Audit Bancar

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Audit Bancar.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 78 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Mihaescu Gheorghe

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Banci

Cuprins

Capitolul 1 Notiunea de audit, caracateristicile si obiectivele auditului bancar
1.1. Consideraţii etimologice si contextul apariţiei şi evoluţiei notiunii de audit
1.2. Definirea conceptului de audit bancar
1.3. Caracteristicile auditului bancar
1.4. Obiectivele si modalitatile de actiune ale auditului bancar
Capitolul 2 Principiile, cadrul normativ şi de organizare a activităţii de audit bancar
2. 1. Principiile auditului bancar
2.1.1.Independenţa auditului intern bancar
2.1.2. Imparţialitatea auditului intern bancar
2.1.3. Continuitatea auditului intern bancar
2.1.4.Competenţa profesională
2.1.5.Exhaustivitatea auditului intern
2.2. Cadrul normativ al activităţii de audit bancar
2.3. cadrul de Organizare a activităţii de audit bancar
2.4.Tipologia misiunilor de audit bancar
2.5. Externalizarea activităţii de audit
CAPITOLUL 3 Metodologia derulării misiunii de audit bancar
3.1. Faza preliminară a misiunii de audit- cunoasterea clientului
3.2. Stabilirea termenilor şi condiţiilor contractului de audit
3.3. Determinarea domeniilor, sistemelor şi pragului de semnificaţie
3.4. Identificarea riscurilor în auditul bancar
3.5. Strategia de organizare a auditului bancar
3.6. Orientarea şi planificarea auditului bancar
3.7. Acceptarea mandatului şi contractarea lucrărilor de audit bancar
Capitolul 4 Succesiunea operaţiunilor în derularea unei misiuni de audit
4.1. Pregătirea misiunii de audit intern
4.1.1. Iniţierea auditului
4.1.2. Colectarea şi prelucrarea informaţiilor
4.1.3. Identificarea obiectelor auditabile
4.1.4. Identificarea şi analiza riscurilor
4.1.5. Întocmirea Programului de audit intern
4.1.6. Întocmirea Programului preliminar al intervenţiei la faţa locului
4.1.7. Şedinţa de deschidere
4.2. Intervenţia la faţa locului
4.2.1. Munca pe teren
4.2.2. Constituirea dosarelor de audit intern
4.2.3 Revizuirea documentelor de lucru
4.2.4. Şedinţa de închidere
4.3. Raportul de audit intern
4.3.1. Elaborarea proiectului Raportului de audit intern
4.3.2. Transmiterea proiectului Raportului de audit intern
4.3.3. Reuniunea de conciliere
4.3.4. Raportul de audit intern final
4.3.5. Difuzarea Raportului de audit intern
4.3.6.Supervizarea
4.4. Urmărirea recomandărilor
4.4.1. Urmărirea recomandărilor
4.4.2. Evaluarea misiunii de audit intern

Extras din document

Capitolul 1 Notiunea de audit, caracateristicile si obiectivele auditului bancar

1.1. CONSIDERAŢII ETIMOLOGICE SI CONTEXTUL APARIŢIEI ŞI EVOLUŢIEI NOTIUNII DE AUDIT

Originile cuvantului audit se găsesc în latinescul auditus, care înseamnă a asculta, a audia. Acest termen avea chiar o conotaţie financiară, în Roma antică fiind practicată verificarea verbală a fondurilor sau ascultarea fondurilor.

Termenul de audit provine din limba latină de la cuvântul audit-auditare, care are semnificaţia „a asculta” dar despre audit se vorbeşte de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din timpul domniei lui Carol cel Mare sau a lui Eduard I al Angliei. Activităţi de audit s-au realizat în decursul timpului şi în România, dar purtau alte denumiri.

În general prin audit se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea exprimării unei opinii responsabile şi independente prin raportarea ei la un criteriu de calitate, în vederea satisfacerii nevoilor unor utilizatori de informaţii.

Utilizarea termenului de audit în accepţiunea folosită în prezent este relativ recentă şi se plasează în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când întreprinderile erau afectate de recesiune economică şi trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi care efectuau certificarea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă.

Marile întreprinderi americane foloseau deja serviciile oferite de Cabinete de Audit Extern, organisme independente care aveau misiunea de a verifica conturile şi bilanţurile contabile şi a certifica situaţiile financiare finale. Pentru a-şi îndeplini atribuţiile, cabinetele de audit efectuau o serie de lucrări pregătitoare de specialitate, şi anume: inventarierea patrimoniului, verificarea conturilor, verificarea soldurilor, diferite sondaje, etc., care au crescut semnificativ costurile auditării.

Întreprinderile au început să-şi organizeze propriile Cabinete de Audit Intern, în special pentru reducerea cheltuielior, prin preluarea efectuării lucrărilor pregătitoare din interiorul entităţi, iar pentru realizarea activităţii de certificare au apelat în continuare la Cabinete de Audit Extern, care aveau dreptul unei supervizări a activităţii întreprinderlor. Pentru a se distinge între auditorii cabinetelor de audit extern şi cei ai organizaţiei supuse auditului, primii au fost numiţi auditori externi, iar cei din urmă au fost numiţi auditori interni, deoarece făceau parte din întreprindere.

După trecerea crizei economice, auditorii au fost utilizaţi în continuare, deoarece dobândiseră cunoştinţele necesare şi foloseau tehnici şi instrumente specifice domeniului financiar-contabil. În timp, ei au lărgit mereu domeniul de aplicare al auditului şi i+au modificat obiectivele, ajungându-se la ideea necesităţii existenţei unei funcţii a activităţii de audit intern în interiorul organizaţiilor.

Noua funcţie de audit intern va mai păstra mult timp conotaţiile financiar-contabile în memoria colectivă, datorită eredităţii sale, respectiv activitatea de certificare a conturilor.

Rolul şi necesitatea auditorilor interni a crescut continuu şi a fost unanim acceptat, motiv pentru care aceştia au simţit nevoia de a se organiza şi de-aşi standardiza activităţile practice. Astfel, în anul 1941, s-a creat în Orlando, Florida, SUA, Institutul Auditorilor Interni – I.I.A. care a fost recunoscut internaţional. Ulterior, a aderat Marea Britanie, iar în 1951 Suedia, Norvegia, Danemarca şi alte state. În prezent, la acest institut s-au afiliat peste 90 de institute naţionale ale auditorilor interni şi membri din peste 120 ţări, în urma obţinerii calităţii de C.I.A. – Auditor Intern Certificat, acordată de I.I.A., pe baza examene profesionale.

În România, auditul intern a fost adoptat ca un termen la modă în domeniul controlului financiar, însă cu timpul s-a reuşit decantarea conceptelor de control intern şi audit intern. În prezent, există o problemă cu înţelegerea sistemului de control intern, care fiind obiect al auditului intern, înglobează toate activităţile de control intern realizate în interiorul unei entităţi şi riscurile asociate acestora.

Scopul iniţial al Institutului Auditorilor Interni – I.I.A. a fost acela de standardizare a activităţii de audit intern, plecând de la definirea conceptelor, stabilirea obiectivelor şi continuând cu organizarea şi exercitarea acestuia.

Înceând din 1950, I.I.A., a emis norme proprii de audit intern, diferite de cele ale auditului extern. În timp, acestea s-au generalizat şi din 1970 au devenit standarde de audit intern, care sunt într-o permanentă mişcare datorită evoluţiei societăţii ce se confruntă mereu cu noi provocări.

În 1941, .B. Thurston, primul preşedinte al Institutului Internaţional al Auditorilor Interni, declara cu o previziune uimitoare că perspectiva cea mai strălucită a auditului intern va fi „asistenţa managerială” . În 1991, Josaph J.Mossis – preşedintele Institutul Auditorilor Interni din Marea Britanie, reia aceeaşi remarcă, dar în termenul mult mai exacţi: „este clar pentru cei care lucrează în cadrul funcţiei de Audit Intern că aceasta are un rol vital de jucat, ajutând conducerea să ia în mână hăţurile controlului intern.”

Auditul intern este considerat ca fiind ultimul nivel al sistemului de control intern al entităţii. Auditorii interni izolaţi sunt ineficienţi şi de aceea ei trebuie să lucreze în echipă.

Competenţele profesionale ale auditorului intern produc adevărate benefici pentru entitate, printr-o evaluare sistematică, pe baza standardelor de audit şi a celor mai bune practici, a politicilor, procedurilor şi operaţiilor realizate de entitate.

Activitatea de audit intern se bazează pe un cadru de referinţă flexibil, recunoscut în întreaga lume, care se adaptează la particularităţile legislative şi de reglementare ale fiecărei ţări, cu respectarea regulilor, specifice ce guvernează diferite sectoare de activitate şi cultura organizaţiei respective.

Cadrul de referinţă al auditului intern cuprinde:

• Conceptul de audit intern, care precizează câteva elemente indispensabile:

-auditul intern efectuează misiuni de asigurare şi consiliere;

-domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern şi administrarea entităţii;

-finalitatea auditului este aceea de a adăuga valoare organizaţiilor;

• codul deontologic, care furnizează auditorilor interni principiile şi valorile ce le permit să-şi orienteze practica profesională în funcţie de contextul specific;

• normele (standardele) profesionale pentru practica auditului intern, care îşi ghidează auditorii în vederea îndeplinirii misiunilor şi în gestionarea activităţilor;

• modalităţile practice de aplicare, care comentează şi explică normele (standardele) şi recomandată cele mai bune practici;

• sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din lucrări şi articole de doctrină, din documente ale colocviilor conferinţelor şi seminariilor.

Există, aşadar o primă semnificaţie a activităţii de audit – aceea de verificare; sensul acesteia s-a îmbogăţit pe măsură ce activitatea economică a devenit din ce în ce mai complexă, în condiţii de risc amplificat. Astfel, în timp, nu a mai fost suficient controlul asupra unor anumite domenii, înregistrări sau evidenţe, ci asupra întregii contabilităţi şi a gestiuni; a fost făcut saltul de la aprecierile cantitative la cele calitative, de la constatări, la consultanţă; nu a mai fost suficientă verificarea post factum, ci a devenit importantă prevenirea manifestării riscurilor, iar greutatea analizei s-a deplasat de la auditul extern la cel intern. În acelaşi timp, aria activităţii de audit s-a extins de la administrarea banilor publici, către întreprinderile private. Atât procesul acesta evolutiv, cât şi consideraţiile filosofice (de exemplu, chiar contabilitatea poate fi considerată formă a auditului, în măsura în care metoda evidenţei în partidă dublă reprezintă o formă intrinsecă de verificare, nu?) explică multiplele valenţe conferite auditului în zilele noastre.

1.2. DEFINIREA CONCEPTULUI DE AUDIT BANCAR

Există o multitudine de definiţii date auditului, dar nu în accepţiunea sa generală, ci pe componente ale sale.

Astfel, Compania Naţională a Comisarilor de Conturi din Franţa dă definiţia auditului financiar astfel: examinarea realizată de un profesionist competent şi independent de organizaţie, în vederea exprimării unei opinii motivate asupra regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a conturilor anuale ale băncii.

Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi (AICPA) prezintă auditul ca pe o examinare ordinară a situaţiilor financiare, efectuată de un contabil public autorizat, în vederea exprimării unei opinii cu privire la corectitudinea cu care aceste documente prezintă situaţia financiară, rezultatele operaţiunilor efectuate şi schimbările intervenite în situaţia financiară a organizaţiei, în conformitate cu principiile contabile general acceptate (Standardul de Audit nr. 1).

Fisiere in arhiva (1):

  • Audit Bancar.doc

Alte informatii

prezentat la Universitatea Al.I.Cuza, Iasi, master BPF