Analiza instrumentelor de politică monetară ale Băncii Angliei

CAPITOLUL I

Principii generale ale politicii monetare

Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul căreia se acţionează asupra cererii şi ofertei de monedă din economie. Importanţa politicii monetare rezultă din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preţurilor, la care se adaugă limitarea inflaţiei şi menţinerea valorii interne şi externe a monedei. Responsabilitatea îndeplinirii acestor obiective revine băncii centrale, care deţine monopolul în formularea şi transpunerea în practică a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea preţurilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, în acelaşi timp, reprezintă un obiectiv central al politicii economice, alături de: creşterea economică durabilă, ocuparea deplină a forţei de muncă, sustenabilitatea balanţei de plăţi. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecărei ţări, sunt identificate instrumentele care să conducă la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai însemnate sunt: politica fiscală, politica veniturilor, politica monetară, politica valutară şi politica comercială

Politica monetară are ca prioritate asigurarea stabilităţii preţurilor, altfel spus, menţinerea inflaţiei în limite favorabile unei dinamici economice centrate pe creşterea echilibrată ce utilizează instrumente specifice promovării acţiunilor necesare realizării unor obiective finale şi intermediare care să conveargă spre împlinirea acestei priorităţi.

În acest sens, politica monetară are ca misiune principală reglarea cantităţii de monedă disponibilă în economie, astfel încât aceasta să dispună de lichidităţi suficiente, în vederea asigurării funcţionării sale normale şi a dezvoltării echilibrate.

Politica monetară, indiferent de instrumentele aplicate şi de canalele de transmisie a efectelor acestor acţiuni, conduce în esenţă la modificarea rezervelor disponibile sectorului bancar şi nebancar, deci la modificarea condiţiilor de operare atât pentru sistemul bancar cât şi pentru economia reală.

Politica monetară conduce la efecte puternice, rapide şi generalizate asupra unor variabile precum preţurile şi producţia, acestea fiind de fapt şi obiectivele principale ale acestui tip de acţiuni. Mulţi economişti sunt de acord cu aprecierea conform căreia efectele politicii monetare asupra producţiei apar după o perioadă de timp şi sunt efecte de termen relativ scurt, aceasta revenind pe termen lung la nivelul natural. Deci pe termen scurt modificările în cantitatea de monedă din economie conduc la modificări ale producţiei şi doar după o perioadă îndelungată preţurile restabilesc echilibrul de piaţă, prin reducerea producţiei la nivelul iniţial. Aceste abordări presupun existenţa unei neutralităţi a banilor pe termen lung, dar nu şi a unei neutralităţi a acestora pe termen scurt.

În condiţiile în care oferta de monedă este mai mică comparativ cu cererea se înregistrează o creştere a ratelor de dobândă şi prin urmare scumpirea creditelor, care la rândul lor antrenează scăderea investiţiilor, a produciei, a gradului de ocupare a forţei de muncă, încetinirea creşterii economice. Pe de altă parte, creşterea ratelor de dobândă antrenează intrarea în ţară de capitaluri speculative străine, care determină reprecierea monedei naţionale şi astfel, prin urmare, frânarea exporturilor şi stimularea importurilor.

Există o serie de specialişti care consideră că politica monetară prin banii ieftini şi prin dobânda scăzută indusă de aceştia poate fi folosită pentru a creşte investiţiile, acest lucru generând o creştere a gradului de ocupare şi o creştere economică. În realitate, prin politica banilor ieftini, statul şi banca centrală nu fac decât să creeze o falsă impresie legată de capitalul care există în economie şi care poate fi folosit

Echilibrul de pe piaţa monetară, obţinut numai prin mecanismul cerere-ofertă de monedă, este spontan şi are un grad mic de certitudine. De evoluţia pieţei monetare, depinde însă întreaga economie naţională: evoluţia preţurilor, a profiturilor şi veniturilor populaţiei, accentuarea expansiunii economice sau a recesiunii, creşterea sau diminuarea şomajului, raportul dintre moneda naţională şi valutele străine etc.

Mai trebuie adăugat că, pe piaţa monetară acţionează agenţi bancari foarte diversificaţi, existând unităţi bancare de stat, private şi mixte, care vehiculează şi gestionează nu o marfă obişnuită, ci moneda naţională, ca element fundamental al stabilităţii economico-sociale şi al prosperităţii. Totodată, oferta de monedă înseamnă economiile populaţiei şi veniturile agenţilor economici transformate în depozite bancare, acestea trebuind protejate de riscul dezagregării sistemului monetar, ca urmare a gestiunii dezordonate sau frauduloase din partea unor agenţi bancari.