Bazele activității bancare

Introducere

Băncile comerciale, în accepţiune modernă au apărut în legătură cu dezvoltarea comerţului şi acumulările de capitaluri băneşti, expresie a dezvoltării producţiei şi expansiunii economiei. Participând la dezvoltarea operaţiunilor comerciale prin intermediul titlurilor cambiale, în mod firesc, aceste bănci au primit apelativul de "bănci comerciale".

În procesul de apariţie a băncilor comerciale, un rol aparte l-au avut zarafii şi cămătarii, cei care făceau comerţ cu bani şi erau principalii intermediari ai circulaţiei monetare. Astfel, deplasarea banilor cu valoare intrinsecă la locurile de utilizare, asociată cu riscul de a fi substraşi, implica importante cheltuieli de transport şi asigurare a securităţii acestora. Pe de altă parte, deţinerea în sine a banilor nu aducea nici un profit. Aceasta a făcut ca deţinătorii de capitaluri în formă bănească să-i încredinţeze unor depozitari, unor intermediari, cu scopul de a-l păstra în siguranţă, pe de o parte, şi de a primi o remunerare sub forma dobânzii bonificate, ca urmare a folosirii acestor depozite băneşti ca surse de creditare, pe de altă parte. Astfel, depozitele bancare constituite pe seama depunerilor stau la baza procesului de redistribuire a capitalurilor băneşti sub forma diferitelor credite acordate de către bănci. Într-un alt context, dezvoltarea economică, prin trecerea de la manufactură la marea industrie, a făcut ca volumul creditelor solicitate să se amplifice foarte mult. Toate acestea au impus infiinţarea acelor intermediari monetari, constituiţi în bănci de depozit sau bănci comerciale şi care, au devenit principala componentă a sistemelor bancare moderne.

1. Rolul băncilor comerciale în cadrul sistemelor bancare

În epoca contemporană, rolul şi locul băncilor comerciale sunt stâns legate de calitatea lor de intermediari în contextul relaţiei economii-investiţii, relaţie fundamentală în ceea ce priveşte asigurarea creşterii economice. Astfel, mobilizarea economiilor băneşti ale agenţilor economici şi populaţiei într-un cadru oganizat, la dispoziţia băncilor, constituie o principală premisă a dezvoltării economice. Ele reprezintă venituri neconsumate în perioada curentă şi totodată o cerere potenţială pentru producţia viitoare. În realizarea investiţiilor, agenţii economici recurg atât la propriile capitaluri, cât şi la creditele acordate de bănci, în aşa zisul proces de "reciclare şi valorificare" a capitalurilor băneşti din economie. Se creează astfel, condiţiile favorabile unei ample redistribuiri a capitalurilor băneşti, realizată printr-o reţea de intermediari, care în exclusivitate, la început, şi apoi, cu preponderenţă, în cadrul sistemelor bancare moderne, s-a constituit în reţeaua băncilor comerciale sau de depozit. Locul şi rolul băncilor în economie, precum şi structurarea lor în cadrul sistemului bancar au la bază creaţia monetară. Băncile s-au afirmat ca instituţii monetare, ca intermediari monetari, având posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe asupra lor însăşi, amplificând masa mijloacelor de plată, volumul circulaţiei monetare. Caracteristica principală a băncilor comerciale, în calitate de intermediari, este activizarea permanentă a masei monetare sau altfel spus, transformarea activelor nemonetare în monedă. Emisiunea de monedă fiduciară, la început ca funcţie specifică majorităţii băncilor, iar mai târziu numai a băncilor de emisiune, reprezintă principala formă a creaţiei monetare.

Într-o accepţiune mai largă, se poate spune că şi băncile comerciale au şi ele un important aport la creaţia monetară, prin acest proces de transformare permanentă a activelor nemonetare (cambii, bonuri de tezaur, obligaţiuni etc.), fără putere liberatorie, în instrumente de plată. Mai mult, înscrierea în conturi a creditelor de către bănci, urmare a exercitării funcţiei de emisiune, constituie momentul creaţiei unei monede adiţionale specifice, moneda scripturală.

În timp, pe măsura amplificării activităţii bancare, băncile de depozit devin intermediary monetari, în legătură cu mobilizarea economiilor şi acordarea pe seama acestora de credite, de regulă pe termen mijlociu şi lung. Prin această activitate de intermediere, nu se creează monedă, ci doar se asigură o bună utilizare a capitalurilor băneşti disponibile.

Iniţial, în ţări ca Anglia, Franţa, SUA etc., o mare parte a băncilor de depozit efectuau şi operaţiuni de emisiune, fără a aduce perturbaţii circulaţiei băneşti. Mai târziu, creşterea numărului băncilor care efectuau şi operaţii de emisiune a dus în mod firesc la încălcarea normelor de emisiune, manifestându-se o supra-aglomerare a canalelor circulaţiei cu masă bănească fără ca economia să impună acest fenomen. Cu alte cuvinte, are loc o abdicare de la principiile echilibrului monetar. Această situaţie a dus la restrângerea emisiunii băneşti la dispoziţia unei singure bănci, controlate de către stat (excepţie fac Statele Unite ale Americii unde funcţionează unitar şi îşi exercită funcţia de emisiune 12 bănci federale de rezerve).

Pe măsura evoluţiei sistemelor bancare s-a manifestat şi o tendinţă de specializare a băncilor comerciale. Prin separarea şi independenţa băncilor specializate se produce şi o delimitare a sferei de competenţă a băncilor de depozit. Tendinţa de specializare s-a dovedit a fi în unele ţări o chestiune pur declarativă, propagandistică, fără a obliga la exclusivitate sau interziceri.

Criza economică din anii 1929-'33, care a influenţat negativ şi activitatea băncilor, generând o serie de falimente (numai în SUA, 36% din numărul băncilor au falimentat), a impus o reglementare severă a operaţiunilor bancare. Astfel, băncile aveau ca scop prioritar protejarea deponenţilor. Concomitent, băncilor comerciale le revine sarcina de a institui un regim de autocontrol în ceea ce priveşte depunerile, dar mai ales asupra modului de folosire a resurselor în procesul creditării. Toate acestea au ca scop final asigurarea lichidităţilor. În acest cadru se realizează o mai bună delimitare a activităţii băncilor comerciale sau de depozit, faţă de celelalte bănci. Majoritatea sistemelor bancare au realizat această delimitare, astfel că pe lângă băncile comerciale a apărut o reţea diversificată de bănci specializate (de ramură, ipotecare, de afaceri etc.).