Băncile Comerciale

I. 1. Istoria băncilor comerciale în Europa

Băncile comerciale, denumite dupa noile norme „instituţiile de credit”, sunt definite astfel, prin Legea 58/1998:

a) entităţi care desfăşoară cu titlu profesional activitate de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi de acordare de credite în cont propriu;

b) entitatea emitentă de monedă electronică, alta decât cea prevăzută la lit. a) , denumită în continuare instituţie emitentă de monedă electronică.

Ceea ce se ştie mai puţin, este faptul că aceste intituţii financiare sunt produsul unei îndelungate evoluţii istorice, primele dovezi ale unei activităţi regăsindu-se în Orientul Îndepărtat şi Egiptul Antic. Atunci bogaţiile erau păstrate in temple, fapt ce aducea un anumit “profit” preoţilor, pe langă recunoaşterea templelor de către populaţie. În masura în care bunurile păstrate erau perisabile, modalitatea de păstrare era împrumutul de consumaţie. Astfel, pentru deponenţi se asigura plasarea bogaţiei într-un loc sigur, iar pentru preoţi se realiza un profit.

Dovada acestor practici este descoperirea de către arheologi, în Mesopotamia, sub ruinele templului Uruc, a tablelor de contabilitate datând din 3400-2500 î.H.

O alta practica des întalnitaă în perioada antica era împrumutul cu dobândă, practică ce la început nu a putut fi controlată de autorităţi. Împrumutul cu dobânda este reglementat mai târziu prin Codul lui Hammurabi care este recunoscut ca fiind prima reglementare in domeniu. Codul prevede necesitatea vizării contractelor de împrumut de către funcţionari regali pentru a fi recunoscute; şi de asemenea date referitoare la depozite, dobânzi, comisioane si rambursarea creditelor.

La începutul secolului al VI-lea î.H. fiecare oraş comercial a început să se emită moneda proprie, astfel a apărut necesitatea schimbului unei monede cu alta, aceste schimburi putând fi socotite drept primele schimburi valutare şi de asemenea au apărut băncile ca instituţii in Grecia si Roma Antică.

În ceea ce priveşte împrumuturile, cea mai mare atracţie o exercită Atena, deoarece în acest oraş comercial legile lui Solon liberalizau dobânzile, iar zarafii au început astfel să împrumute şi ei.Pentru a combate camăta şi pentru a se sustrage influenţei exercitate de Atena şi Delos, începând din secolul al IV-lea, , mai multe cetăţi greceşti au decis să constituie bănci publice care erau administrate de funcţionari. Aceste cetăţi nu percepeau dobânzi pentru că nu era permis, dar în schimb au început s perceapă comisioane.

În Imperiul Bizantin, puţin mai târziu, în secolul al VI-lea, împăratul Justinian modifcă uzanţa romană privind activitatea bancară, şi introduce obligativitatea dobânzilor fixe.

În acea perioadă, moneda era rară, în relaţiile cotidiene predominând trocul, însă acest lucru nu a împiedicat cămătăria. Cămătarii au jucat un rol foarte important (deşi acordarea de credie cu dobândă era condamnată de biserică şi de societate) prin cele 3 funcţii pe care le îndeplineau: transportau monezile dintr-un oraş în altul, preschimbau diverse monezi aflate în circulaţie şi colectau impozitele.

În secolele XI-XVI s-au dezvoltat comerţul şi meşteşugurile odată cu dezvoltarea oraşelor, având loc o evoluţie financiară paralel cu evoluţia socială şi a relaţiilor internaţionale. S-au restabilit legăturile dintre Orient şi Occidet, iar afluxul de metale preţioase spre Europa a permis o oarecare remonetizare a economiei de pe vechiul continent.

Un rol foarte important l-au jucat, în acest proces, şi oraşele-republici italiene (Genova, Florenţa, Veneţia si altele) deoarece bancherii din aceste oraşe au organizat sisteme de plăţi prin compensare şi au creat instrumente de plată internaţionale (făcând comerţ cu cambii) , dar şi au început să-şi asume riscuri legate de comerţul la lungă distanţă. Genovezii se ocupau de asigurări şi efectuau schimburi valutare, de asemenea făceau comerţ cu cambii, primeau depuneri de la persoane particulare împrumutând apoi banii din depuneri.

Tot in Italia au fost înfiinţate şi asociaţii de persoane care se grupeaza sub egida municipalităţii pentru a împrumuta fără dobândă nevoiaşilor.

Tot din aceasta perioadă datează şi termeni ca: bancă, bancher, faliment.

Un pas important in evoluţia sistemelor bancare îl reprezintă descoperirea continentului american, marcând începutul unei noi epoci în dezvoltarea activităţii bancare. Intrările de aur în Europa au determinat monetizarea economiei vechiului continent, ducând la efectuarea de operaţiuni bancare pe scară mai mare.

Au avut loc o serie de evenimente care au influenţat semnificativ activitatea bancară:

 reapariţia băncilor publice în Spania (Taula de Cambi din Barcelona) şi Italia (Casa di San Giorgio din Genova) ;

 în 1531 s-a deschis la Anvers prima piaţă financiară cunoscută ca bursă de valori şi imediat după aceasta, s-a deschis Bursa din Londra, apărând astfel astfel distincţia între pieţele financiare şi bănci;

 prima bancă de transfer a fost Banca Veneţiei, creată în 1171 şi recunoscută oficial în 1637 ca Banca di Rialto, iar mai apoi, în secolele urmatoare, au apărut bănci similare şi în alte centre comerciale: Geneva (1407) , Amsterdam (1609) , Hamburg (1619) şi Rotterdam (1635) ;