Armonizarea fiscală la nivelul Uniunii Europene

CAPITOLUL I

COORDONATE ALE POLITICII FISCALE LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE

1.1 Consideraţii privind politica fiscală la nivelul Uniunii Europene

Îxn efortul depus de statele Europei pentru atingerea indicatorilor impuşi ca şi condiţie de aderare la Uniunea Europeană se înscriu şi măsurile care au trebuit să fie luate pentru adaptarea administraţiei centrale si locale ale fiecărei ţări la mecanismele de funcţionare specifice instituţiilor europene.

Fiecare administraţie naţională a statelor membre ala Uniunii Europene pargurge procesul de concepere, adoptare si implementare a politicilor cmunitare Îintre politicile comunitare se înscrie, deţinând un loc important, şi politica fiscală, a cărei prezenţă activă este unanim recunoscută ca fiind absolut necesara in acest domeniu. Politica fiscală s-a dezvoltat după ce au fost construite efectiv şi au început să funcţioneze Comunităţiile Europene, ca urmare a nevoii de adaptare în raport cu evoluţia Comunităţii care s-a transformat dintr-o Uniune vamlă într-o Uniune econmică şi monetară . Politica fiscală comunitară se impune însă cu dificultate în spaţiul european datorită faptului că ea întâmpină o serie de obstacole determinate de faptul că obiectivele acestei politici nu vizează numai eliminarea formelor tradiţionale de discriminare fiscală dintre statele membre, dubla impunere sau evaziunea fiscală. Comunitatea Europeană apreciază că sunt specifice politicii sale fiscale, în egală măsură, şi mijloacele şi modalităţile prin care impune armonizarea politicilor şi legislaţiilor naţionale, care sunt constrânse a se supune obligaţiei generale de respectare a dreptului comunitar. Încă de la momentele sale de început, construcţia europeană a presupus realizarea armonizării legislative. O componentă esenţială în acest demers o reprezintă domeniul fiscal, străjuit şi dirijat de ansamblul normelor specifice care alcătuiesc dreptul fiscal. Impozitarea reprezintă unul dintre principalele “instrumente naţionale” ale statului (care între altele evidenţiază şi suveranitatea naţională) prin intermediul căruia guvernul îşi pune în aplicare strategia pe care şi-a stabilit-o, în funcţie de conjunctura regională sau mondială, pentru o anumită perioadă de timp. Ca sistem de reglare economică şi monetară, impozitarea poate fi folosită în scopul influenţării unor procese economico-sociale, precum: dezvoltarea anumitor domenii sau ramuri ale economiei naţionale sau restrângerea altora, creşterea consumului populaţiei ori încurajarea economisirii, ajustarea modului de organizare şi funcţionare a societăţilor comerciale . Prin urmare, politica fiscală este importantă pentru toate ţările lumii, dar ea devine esenţială atunci când este vorba despre o grupare de state care îşi propun să acţioneze şi să se dezvolte laolaltă. În asemenea împrejurări, acţiunile întreprinse într-o ţară au, de regulă, impact şi în celelalte ţări. De aceea, sistemul fiscal trebuie să fie cât mai simplu şi cât mai neutru posibil. În urma celor menţionate mai sus putem afirma că politica fiscală comună are ca obiective principale rezolvarea, în perspectiva următorilor ani, a doua categorii de probleme: problemele fiscale existente între statele membre ale Uniunii Europene şi problemele specific comunitare. În ceea ce priveşte prima categorie, sunt bine cunoscute dificultăţile care au stat în faţa integrării, iar din acestea, unele probleme s-au ascuţit după înfăptuirea Comunităţii: este vorba, în principal, despre pericolul dublei impozitări, despre evaziunea fiscală, precum şi despre utilizarea discriminatorie a impozitelor. Aceste probleme, care sunt contrare ideii de echitate fiscală sau neutralităţii economice, şi care pe de altă parte par a lua amploare în loc să se diminueze, au la origine conjuncţia a doi factori: mondializarea producţiei şi dezvoltarea rapidă a schimburilor comerciale, precum ţi menţinerea unei suveranităţi fiscale a statelor membre. Este de reţinut că în interiorul Comunităţii Europene, pe lângă relaţiile interstatale, se manifestă şi relaţiile unei uniuni vamale şi ale unei pieţe unice, unde libertatea de circulaţie este deplină. Având în vedere aceste aspecte, lăsarea pe seama statelor membre a libertăţii totale de a-şi conduce propriile sisteme fiscale ar însemna să