Analiza Mecanismului de Transmitere a Politicii Monetare a BNR

CAPITOLUL 1

Delimitări conceptuale privind mecanismul de transmitere a politicii monetare şi rolul acestuia

1.1.Conceptul mecanismului de transmisie a politicii monetare promovată de BNR

Mecanismul de transmisie a politicii monetare presupune totalitatea canalelor prin care BNR folosind o gamă variată de instrumente de politică monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din economie. Cu privire la instrumentele şi procedurile cu ajutorul cărora banca centrală implementează politica monetară pentru atingerea obiectivului său fundamental, acestea alcătuiesc suportul operaţional al politicii monetare. De asemenea, mecanismul de transmitere a politicii monetare are un caracter complex şi include două mari segmente : primul segment evidenţiază impactul deciziilor de politică monetară asupra variabilelor, iar cel de-al doilea segment reprezintă impactul modificării variabilelor financiare asupra economiei reale. Cu privire la evoluţia preţurilor pe termen scurt, se poate menţiona faptul că este supusă unor influenţe multiple, care sunt generate de factori provenind din economia naţională precum şi din mediul extern, şi acţionând asupra cererii şi ofertei agregate. Dar, pe termen mediu şi lung, un rol important în ceea ce priveşte asigurarea stabilităţii preţurilor îi revine conduitei politicii monetare. Ca parte componentă a politicii la nivel macroeconomic , politica monetară trebuie să asigure atingerea echilibrului pe piaţa monetară. Trebuie menţionat faptul că politica monetară nu dispune de un scop independent, ci, în activitatea sa, banca centrală utilizează anumite instrumente de intervenţie indirectă pe piaţa monetară şi îşi stabileşte obiectivele politicii monetare în strânsă corelaţie cu obiectivele politicii economice generale. Astfel, banca centrala poate observa corelarea cererii de monedă, a ofertei de monedă, a ratei dobânzii şi a cursului de schimb, prin urmare să poată fi realizat un echilibru concomitent pe piaţa monetară şi pe cea a bunurilor şi serviciilor. Politica monetară, fiind unul din instrumentele cele mai importante pe care le utilizează statul pentru a echilibra economia, a constituit o perioadă lungă de timp o preocupare a unor economişti. Keynesiştii considerau ca politica monetră, prin modificarea ofertei de bani, reuşeşte să influenţeze cererea agregată de bunuri şi servicii şi poate conduce, astfel, la folosirea în totalitate a forţei de muncă fără inflaţie. Economia neoclasică sugerează teoria aşteptărilor raţionale, conform căreia, politicile monetare preconizate determină oamenii să-şi schimbe comportamentul în funcţie de efectele anticipate şi aşa, acestea devin anticipate. Oricare ar fi curentul de gândire, pe termen scurt sau lung, abordată ca instrument principal sau secundar, politica monetară a constituit pârghia prin care autoritatea monetară, prin controlul asupra masei monetare, a influenţat satisfacerea nevoilor economiei, orientând evoluţia acesteia în următoarele direcţii : - politica monetară poate preveni ca banii să devină ei înşişi o sursă mare de perturbare a economiei; - politica monetară poate furniza un fundal stabil pentru economie;

- politica monetară poate contribui la anihilarea perturbaţiilor majore din sistemul economic rezultate din alte cause. Politica monetară are, ca principal strateg şi creator, banca central. Având în vedere suprapunerea parţială între politica monetară şi controlul ofertei de monedă, politica monetară poate fi definită ca reunind totalitatea acţiunilor care influeţează nivelul de activitate economic şi preţurile prin intermediul volumului şi costului monedei. De asemenea, politica monetară reprezintă totalitatea reglementărilor pe care banca centrală le impune celorlalte bănci din sistemul bancar românesc, cu scopul de a realiza obiectivele generale ale economiei reale. Pe plan intern, în ceea ce priveşte rolul politicii monetare se realizează prin reglarea cererii de monedă de schimb şi de plată. Însă această reglare nu este un scop în sine, ci urmăreşte stabilitatea preţurilor, şi mai ales ocuparea forţei de muncă şi expansiunea economică. Pe plan extern se are în vedere încurajarea intrărilor sau a ieşirilor de capitaluri pentru echilibrul balanţei de plăţi. În epoca contemporană s-a renunţat de mult la conceptual de neutralitate a banilor care în anii precedenţi ascundea, ca un voal, esenţa relaţiilor monetare, aşadar, în momentul actual, politica monetară este recunoscută ca fiind o componentă esenţială a politicii economice.