Analiza Echilibrului Financiar la SC BegaPam SA

INTRODUCERE

Activitatea unei intreprinderi trebuie să fie generatoare de efecte pozitive care conduc la susţinerea principiului continuităţii activităţii, deci trebuie să fie echilibrată.Pe toată durata de funcţionare a unei întreprinderi, aceasta se confruntă cu numeroase probleme de echilibru, probleme ce trebuie rezolvate.

Dacă tratăm întreprinderea ca pe un sistem, şi anume un sistem economico – social într-o continuă mişcare şi dezvoltare, iar elementele sale componente ca pe nişte variabile într-o dinamică continuă, atunci problemele echilibrului se cer a fi integrate în interiorul sistemului în funcţie de raţionalitatea şi eficienţa întreprinderii.

Echilibrul economic însoţeşte viaţa economico – socială a întreprinderii, având un caracter relativ stabil , fiind temporar . Prin urmare această stare de linişte, armonie, stabilitate între elemente structurale ale întreprinderii nu este o stare veşnică, nu este dată odată pentru totdeauna ci ea are un caracter relativ, temporar implicând stări care se schimbă de la un moment la altul, stări ce decurg unele din altele sub influenţa anumitor factori de dezechilibru.

Îmbunătăţirea şi perfecţionarea conducerii economice, a activităţii economico –sociale sunt procese continue, care însoţesc viaţa întreprinderii în contextul unui şir neîntrerupt de inter-relaţii ale tendinţelor de echilibru cu factorii de dezechilibru.

Aceşti factori ai dezechilibrului se cer însă a fi cunoscuţi şi contracaraţi, încât să nu acţioneze spontan, anarhic şi imprevizibil, cu efecte de nedorit, evitându-se apariţia unor fenomene negative în cadrul întreprinderii, fenomen care afectează echilibrul economic la nivelul întreprinderii, influenţând în cele din urmă finalitatea acesteia.

Dacă în urma constatării unei stări de dezechilibru se analizează factorii de dezechilibru care au condus la acea stare şi se iau măsurile necesare, acest fapt conduce la depăşirea stării de dezechilibru temporar şi evidenţierea echilibrului dinamic al sistemului (întreprinderii).

În cadrul echilibrului întreprinderii, echilibrul financiar are un rol important dacă avem în vedere cerinţele, solicitările întreprinderii şi resursele de satisfacere a celor dintâi. Dacă am face o paralelă între întreprindere şi o plantă, cum frunza reprezintă laboratorul plantei asigurând toate necesităţile acesteia, tot aşa echilibrul financiar asigură resursele, cerinţele echilibrului întreprinderii.

Analiza echilibrului financiar trebuie realizată prin prisma cerinţelor gestiunii întreprinderii şi a raportului dintre datorii şi autofinanţare a nevoilor pentru exploatare şi investiţii în strânsă corelare cu formarea şi folosirea fondurilor, resurselor întreprinderii.

Din aceste considerente, o importanţă deosebită prezintă structura echilibrului, a raportului în care se află şi de aici o anumită calitate a echilibrului financiar al întreprinderii.

Ne referim la necesităţi şi resurse, la încasări şi plăţi, la elementele componente ale nevoilor de resurse şi ale celor ce privesc posibilităţile lor de formare, la ansamblul fondurilor cu structura lor şi modul de utilizare (destinaţia acestora).

Analiza structurii echilibrului financiar este necesară tocmai datorită puterii sale de a releva calitatea echilibrului financiar la un moment dat sau în evoluţie. Trebuie făcută diferenţa între echilibrul static la un moment dat şi echilibrul dinamic, caracteristic evoluţiei, permanentelor schimbări din întreprindere.

În cadrul echilibrului de ansamblu, echilibrul financiar ocupă un rol important, echilibrul financiar reprezentând starea ce se caracterizează printr-un flux permanent de fonduri băneşti de natură financiară prin sistem, dar cu păstrarea integrităţii sistemului.

Echilibrul nu constă într-o simplă egalitate. El încorporează anumite particularităţi şi corelaţii între elementele sale structurale.Teoria echilibrului este o concepţie potrivit căreia în mecanismul procesului dezvoltării este esenţială starea de echilibru între obiectul în dezvoltare şi mediul ambiant.Această stare de echilibru este caracteristică în relaţia întreprindere – mediu ambiant dar şi în cea echilibru economic general – echilibru financiar.

Echilibrul economic general apare de fiecare dată ca raport între potenţialul economic pe de o parte şi cerinţele de consum productiv, social şi individual pe de altă parte.Echilibrul financiar este o parte componentă şi formă de manifestare a echilibrului economic general care exprimă egalitatea permanentă şi corelaţia dintre resursele financiare necesare realizării obiectivelor propuse şi posibilităţile de constituire a acestor resurse.

Tratarea echilibrului financiar al întreprinderii poate fi făcută atât în cadrul sistemului de ansamblu al întreprinderii cât şi în cadrul mecanismului sau subsistemului financiar al întreprinderii.

După cum am mai precizat trebuie făcută o demarcaţie între echilibrul static şi cel dinamic.Echilibrul static redă tabloul corelaţiilor şi poziţiilor la un moment dat fără a exprima evoluţia sau fluxurile în decursul perioadei. El se poate exprima printr-un şir de ecuaţii privind nevoile şi particularităţile, resursele şi destinaţiile, resursele necesare şi posibilităţile de constituire a acestor resurse. Aceste ecuaţii care dezvăluie aspectul cantitativ al echilibrului permit însă şi o interpretare calitativă evidenţiind participarea finanţării, autofinanţării şi creditării în sistemul echilibrului financiar.

Echilibrul financiar dinamic priveşte evoluţia fluxurilor de echilibrare, reprezentând de fapt comportamentul sistemului la acţiunea factorilor de dezechilibru, respectiv capacitatea de echilibrare în timp a sistemului.

Analiza echilibrului financiar, fie static, fie dinamic trebuie să aibă în vedere ipostazele resurselor şi anume: alocate, ocupate, consumate. O asemenea analiză permite relevarea aspectelor calitative ale echilibrului. La o interpretare calitativă contribuie şi analiza provenienţei resurselor financiare şi anume: finanţare, autofinanţare, creditare, a mărimii participării fiecăruia la constituirea unui fond sau a ansamblului de fonduri a întreprinderii.

1.BILANŢUL PRINCIPALUL ELEMENT DE REFLECTARE A ECHILIBRULUI FINANCIAR

Patrimoniul unei entităţi organizaţionale ce desfăşoară o anumită activitate economico-socială denumită generic entitate patrimonială constituie „materia” de reflectare în contabilitatea financiară. Literatura de specialitate a dat noţiunii de patrimoniu mai multe accepţiuni dintre care cea mai des utilizată este cea economico-juridică după care patrimoniul este format din ansamblul bunurilor şi drepturilor şi obligaţiilor ce caracterizează situaţia unei unităţi patrimoniale la un moment dat.

Putem defini bilanţul contabil ca fiind documentul de sinteză cel mai important, care asigură centralizarea şi generalizarea datelor agenţilor economici într-o formă sistematică şi unitară care prezintă o prezentare de ansamblu şi un control al activităţii derulate şi a rezultatelor obţinute la sfârşitul perioadei de gestiune.

Bilanţul contabil prin structura sa şi implicit prin datele pe care le conţine reflectă după normele metodologice generale şi în comparaţie cu exerciţiul precedent sintetizat şi sistematizat, toate elementele de activ şi de pasiv ale unităţii patrimoniale la sfârşitul exerciţiului, precum şi în alte situaţii cum sunt: fuziune, încetarea activităţii, etc.

Punctul de plecare în analiza financiară este studiul structurii financiare a bilanţului, ceea ce înseamnă studiul relaţiilor care există între diferite posturi de activ şi de pasiv, care să definească condiţiile de echilibru financiar al întreprinderii, altfel spus, capacitatea de a asigura solvabilitatea sa pentru a preîntâmpina riscul de faliment.

Studiul financiar al bilanţului constituie aspectul esenţial al analizei financiare statice. Ea se sprijină pe examinarea unei situaţii contabile (bilanţul) stabilită în principal pe baza unei reglementări. Această reglementare care este de origine naţională sau internaţională implică constrângeri formale care afectează uneori semnificaţia economică şi financiară a bilanţului.

Prezintă în schimb avantajul că furnizează un material informativ relativ uniform, astfel că analiştii financiari pot să folosească principiile generale de analiză şi pot să facă unele comparaţii.