BCR - sucursala Galați

Rolul băncilor în economie creşte substanţial la nivel zonal şi mondial în condiţiile amplificării schimburilor comune dezvoltării relaţiilor economice între state în special avântului fără precedent luat de tehnologia informaţională din ultimele decenii.

Trebuie facută o distincţie în ceea ce priveşte definirea rolului şi funcţiilor băncii privite, pe de o parte, ca elemente ale unui sistem coordonat de banca centrala, iar pe de altă parte, ca entităţi economice independente, indiferent de tipologia în care se încadreaza acestea. Atunci când vorbim de bănci ca societăţi comerciale, rolul lor este clar: acela de multiplicare a capitalului proprietarilor prin realizarea de profituri maxime în condiţiile de risc minim (această restricţie explicită decurgând din necesitatea de minimizare a riscului este tipică băncilor, unde, spre deosebire de societăţile nonbancare, volatilitatatea extremă a materiei prime utilizată de acestea – banii – impunea constituirea unor adevarate strategii manageriale de protecţie împotriva diverselor riscuri de pierdere).

O dată cu apariţia bancilor centrale ca organisme administrative cu rol de emisiune monetară şi coordonarea politicilor monetare, băncile au fost incluse într-un sistem din ce în ce mai coerent, aflat sub coordonarea, la început dedusa, iar mai apoi determinată, a băncii centrale. Rolul băncilor ca elemente ale acestui sistem constă în aceea că, alături de alte instituţii financiare care au căpătat importanţă din ce în ce mai mare în ultimele decenii, se constituie în canalele prin care banca centrală aplică măsurile de politica monetară, băncile asigurând funcţiile esenţiale pentru circulaţia valorilor în economie, de intermediari între depozitari şi împrumuturi, pe de alta parte, de mijloc de realizare a transferurilor de bani în economie.

Acest rol al entităţilor bancare incluse în sistem s-a amplificat în ultimile decenii în conditiile în care au aparut o mie de unitati în structura, forma, directia si viteza fluxurilor de marfuri, financiare si informationale, nationale si internationale. Piata financiara mondiala nu mai este în prezent dependenta pe piata marfurilor, fluxurile financiare au alte directii si alte localizari temporale decat cele materiale, noile instrumente financiare permitand decalaje în timp fata de miscarile de marfuri. Se efectueaza azi tranzactii pur financiare de valori opereaza dupa criterii ce nu au legatura directa cu concretul economic, piata valutara lucreaza în conditii de independenta, functionand în baza unor variabile ce depind mai degraba de evenimente aleatorii (politice, sociale sau naturale).

Pe de alta parte, tehnologia informatica a pus la dispozitia operatorilor financiari mecanisme de evidenta si instrumente ce tind sa înlocuiasca documentele financiare cu informatii financiare si banii cu atestari ale banilor. Operatiile de cont devin regula, iar cele cu numerar se fac numai tranzactii cu amanuntul. Bancile, prin care se deruleaza cea mai mare parte a operatiunilor financiare, devin din ce în ce mai importante în cadrul sistemelor economice nationale si internationale. Functiilor fundamentale ale sistemului bancar, de intermediar financiar si de transfer, li se adauga în prezent alta, datorata cresterii rolului bancilor în cadrul politicilor monetare ale statelor: aceea de factor de atragere si mentinere a nivelului resurselor financiare nationale în cadrul miscarilor internationale de fonduri, prin aceasta bancile asigura echilibrul monetar relativ, element considerat esential în realizarea echilibrului economic.

CAPITOLUL I

SISTEMULU BANCAR BANCAR ROMANESC IN EVOLUTIE

1.1. Originile sistemului bancar

Istoria sistemului bancar isi gaseste originile în trecutul îndepartat, existand marturii foarte vechi ce atesta practica unor activitati care, într-o forma mai mult sau mai putin evoluata se pot constitui ca primii pasi pe taramul practicii bancare.

Exista diferite pareri cu privire la originea bancilor. Unii cercetatori apreciaza ca primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, moment asociat aparitiei si circulatiei monedei metalice.

Dupa alti cercetatori, notiunea de banca este asociata momentului în care un grup de persoane a avut ideea sa primeasca disponibilitati banesti sub forma de depuneri de la cei ce doreau sa faca economii si, în baza acestor depozite, sa ofere imprumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.

Primele dovezi ale unei activitati bancare se regasesc în Orientul Apropiat (Babilon) si Egiptul Antic .

În perioada respectiva, templele erau, deopotriva, loc de rugaciune si loc de pastrare a banilor si tezaurelor.

Au fost descoperite marturii scrise privind activitatea de depuneri si imprumuturi efectuata de temple. Încrederea pe care o inspirau templele favoriza intermedierea monetara, asemanator bancilor de mai tarziu.

Detaliile referitoare la depozite, imprumuturi, dobanda perceputa si rambursarea creditelor se gasesc deja în Codul lui Hammurabi, descoperit la Susa, în anul 1901.

În sec. VI d.C., - stat si temple din Grecia antica au început sa emita monede proprii. Datorita faptului ca fiecare oras - stat isi avea moneda proprie, a aparut necesitatea schimbarii unei monede cu alta, acestea putand fi socotite primele schimburi valutare.

În aceeasi perioada, preotii ofereau imprumuturi taranilor, iar unele persoane specializate în “negoţul cu bani” ofereau aceleasi servicii altor categorii sociale. În timp, acesti “creditori”, cunoscuti sub denumirea de trapeziti (trapeza = masa instalata în piete la care-si rezolvau afacerile), au început sa perceapa dobanzi foarte ridicate, creand multe nemultumiri în randul populatiei.

Drept urmare, unele cetati grecesti au decis sa creeze banci publice. Aceste institutii erau conduse si controlate de agenti publici, în baza unor norme ce pot fi asociate primelor reglementari statale cu privire la activitatea bancilor.

În perioada timpurie a dezvoltarii imperiului roman, romanii nu s-au aratat interesati în activitati specifice bancilor. Însa, pe masura ce au cucerit teritoriile grecesti si au vazut cum functionau bancile, au înteles importanta lor. Foarte curand dupa aceea, în întreg imperiul roman au aparut atat banci de stat cat si private.

Pentru facilitatile de imprumut acordate, aceste banci aveau permisiunea sa solicite plata unei taxe al carei nivel nu era limitat. Exceptie faceau bancile din Roma unde, pentru aceste taxe, a fost fixata o limita superioara. Este interesant de remarcat faptul ca aceste banci nu puteau sa perceapa dobanzi, dar aveau permisiunea sa perceapa comisioane (clasificate ca dobanzi) pentru serviciile acordate. Totodata, bancile furnizau clientilor situatii ale conturilor pentru operatiunile efectuate. Din aceste informatii se observa ca serviciile oferite clientilor erau în proces de diversificare.