Apariția și Evoluția Băncilor

1.1. Primele evocari

Tot mai multe informatii istorice atesta faptul ca operatiunile bancare au aparut si s-au dezvoltat înca din cele mai vechi timpuri, concomitent cu aparitia si dezvoltarea vietii sociale, participând într-o anumita masura la asigurarea schimbului înca din perioada monedei-marfa. Astfel, primele operatiuni bancare sunt consemnate a fi avut loc în Orientul Mijlociu (Mesopotamia) cu 20 de secole î.e.n., acolo unde s-a format una din primele civilizatii ale lumii (cultura sumeriana). Cei ce se ocupau de operatiile bancare în acea perioada, "bancherii" primeau bani prin depuneri, fie pentru pastrarea acestora (asigurarea pazei), fie pentru a i folosi ca plasamente pentru care percepeau o anumita dobânda. De regula, depunerile respective nu erau "transferabile", în sensul ca un depunator nu putea face o plata unui creditor prin transmiterea unei parti sau a volumului total al depunerilor respective. Ca atare, acele depuneri nu constituiau o masa monetara veritabila.

Adesea, "bancherii" foloseau acele depuneri pentru a acorda împrumuturi cu dobânda, însotite, în general, de un gaj sau cautiune. Pe de alta parte, aceasta activitatea impunea o anumita stare de încredere între cei implicati în operatiunile de împrumut. Poate de aici si argumentul ca, activitatea bancara a început prin a fi o îndeletnicire a "zeilor", încrederea fiind un atribut al credintei religioase. De pilda, în Babilon, Elada, la evrei, templele constituiau acele locuri unde se putea depune moneda-marfa pe baza careia se acordau împrumuturi. Dar totodata, ca aceste operatiuni sa poata fi efectuate, s-a impus necesitatea aparitiei unor reglementari. Astfel, regele Babilonului, Hammourabi* emite un Cod prin care era stabilit nivelul dobânzilor si se conditiona acordarea împrumuturilor de un control prealabil al functionarilor Curtii. De exemplu, pentru prevenirea practicarii unor dobânzi exagerate de 33%, cum era în cazul orzului care îndeplinea si functia de marfa-bani, angajamentele de împrumut trebuiau vizate de împuternicitii regelui. Astfel, Codul lui Hammourabi poate fi considerat ca fiind primul document de drept bancar. Înscris pe tablite din lut, acest Cod reglementa pretul metalelor pretioase, contractele de depozit, contractele de împrumut, contractele de comision, nivelul dobânzilor, constituirea de garantii etc. De pilda, o tablita de lut descoperita în urma sapaturilor arheologice de la Naipur cuprindea un "contract" al unui împrumut angajat de o preoteasa pentru a ridica un templu în cinstea zeului Soare, obligându-se sa restituie împrumutul si dobânda odata cu obtinerea recoltei. O alta înscriere asemanatoare prevederea ca, "plata se va face catre prezentatorul tablitei respective". Or, aceasta a avut menirea de a anticipa, înca din vremuri stravechi, titlurile de credit (efectele de comert) negociabile si platibile la purtator.

Totusi, caracterul bancar al acestor operatiuni este controversat, în principal din doua motive: în primul rând operatiunile respective nu se efectuau pe baza unei monede veritabile, ci a unor bunuri de valoare (marfuri-bani) si în al doilea rând din cauza lipsei functiei esentiale a banilor si anume aceea a gestiunii mijloacelor de plata (ceea ce în prezent înseamna deschiderea de conturi si efectuarea operatiunilor de încasari si plati cu moneda scripturala). Daca depunerile respective ar fi fost evidentiate în conturi deschise si daca sumele evidentiate în acele conturi ar fi fost transferabile sub forma înregistrarilor de la un cont la altul prin viramente sau cec, atunci depozitele respective ar fi constituit o moneda veritabila, administrata de un depozitar, care putea reprezenta un bancher în adevaratul sens al cuvântului. Asadar, primii "bancheri" îndeplineau doar rolul de intermediari între detinatorii de bogatii si cei care solicitau sa se împrumute. Potrivit perceptelor moderne asupra acestui gen de activitate, se poate spune ca este vorba, mai degraba, de operatiuni ale institutiilor financiare si mai putin ale bancilor.

Mai târziu, diferite popoare ale antichitatii, ce au constituit adevarate civilizatii pentru acele vremuri, precum asirienii, egiptenii si ulterior grecii si romanii efectuau, între alte operatiuni, în cadrul preocuparilor din domeniul comertului, schimbul de monede din metale pretioase, precum si schimbul direct cu metale pretioase sub forma lingourilor de aur si argint. Aceste operatiuni privind schimbul de monede si metale pretioase, cât si acordarea de împrumuturi sunt operatiuni care pot fi asemuite cu obiectul de activitate al bancilor comerciale. Acordarea de împrumuturi era posibila pe baza existentei unor "depozite" administrate de temple, care în decursul timpului acumulasera importante bogatii, concretizate în terenuri, imobile, cirezi de vite, turme de oi, stocuri de monede si metale pretioase etc. Astfel, "bancherii" chaldeeni acordau împrumuturi si efectuau plati în numerar (cu monede efective), în timp ce chinezii foloseau "cecul", ceea ce astazi noi numim "hârtii de valoare". Acestea erau sub forma unor certificate convertibile la vedere în aur si argint.

De remarcat ca, în Antichitate cei mai de seama "bancheri" erau preotii templelor egiptene, grecesti si evreiesti, acestia din urma transformând adesea lacasurile de rugaciune si cult în institutii cu caracter camataresc.

1.2. Activitatea bancara în Grecia antica si Imperiu Roman

Aparitia monedei batute (sec.VII î.e.n.) si dezvoltarea comertului mediteranean favorizeaza intensificarea operatiunilor bancare sub forma schimbului de monede. În porturile grecesti, trapezistii - dupa numele stabilimentului lor comercial, "trapeza" -se îndeletniceau cu schimbul între diferite monede.