Banca Națională a României

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI (BNR), înfiinţată în anul 1880, este banca centrală a României. Banca Naţională este o instituţie publică independentă, cu sediul central în municipiul Bucureşti. Este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României.

Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul.

Conform prevederilor Legii privind Statutul BNR (Legea nr.312/2004), obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Principalele atribuţii ale BNR sunt:

- elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

- autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;

- emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;

- stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;

- administrarea rezervelor internaţionale ale României.

Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Potrivit legii, Banca Naţională răspunde numai în faţa Parlamentului ţării şi nu este în nici un fel subordonată Guvernului, având cu acesta exclusiv relaţii de conlucrare şi colaborare permanente.

Banca Naţională a României este condusă de un Consiliu de administraţie, numit de Parlament, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere. Numirile se fac pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

Principalele atribuţii ale Consiliului de administraţie sunt: stabilirea politicilor în domeniul monetar şi al cursului de schimb, precum şi a măsurilor necesare în domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit şi monitorizării sistemelor de plăţi.

Reţeaua teritorială a BNR cuprinde pe lângă unitatea centrală şi 19 sucursale.

Scurt istoric al Băncii Naţionale a României

Eugeniu Carada

Ctitor al Băncii Naţionale

Rezultat al gândirii economice liberale româneşti, dominate de ideea realizării unui sistem de credit naţional puternic, Banca Naţională a României a fost întemeiată la 11/23 aprilie 1880. Ministrul de Finanţe de atunci, Ion Câmpineanu, a devenit primul guvernator, Eugeniu Carada - adevăratul ctitor - a condus organizarea şi funcţionarea Imprimeriei alături de Emil Costinescu, iar Theodor Ştefănescu s-a ocupat de organizarea contabilă a Băncii.

Pornită la drum cu un capital de 30 de milioane de lei (din care 10 milioane capital de stat), Banca şi-a desfăşurat iniţial activitatea într-un mic spaţiu de la Creditul Funciar Rural. La 16 decembrie 1900, statul s-a retras din asociaţia formată cu Banca Naţională a României, aceasta devenind o simplă bancă particulară privilegiată, drepturile guvernului trecând asupra acţionarilor. Banca primea prelungirea dreptului de privilegiu asupra emisiunii monetare până la 31 decembrie 1920, drept prelungit apoi până la 31 decembrie 1930.

Din cauza războiului, la 15 noiembrie 1916 Banca Naţională a fost evacuată la Iaşi. Administraţia militară germană a sechestrat sediul şi bunurile BNR La 14 noiembrie 1916, tezaurul Băncii fusese mutat la Iaşi, iar apoi transferat în Rusia sub paza şi garanţia guvernului rus.

La 1 decembrie 1918, Guvernul român, Banca Naţională, precum şi celelalte instituţii centrale revin la Bucureşti. În acea grea perioadă, Banca Naţională a fost singurul sprijin al statului în refacerea economiei distruse de război şi în unificarea circulaţiei monetare.

După 1924 a avut loc reorganizarea Băncii Naţionale. Legea din 1925 prelungea privilegiul de emisiune pentru Banca Naţională pe o perioadă de 30 de ani şi mărea capitalul de la 30 la 100 de milioane de lei. Statul a reintrat în rândul acţionarilor.

În perioada crizei economice din anii 1929-1933, Banca a acordat credite statului pentru echilibrarea bugetului, operaţiune continuată şi în anii următori. Treptat, atribuţiile şi rolul Băncii în sfera financiară au crescut foarte mult, acesteia revenindu-i dreptul de control al activităţii bancare, al circulaţiei devizelor, de elaborare a politicii monetare şi financiare a ţării.

După preluarea puterii politice de către comunişti (6 martie 1945), guvernul a trecut la etatizarea băncilor, lucru realizat în două etape: penetrarea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale de către comunişti, la 28 noiembrie 1946, respectiv dizolvarea şi punerea în stare de lichidare a băncilor şi instituţiilor de credit, cu excepţia BNR şi CEC., la 11 august 1948.

Din 1990, a început anevoiosul drum al reluării de către Banca Naţională a României a funcţiilor sale fireşti deţinute până în 1946.

Organizarea BNR

Conducerea Băncii Naţionale a României

BNR este condusă conform Legii nr.312/2004 de un Consiliu de administraţie, format din 9 membri aleşi de Parlamentul României la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere. Numirile se fac pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Dintre cei 9 membri, 4 aparţin direct structurii executive permanente a BNR: Guvernatorul şi cei trei Viceguvernatori (dintre care unul este Prim-viceguvernator), ceilalţi 5 membri nefiind salariaţi ai BNR. Potrivit legii, membrii Consiliului de administraţie nu pot fi parlamentari sau membri ai unui partid politic şi nu pot face parte din autoritatea judecătorească sau din administraţia publică.