Conceptul de valoare adăugată în auditul intern

I. AUDIT. CADRU CONCEPTUAL ȘI NORMATIV

I.1. Conceptul de audit

„În plan real, orice entitate instituțională, pe fundalul atingerii unui grad cât mai înalt de eficiență a utilizării resurselor economice, are ca obiectiv implementarea a trei idealuri ce țin de guvernanța corporativă, administrarea riscurilor și controlul activităților. Pe acest fundal, auditul intern devine o componentă esențială a procesului de monitorizare a firmei și implementării acestor obiective. Într­un plan mai larg, auditul intern are un rol în „educarea” managementului în găsirea unor soluții eficiente și în asistarea procesului de implementare respectiv de dezvoltare a tehnicilor și instrumentelor necesare în acest domeniu” .

Principiile fundamentale pentru practica profesională a auditului intern pot fi sintetizate astfel:

- demonstrează integritate;

- vizează competență și conștiinciozitate profesională;

- este obiectivă și independentă;

- este aliniată strategiilor, obiectivelor și riscurilor organizației;

- este poziționată corespunzător în cadrul organizației și dispune de resurse adecvate;

- demonstrează calitate și îmbunătățire continuă;

- comunică eficient;

- furnizează protecție (asigurare) împotriva riscurilor;

- stimulează o cunoaștere detaliată, este proactivă și orientată către viitor.

- promovează îmbunătățirea organizațională.

Literatura de specialitate a definit activitatea de audit ca fiind „examinarea profesională a unei informații cu scopul de a exprima o opinie responsabilă și independentă în raport cu un criteriu de calitate” . delimitarea conceptului de audit presupune luarea în considerare a complexității acestuia, respectiv părerile exprimate în literatura de specialitate și delimitările legale.

Din punct de vedere legislativ, Legea nr. 672 din 2002, precum și Normele generale privind exercitarea auditului public intern definește termenii specifici desfășurării activității de audit intern și conceptele necesare înțelegerii acestuia. Astfel, auditul intern reprezintă „activitatea funcțional independentă și obiectivă, care dă asigurări și consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor și cheltuielilor publice, perfecționând activitățile entității publice; ajută entitatea publică să își îndeplinească obiectivele printr­o abordare sistematică și metodică, care evaluează și îmbunătățește eficiența și eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului și a proceselor de administrare” .

Legea definește și o serie de termeni necesari înțelegerii și delimitării activităților specifice auditului intern față de alte tipuri de acțiuni interdependente cu acesta, precum controlul intern, controlul financiar public intern, economicitate, eficacitate, eficiență, entitate publică, fonduri publice etc.

Controlul intern este definit în accepțiunea legii drept „ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entității publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanță cu obiectivele acesteia și cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient și eficace; include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele și procedurile” .

Controlul financiar public intern reprezintă „întregul sistem de control intern din sectorul public, format din sistemele de control ale entităților publice, ale altor structuri abilitate de Guvern și dintr­o unitate centrală care este responsabilă de armonizarea și implementarea principiilor și standardelor de control și audit” .

Termenul de economicitate vizează „minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activități, cu menținerea calității corespunzătoare a acestor rezultate” .

Eficacitatea se referă la „gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activități și raportul dintre efectul proiectat și rezultatul efectiv al activității respective” .

Eficiența presupune „maximizarea rezultatelor unei activități în relație cu resursele utilizate” .

În vederea desfășurării acțiunilor de audit, apare necesară și definirea termenilor de entitate publică, fonduri publice, instituție și patrimoniu public. Astfel, conform legii, entitatea publică este „autoritatea publică instituția publică, compania/societatea națională, regia autonomă, societatea comercială la care statul sau o unitate administrativ­teritorială este acționar majoritar, cu personalitate juridică, care utilizează/administrează fonduri publice și/sau patrimoniu public” .

Fondurile publice sunt sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituțiilor publice autonome, fondurile provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și a căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice și din fonduri externe nerambursabile.