Interferențe și interdependențe între auditul intern și guvernanța corporativă

Capitolul 1. Auditul intern și guvernanța corporativă

1.1 Conceptul de audit intern și sfera sa de manifestare

Prin noțiunea de audit intern se înțelege o activitate independentă și obiectivă, care îi oferă asigurare organizației în privința gradului de control pe care îl are asupra operațiunilor, dar o și îndreaptă astfel încât să aducă rectificări operațiunilor și cooperează la sporirea valorii organizației.

Aportul auditului intern se observă prin faptul că acesta sprijină organizația pentru a-și atinge scopurile estimând, printr-o modalitate metodică și sistematică, procesele sale de control, de conducerii a întreprinderii, dar și de management al riscurilor, realizând sugestii pentru a aduce acesteia eficacitate și eficiență.

Auditul intern își va atinge scopurile dacă la baza acestuia se regăsește un sistem de control intern alcătuit din norme și standarde profesionale, anumite ghiduri procedurale, dar și coduri deontologie, având menirea de a sprijini morala acestei ocupații, mai ales că aceasta presupune faptul că auditorul nu trebuie să stârnească neîncredere.

Pe lângă acest lucru, fără a ține seama de natura și mărimea entităților, la nivelul acestora trebuie să se regăsească auditul intern. În privința sectorului public, auditul intern este privit drept un pilon în cadrul instituțiilor publice, întrucât le oferă acestora securitate, eficiență, dar și o îmbunătățire a modului de desfășurare a entității.

Astfel, principalul obiectiv al auditului intern este acela de a sprijini activitatea instituțiilor publice, pentru a estima și spori calitatea, dar și eficienșa sistemului de conducere întemeiat pe gestionarea controlului intern, dar și a riscului. În acest mod, managementul acelei entități dorește să se convingă de faptul că funcția de control se desfășoară într-un mod eficace, pentru a îmbunătăți sau înlătura riscurile care au fost găsite.

Prin activitățile realizate de auditul intern se realizează o sporire a valorii, atât din perspectiva recomandărilor regăsite în raportului întemeiat și transmis pentru a-i asigura entității respective faptul că și-a atins scopurile, cât și din perspectiva examinării riscurilor corelate la operațiunile auditate și măsurarea sistemului de control intern.

De asemenea, auditul intern are un aport în instruirea managementului pentru a afla care sunt modalitățile care dau rezultate bune, dar și la extinderea instrumentelor și tehnicilor cerute în domeniul auditului.

Cu alte cuvinte, auditul intern reprezintă acel element din cadrul unui sistem, care are rolul de a întemeia o estimare independentă a operațiunilor care se realizează în interiorul unei organizații, și nu de a realiza un control intern, ci de a îi confirma entității faptul că managementul general se desfășoară în condiții bune, dând dovadă de eficiență, dar și calitate în cadrul sistemului de control intern.

Pentru a avea dreptul de a face recomandări, auditorul intern este necesar să fie independent și obiectiv în activitatea pe care o desfășoară. Pe de altă parte, auditorul intern trebuie să aibă libertate în misiunea de audit, întrucât acesta nu ar fi afectat de stările de obișnuință sau de monotonie.

Însă, auditul intern este cel care oferă asistență, direcționează sau verifică, dar acesta nu are putere de decizie, întrucât scopul acestuia fiind de a garanta un climat pozitiv, fie de a aduce îmbunătățiri asupra controlului realizat de manager în organizarea activităților astfel încât să își îndeplinească scopurile controlului intern.

Din acest motiv, între auditorul intern și managerul trebuie să existe o relație de colaborare, și nu de rivalitate, deoarece aceștia au aceleași scopuri, spre exemplu, de a-și atinge obiectivele propuse, dar și de a asigura managementului eficiență și siguranță în cadrul organizației.

Mai mult decât atât, este necesar ca managerul să fie de acord cu recomandările auditorului intern, să realizeze sprijinul oferit pentru prevenirea riscurilor ivite și care se dezvoltă consecvent.

La nivelul organizației, este esențial ca auditorul intern și managerul să dețină aceleași scopuri în legătură cu eficacitatea actului de conducere, astfel încât să își ducă la îndeplinire obiectivele stabilite. Managerul pentru a evita din timp riscurile care pot să apară în cadrul organizației trebuie să accepte recomandările auditorului intern, să fie conștient de faptul că are nevoie de sprijinul acestuia.

Este necesar de menționat faptul că auditul intern nu conferă convingerea că la nivelul tuturor activităților nu regăsim erori, iar dintre motivele cele mai importante în acest caz fiind relativitatea controlului intern, reprezentând punctul cheie în activitatea realizată.