Flexibilitatea Sistemelor de Fabricație

1. Generalitati.

În practica industriala de pâna acum, automatizarea se realiza mai ales în cadrul unor sisteme rigide de tipul liniilor de transfer, masinilor agregat, automatelor de montaj, concepute pentru un reper sau ansamblu unic. Orice schimbare de produs implica înlocuirea completa a echipamentelor de fabricatie. Specializarea „produs" e realizata mai ales prin „automatizarea rigida", care nu poate oferi solutii economice decât in cadrul seriilor mari de fabricatie si a produselor cu periodicitate mare de înnoire.

Promovarea specializarii „produs" în zona seriilor mici si a produselor care se diversifieca intensiv presupune dimpotriva asocierea notiunii de sistem de fabricatie cu notiunea de „flexibilitate", prin care se întelege capacitatea sistemului de a se adapta la sarcini de produtie diferite, atît din punct de vedere al formei si dimensiunilor produsului, cat si din punct de vedere al procesului tehnologic care trebuie efectuat.

Notiunea de flexibilitate constituie o caracteristica importanta a unui sistem de fabricatie si se considera ca nivelul de automatizare a unui echipament tehnologic este cu atât mai malt cu cat prezinta mai putina dependenta fata de muncitor, atât pentru executarea repetata a unei sarcini, cat si pentru adaptarea sa de la o sarcina la alta.

Asa de exemplu, un automat de montaj se afla pe o treapta superioara de automatizare fata de un conveior de rnontaj pe care operatiile de asarnblare se executa de muncitor; in schimb un automat de montaj al carui „program" poate fi schimbat prin intermediul unor echipamente de stocare, este mai „flexibil " decât automatul rigid, deoarece poate executa o varietate mai mare de operatii, deci se situeaza pe o treapta de automatizare mai înalta decât acesta din urma.

Prin utilizarea calculatoarelor electronice, in ultimii ani s-au realizat sisteme automate cu flexibilitate totala, aplicabile si în productia de unicate.

În domeniul problematicii productiei industriale, termenul de flexibilitate apare relativ recent, în legatura cu automatizarea fabricatiei, ca trasatura ce defineste un sistem automat de fabricatie bazat pe masini „transformabile" atât pentru procesele de prelucrare, cat si pentru cele de transport al materialelor.

Ulterior, termenul de flexibilitate este utilizat si cu referire la capacitatea unui sistem de a trece la fabricatia produselor de un alt tip, caracteristica definita ca elasticitate tehnologica..

Terrnenele de flexibilitate si elasticitate utilizate in legatura cu fenomenul de fabricatie sunt folosite în paralel cu toate ca cel de flexibilitate este mai recent si a fost de la început orientat spre concepte noi în automatizare.

În ceea ce priveste termenul elasticitate, cu referire la productie, acesta desernneaza caracteristicile unei intreprinderi, ca adapaptarea, regruparea, modificarea, mobilitatea si comporta doua cornponente

- elasticitatea structurilor (domeniului) tehnice sau elasticitatea propriu- zisa;

- elasticitatea comerciala, respectiv elasticitatea fata de piata.

În acest context capata sernnificatie si termenii de elasticitate cantitativa si cel de elasticitate calitativa, primul cu privire la cantitatea produselor diferite ce pot fi realizate, cel de al doilea cu privire la spectrul performantelor realizate.

Acesti termeni pot fi considerati ca parti definitorii ale conceptului de elasticitate a investitiei; ei sunt luati în considerare la determinarea profilului obiectivelor si eficientei investitiilor pentru realizarea de obiective industriale.

În raport cu aceasta extindere a termenului de elasticitate, termerul de flexibilitate este folosit pentru a exprima elasticitatea propriuzisa a structurilor tehnice, respectiv a elasticitatii tehnice de fabricatie.

Totodata, sistemele de fabricatie automatizate flexibile, vor trebui defi¬nite în comparatie cu sistemele de fabricatie automatizate rigide. În timp ce sistemele automatizate rigide, sunt de la început concepute pentru realizarea unei singure sarcini de fabricatie, sistemele automatizate flexibile sunt astfel concepute încât sa se poata transforma în vederea realizarii mai multor sarcini diferite de fabricatie.

Utilitatea termenului de flexibilitate, chiar în conformitate cu aceste clarifrcari, ramâne scazut pentru definiri cantitative, cum ar îi felul si proportiile adaptabilitatii necesare, caracterul solutiilor tehnice si raportarea lor la variatia sarcinilor de productie.

În concluzie, conceptul de flexibilitate este utilizat pentru caracterizarea unor solutii tehnice diferite, începând de la linia de transfer adaptata la câteva variante ale sarcinii de productie si de la centrul de prelucrare cu comanda numerica si pâna la linia de fabricatie cu comanda numerica si sistemele integrate de masini-unelte si instalatii logistice comandate de catre structuri ierarhizate de dispozitive de prelucrare a datelor.

Introducerea notiunii de flexibilitate in productia de serie mica si unicate a avut loc în anii 1960, cand pentru prima oara a fost utilizata ideea de sisteme flexibile de productie (SFP).

La început acestea au avut diverse denumiri: unitati de automatizare, unitati complexe robotizate, sau tehnologic robotizate, sisteme complexe de masini automatizate, sisteme tehnologice flexibile etc.