Analiza Pieței Conturilor de Economii și Depozite în Marea Britanie

Particularităţi ale sistemului bancar englez

În 1750, în afara Londrei existau câteva bănci, poate o duzină. După această dată numărul lor a crescut exponenţial. Este dificil de estimat pentru date separate numărul băncilor existente iar acestea nu pot fi comparate între ele. Se apreciază că cele 12 bănci din 1750 s-au dublat până în 1772 iar numărul lor a crescut până la 400 în 1800, în ciuda faptului că 100 de bănci au dispărut în anii 1790. O estimare mai sistematică merge din 1784 pănă în 1793, când numărul băncilor a crescut de la 119 la 280. Până în 1809 un raport oficial arată existenţa a 775 de country banks, număr ce a scăzut la 521 în 1821, a crescut la 547 în 1824 şi apoi au înregistrat un lung declin până în 1842 când numărul lor se apreciază la 311. Trei tipuri de activităţi sunt specifice: industriaşii care aveau nevoie să facă plăţi locale, notarii şi expeditorii de fonduri dintre provincie şi Londra – în special cei care făceau comerţ şi cei care colectau veniturile Guvernului.

Londra a fost un centru internaţional de schimburi pentru cliring, devenind, astfel, un centru de cliring pentru plăţile naţionale. Băncile londoneze au emis câteva bancnote proprii şi au stabilit un echilibru între ele, între conturile lor şi pentru conturile corespondente, în bancnotele băncii Angliei.

Dezvoltarea activităţii bancare pe fundalul comerţului, a întâlnit frecvent un stadiu intermediar prelungit cunoscut în Anglia sub denumirea de „merchant banking” – activitate bancară de afaceri.

Piaţa Londrei, alături de rolul şi importanţa lirei sterline, a făcut ca sistemul bancar britanic să se impună şi să domine sistemul mondial bancar din prima jumătate a secolului al XIX-lea. În acea perioadă, Marea Britanie se remarcă în cadrul diviziunii mondiale a muncii, devenind o principală putere europeană.

În contrast cu alte ţări europene mari, Marea Britanie are un număr relativ mic de bănci. Numărul total al instituţiilor bancare autorizate a scăzut de la aproape 600 în 1985 la 346 la sfârşitul lui februarie 2005. Scăderea numărului total al băncilor este atribuită băncilor străine care desfăşurau deja operaţiuni în Marea Britanie, achiziţionând bănci de investiţii relativ mici din această ţară, concomitent cu consolidarea poziţiilor lor pe piaţa de retail-banking.

În cea de-a doua decadă a anilor ’90 scăderea numărului băncilor străine a fost mai mare decât cea a băncilor corporatiste , deşi fuziunile şi achiziţiile între băncile de acest tip au generat o scădere a numărului lor de la 202 în 1999 la 171 în martie 2005. În a doua jumatate a anilor 90 reducerea numărului de bănci non-europene, în special a celor japoneze a fost contracarată de prezenţa din ce în ce mai accentuată a instituţiilor europene al căror număr s-a majorat de la 79 la 109 între anii 1993 şi 1999; numărul băncilor europene s-a redus ulterior la 87 în 2005.

În afară de succesul pe care l-au înregistrat, băncile britanice se caracterizează printr-un grad înalt de specializare, segmentându-se, pe de o parte, în bănci de afaceri (merchant banks, acepting houses sau discount houses), iar pe de altă parte, în bănci comerciale (commercial sau clearing banks).

Pe lângă băncile de afaceri, sistemul bancar englez cuprinde şi băncile din categoria celor comerciale, care au ca principală activitate atragerea depunerilor, plasamentul depozitelor bancare şi gestionarea mijloacelor de plată. Deşi sistemul britanic este strict compartimentat, între băncile comerciale şi băncile de afaceri s-au stabilit anumite relaţii de dependenţă. Principalele bănci comerciale caută să controleze o bancă de afaceri sau să-şi creeze o asemenea bancă. De exemplu, Midland Bank controlează banca Samuel Montagu; Barclays Bank a creat o filială specializată (Barclays Merhant Bank); National Westminster Bank controlează County Bank etc.

În timp ce rolul băncilor de investiţii din Marea Britanie poate fi nefamiliar pentru mulţi studenţi rolul băncilor High Street în activitatea de retail este mult mai familiar. Filialele principalelor bănci de retail, de altfel cunoscute şi sub denumirea de Major British Banking Groups (MBBG) domină activitatea bancară de calitate în Marea Britanie.