Analiza pieței cardurilor de credit din România

Cap. 1. Consideraţii generale privind cardurile de credit

1.1. Scurt istoric al cardurilor de credit

Schimburile în natură, monedele din aur sau argint, monedele şi bancnotele valorice, cec-urile şi, în final cardurile. Astfel poate fi schiţat, succint, lanţul evolutiv al mijloacelor de schimb 2semne că altceva ar putea să o înlocuiască. Dimpotrivă, capătă un rol tot mai mare în viaţa fiecăruia, pe măsură ce îi descoperim avantajele.

Avansul luat de cardurile de credit s-a petrecut într-o perioadă relativ scurtă şi a mers mână în mână cu avansul tehnologic. Amploarea sa este direct corelată cu inovaţiile tehnologice, în special cu internetul şi restul mijloacelor de comunicare.

Cardul este o inovaţie revoluţionară care a putut fi aplicată datorită introducerii pe scară largă a înnoirilor tehnologice desfăşurate în ansamblul tehnicilor informatice, electronice, telematice desfăşurate în ansamblul fondurilor fără suport de hârtie şi implicând o relaţie principală tripartită între bănci, comercianţi şi consumatori .

O formă rudimentară de card a apărut în anii '20 ai secolului trecut. Dezvoltarea comerţului a propulsat multe magazine la rangul de adevăraţi retaileri cu mai multe centre de desfacere. Clienţii fideli care aveau conturi deschise la aceste magazine nu mai puteau fi recunoscuţi de angajaţii din alte filiale. Acestora li s-au făcut carduri, iar conturile le erau încărcate pe baza lor.

Prima formă modernă de card apare abia în anul 1949 când Frank McNamara, împreună cu partenerul său Ralph Schneider, creează primul card de credit pentru plăţi în restaurante, având marca Diners Club Card . În numai câţiva ani, cardul avea să fie acceptat de mii de comercianţi. În 1951 existau 20.000 de astfel de carduri. Diners Club Card avea să fie recunoscut drept un nou instrument de plată. Dezvoltarea acestui card continuă şi astăzi, în special în domeniul călătoriilor.

Băncile au aflat repede de succesul lui McNamara şi au început să dezvolte sisteme de plată pe acelaşi principiu, dar cu o serie de îmbunătăţiri. Profiturile erau realizate din taxele percepute posesorilor. Cu cât numărul lor era mai mare, cu atât băncile aveau venituri mai mari. Instituţii precum American Express şi Franklin National Bank au început o adevărată ofensivă de popularizare a cardului.

În 1958 apare un salt înainte în istoria cardurilor de plată, datorat băncii americane Bank of America din San Francisco, care introduce precursorul cardului universal modern, sub numele BankAmericard. Cardul băncii Bank of America a dovedit repede că există o piaţă extinsă pentru cardul de credit bancar şi universal (de uz general), în sensul că este acceptat la plată de orice comerciant participant la acest sistem de plată, pentru cumpărarea oricărui fel de produs şi prin care, orice deţinător al său putea cumpăra pe credit.

Treptat băncile au descoperit şi altă oportunitate de profit: dobânda. Din afacere, bazată pe perceperea de taxe, cardurile au devenit o uriaşă afacere bazată pe perceperea de dobândă. Conceptul „cumperi acum plăteşti mai târziu” a devenit extrem de popular într-un timp foarte scurt. Băncile au realizat că profiturile obţinute din creditele de consum pot fi chiar mai mari decât din creditele comerciale.

În 1976 cardul BankAmericard avea să devină bine cunoscutul card Visa , iar Bank of America, împreună cu alte bănci asociate şi trecând prin mai multe transformări, devine Visa International .

Visa International constituie o uriaşă asociaţie cooperatistă de bănci, care se supune aceluiaşi regulament şi participă în comun la dezvoltarea şi operarea sistemului asociaţiei. Alte sisteme internaţionale de plăţi electronice se vor dezvolta mai apoi, fiind mai mult sau mai puţin inspirate sau modelate după Visa.

Astfel, în 1966 şi avându-şi originea tot în Bank of America, un număr de 17 bănci americane formează asociaţia Interbank Card Association (ICA), care avea să devină mai apoi nu mai puţin celebra MasterCard International, cu reţeaua proprie privată de telecomunicaţii (BankNet), principalul competitor şi rival al Visa. Cele două sisteme de plăţi electronice prin carduri deţin în prezent circa 90% din piaţă .

După anul 1990, apariţia unui sistem bancar adaptat realităţilor unei economii concurenţiale a fost însoţită de o preocupare tot mai accentuată a băncilor pentru produse şi servicii diversificate, moderne, internaţionale.

Anul 1992 reprezintă anul adevăratului debut al tranzacţiilor cu carduri în ţara noastră, iniţiativa aparţinând unui grup de cinci bănci comerciale – Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Română de Comerţ Exterior, Banca Agricolă şi Banca Comercială Ion Ţiriac, la care s-a adăugat din 1995 şi Bancpost. Aceste bănci au pus bazele programelor de carduri, angajându-se în direcţia acceptării la decontare a cardurilor emise de băncile străine şi ulterior a emiterii de carduri naţionale şi internaţionale.

Experimental cardul a putut fi conceput şi aplicat pe măsura evoluţiei cercetărilor ştiinţifice în domeniu. De fapt, cardul a intrat definitiv în familia instrumentelor de plată, atunci când aplicarea tuturor inovaţiilor componente ce putea fi dirijată la dimensiunea de masă a dovedit eficienţă, respectiv când s-a produs o scădere semnificativă a preţurilor producţiei de masă a tehnologiei echipamentelor şi reţelelor care să fie convenabilă, atât la nivelul băncilor, la nivelul comercianţilor şi a altor factori implicaţi.