaţiile, însa de la prima privire rezultă ori nepriceperea, ori superficialitatea celor care efectuau observaţiile. Valorile sunt mult prea mici pentru a reflecta situaţia reală, deoarece mediile anuale multianuale sau simpla urmărirea şirurilor lungi de valori anuale de la diferite staţii meteorologice indică cifre mult mai mari care pentru întreg teritoriu ţării depăşesc 10-15 zile cu oraje anual (face excepţii litoralul românesc al Mării Negre unde cel mai mic număr anual de zile cu oraje este 8-9).

La Galaţi se efectuau observaţii meteorologice, însă ele nu au fost publicate sistematic.

Din anul 1880 se efectuează observaţii meteorologice la Ocna Şugatag şi Cluj.

Odată cu înfiinţarea institutului meteorologic al României la 30 iulie 1884 se pune problema organizării unei reţele de staţii meteorologice şi a difuzării instrucţiunilor valabile pentru toţi observatorii; astfel, numărul punctelor în care se efectuau observaţia început să crească an de an. În 1884, la data înfiinţării institutului, observaţii meteorologice se efectuau doar la Bucureşti, Brăila, Sulina şi la 12 posturi pluviometrice.

La 1 ianuarie 1907 numai în Ţările Române funcţionau 414 unităţi (66 de staţii şi 348 de posturi meteorologice). Totuşi în timpul nopţii fenomenele atmosferice nu se semnalau decât ocazional.

Datele provenite din observaţii se publicau în buletinele zilnice şi săptămânale care apăreau în "Monitorul oficial" şi în "Economia naţională", iar tabelele cu datele lunare centralizate se publicau în " Buletinul Social Geografice Române ".

Înfiinţarea Institutului Meteorologic a pus bazele efectuării unor observaţii mai ample şi asupra fenomenelor orajoase. Plecând de la ideea că asigurarea clădirilor şi recoltelor împotriva trăsnetului şi a grindinei nu se poate face decât în urma cunoaşterii frecvenţei acestor fenomene atmosferice şi a studierii repartiţiei lor. Volumul II din Analele Institutului Meteorologic pe anul 1886 (40) cuprinde atât instrucţiunile , cât şi modelele celor două chestionare, referitoare la constatarea efectelor electricităţii atmosferice produse prin căderea trăsnetelor pe liniile telegrafice şi telefonice sau în afara acestor linii. Având la îndemână materialul rezultat din aceste observaţii, începe să se publice pentru fiecare lună, amănunte asupra orajelor observate în România . Lunar, se fac descrieri referitoare la:

- datele de apariţie ;

- orele de început şi încetare a orajelor ;

- direcţia lor de deplasare ;

- fenomenele ce le însoţesc.

Toate aceste sunt definite completării procedurii orajelor din România căutându-se aflarea traiectoriilor urmate de perturbaţiile care produc manifestări electrice şi grindină.

Observaţiile asupra orajelor continuau să se facă,iar cu începerea din anul 1892 rezultatele apar în buletinul lunar al observaţiilor meteorologice din România. Lunar se publică o scurtă dare de seamă asupra "furtunilor" care au avut loc în fiecare lună, în diferite regiuni ale ţării, însoţită de un tabel care cuprinde zi de zi numărul lunar şi anual al localităţilor din întreaga ţară unde sau semnalat tunete şi fulgere , tunete , fulgere îndepărtate şi grindină. Din anul 1894 , Buletinul lunar are o notă explicativa a situaţiei timpului din luna respectivă, în care se fac referiri la manifestările electrice din atmosferă, la datele de producere, la repartiţia lor amintindu-se uneori condiţiile sinoptice care le-au generat pagubele provocate.