Analiza Comparativă a Politicii Monetare din România și Zona Euro

Introducere

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acţiuni prin care autorităţile monetare (banca centrală, trezoreria etc.) influenţează asupra cantităţii de monedă în circulaţie, nivelul ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar şi alţi indicatori economico-monetari în vederea realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activităţii economice, ocupare a forţei de muncă, stabilitate a preţurilor etc.).

Pe parcursul ultimelor decenii au existat trei strategii standard de politică monetară care s-au bucurat de succes , respectiv ţintirea agregatelor monetare, ţintirea cursului de schimb şi ţintirea inflaţiei. Frankel (1995) a sugerat o strategie alternativă ca fiind cea mai potrivită pentru economiile semideschise, şi anume ţintirea veniturilor nominale; cu toate acestea, o problemă majoră ridicată de această strategie o constituie faptul că nu a fost pusă în practică niciodată, nici de ţările industrializate, nici de cele emergente. Dintre strategiile standard, numai ţintirea cursului de schimb şi ţintirea inflaţiei sunt utilizate în prezent de noile state membre UE din Europa Centrală şi de Est. Ţintirea agregatelor monetare a pierdut susţinerea pe care o avea în aceste ţări, situaţie întâlnită în trecut şi în majoritatea ţărilor dezvoltate, în urma dezintegrării relaţiei anterior stabile dintre agregatele monetare şi inflaţie; această evoluţie este legată în special de remonetizarea accelerată, care s-a manifestat după ce inflaţia a coborât la niveluri moderate, sectorul bancar a fost privatizat, iar fluxurile de capital liberalizate. Totuşi, BCE ia încă în considerare în mod explicit ritmul masei monetare în procesul de formulare a politicii sale monetare prin promovarea unei strategii heterodoxe cu doi piloni: 1) evaluarea determinanţilor preţurilor pe termen scurt şi mediu, cu un accent deosebit asupra activităţii din economia reală şi asupra condiţiilor financiare din economie (analiză economică); 2) valorificarea legăturii pe termen lung dintre bani şi preţuri (analiză monetară). În acest context, trebuie menţionat faptul că ţintirea inflaţiei nu împiedică banca centrală să acorde atenţie agregatelor monetare în măsura în care acestea conţin informaţii utile procesului de prognozare a inflaţiei. Economiile de dimensiuni mai reduse tind să prefere ancorele de curs de schimb, respectiv regimuri de tip „consiliu monetar” în Bulgaria, Estonia şi Lituania sau hard peg în Letonia. Celelalte ţări au optat pentru aranjamente de curs de schimb mai flexibile, de la regimuri de curs de schimb cu flotare liberă în Polonia şi regimuri cu flotare controlată în Republica Cehă şi în România până la o bandă de fluctuaţie a cursului de schimb de tip ERM II în Ungaria, asociindu-le cu adoptarea strategiei de ţintire a inflaţiei.

Cap.1 Politica monetară din România

Potrivit statutului său (Legea nr.312/2004 privind Statutul BNR), Banca Naţională a României are ca obiectiv fundamental asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Totodată, Banca Naţională a României sprijină politica economică generală a statului, însă fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental.

Conform aceleiaşi legi, o atribuţie principală a Băncii Naţionale a României o constituie elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb. Totodată, în vederea atingerii obiectivului său fundamental, banca centrală stabileşte strategia de politică monetară şi decide asupra instrumentelor şi a procedurilor pe care le utilizează pentru implementarea politicii monetare.

Strategia de politica monetara a BNR este tintirea directa a inflatiei. Aceasta a fost adoptată în august 2005 , după finalizarea unui proces de pregătire,a cărei ultimă etapă a reprezentat-o crearea şi testarea funcţionării cadrului de analiză economică şi de decizie a politicii monetare specific ţintirii directe a inflaţiei.

Strategia de ţintire directă a inflaţiei adoptată de BNR se caracterizează prin:

-exprimarea ţintei de inflaţie în termenii headline inflation (indicele preţurilor de consum), având în vedere familiaritatea publicului cu acest indicator şi nevoia de a asigura transparenţa şi credibilitatea deciziilor de politică monetară;

-stabilirea ţintei ca punct central încadrat de un interval de variaţie (+/-1 puncte procentuale) în scopul ancorării eficace a anticipaţiilor inflaţioniste;

-anunţarea unor ţinte anuale de inflaţie pentru un orizont mai lung de timp (iniţial 2 ani

-continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;

-definirea unui set restrâns de circumstanţe ("circumstanţe excepţionale"- Creşteri substanţiale ale preţurilor externe ale materiilor prime, surselor de energie şi ale altor bunuri;Calamităţi naturale sau alte evenimente extraordinare asimilate, cu impact inflaţionist), independente de influenţa politicii monetare, care condiţionează responsabilitatea BNR pentru atingerea ţintei de inflaţie;

-stabilirea ţintei de inflaţie de către BNR în consultare cu guvernul.

Ţintele de inflaţie

În condiţiile în care economia românească se află într-un proces de dezinflaţie – ritmul de inflaţie sustenabil pe termen mediu şi compatibil cu definiţia cantitativă a stabilităţii preţurilor nefiind deocamdată atins - ţintele de inflaţie sunt anuale (decembrie/ decembrie) şi se stabilesc pe un orizont de timp de doi ani.

Anul Ţintă de inflaţie Intervalul de variaţie Rata inflaţiei înregistrată

2005 7.5 6.5 - 8.5 8.6

2006 5.0 4.0-6.0 4.87

2007 4.0 3.0-5.0 6.57

2008 3.8 2.8-4.8 6.3

2009 3.5 2.5-4.5 4.74

2010 3.5 2.5-3.5 -

Sursa: www.bnr.ro, 15 aprilie 2010

Instrumentele de politică monetară

Setul de instrumente şi proceduri prin care banca centrală implementează politica monetară în vederea atingerii obiectivului său fundamental formează cadrul operaţional al politicii monetare. Principalele instrumente de politică monetară pe care BNR le are la dispoziţie conform reglementărilor în vigoare sunt:

-operaţiunile de piaţă monetară

-facilităţile permanente acordate instituţiilor de credit

-rezervele minime obligatorii (RMO)

1. Operaţiunile de piaţă monetară (open market)

Operaţiunile de piaţă monetară (operaţiuni open market) reprezintă cel mai important instrument de politică monetară al BNR. Acestea se realizează la iniţiativa băncii centrale, având următoarele funcţii: ghidarea ratelor de dobândă, gestionarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară şi semnalizarea orientării politicii monetare. Principalele categorii de operatiuni de piata monetara aflate la dispozitia BNR sunt:

-operaţiuni repo – acestea sunt tranzacţii reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR cumpără de la instituţiile de credit active eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;

-atragere de depozite - tranzacţii cu scadenţa prestabilită, destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR atrage depozite de la instituţiile de credit;

-emitere de certificate de depozit - tranzacţii destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituţiilor de credit certificate de depozit; Certificatele de depozit sunt emise cu discont, la o valoare inferioară valorii nominale (valoarea cu discont) şi sunt răscumpărate la scadenţă la valoarea nominală

-operaţiuni reverse repo - tranzacţii reversibile, destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituţiilor de credit active eligibile pentru tranzacţionare, angajându-se să răscumpere activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;

-acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare - tranzacţii reversibile destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR acordă credite instituţiilor de credit, acestea păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanţie.