Asimetriile informaționale, structura financiară și intermedierea financiară

1. Scopul urmărit în cadrul acestei lucrări

Deşi se manifestă pe multe pieţe, asimetriile informaţionale sunt mai pronunţate pe pieţele financiare, unul dintre exemplele amintite putând fi cazul debitorilor şi creditorilor. În timp ce prima categorie amintită mai sus are la dispoziţie o întreagă varietate de informaţii, din interiorul şi exteriorul companiei, creditorii trebuie să se bazeze pe datele ce le sunt puse la dispoziţie de către reprezentanţii firmei, atunci când doresc finanţarea unui proiect.

Deşi creditorii ar fi foarte avantajaţi să intre în posesia unor informaţii complete legate de clienţii cu care dezvoltă afaceri, acest lucru nu este posibil din cauză că intervine hazardul moral: debitorii vor fi întotdeauna interesaţi să supraevalueze calităţile afacerilor pe care vor să le dezvolte sau proiectelor pe care doresc să le implementeze, iar o verificare completă a datelor de către creditori este adesea foarte costisitoare sau chiar imposibilă.

Astfel calitatea proiectelor de pe piaţă este variabilă, informaţiile disponibile sunt incomplete şi creditorii nu au posibilitatea de a le evalua la valoarea lor reală. Prin urmare valoarea de piaţă a unui proiect trebuie să reflecte valoarea medie a acestuia; dacă piaţa ar supraevalua proiectele peste această valoare medie, atunci ar exista un număr crescut de investiţii slab calitative, antreprenorii încercând astfel să se folosească de această lipsă de informare. Acest lucru ar genera o calitate scăzută a investiţiilor, cu consecinţa că nici măcar proiectele cunoscute de către antreprenor a fi profitabile nu vor mai putea fi realizate din cauza costurilor ridicate de finanţare cauzate de proiectele neprofitabile.

Prin urmare există o mare probabilitate de eşec al pieţei în cazul în care există asimetrii informaţionale puternice şi numărul proiectelor necalitative îl depăşeşte pe cel al proiectelor profitabile.

Astfel, pentru ca proiectele profitabile să obţină finanţare trebuie să se realizeze transferul optim de informaţii. Deşi hazardul moral împiedică obţinerea directă a datelor necesare despre un proiect acestea pot fi deduse prin intermediul deciziilor luate de antreprenor. Disponibilitatea acestuia de a investi în proiect poate fi interpretată ca un semnal pozitiv legat de calitatea proiectului.

Echilibrul pe pieţele cu informaţii asimetrice şi care ţin cont de semnale poate avea proprietăţi diferite faţă de cel aferent pieţelor pe care nu există schimb de informaţii sau schimbul se realizează în mod liber şi fără costuri. Cu toate acestea, echilibrul în cazul semnalării poate să nu fie posibil, realizabil sau eficient din punct de vedere economic.

Ceea ce propune lucrarea de faţă este prezentarea unui model de determinare a structurii optime a capitalului investit şi a echilibrului financiar având în vedere faptul că antreprenorii aleg proiecte în care investesc a căror valoare reală este ştiută doar de ei.

De asemenea se încearcă demonstrarea faptului că disponibilitatea antreprenorului de a investi capital în propriul proiect poate fi privită ca o măsură a calităţii proiectului respectiv.

În urma analizei se va obţine un echilibru care diferă semnificativ de echilibrele aferente modelelor care nu ţin cont de asimetriile informaţionale.

Acest model în care se ţine cont de semnalele primite va determina costuri suplimentare pentru antreprenor, care va fi determinat să investească în proiect o sumă mai mare decât în cazul în care informaţiile ar fi putut fi transmise direct, numite „welfare costs”.

În concluzie, lucrarea de faţă propune o abordare diferită faţă de modelele tradiţionale referitoare la echilibrul financiar, încercând să arate că intermedierea financiară este o consecinţă firească a asimetriilor informaţionale.