Beneficiile cardurilor de tip Premium - Costuri și avantaje

Capitolul I: Cardul-instrument de plată modern

1.1. Scurt istoric privind apariţia şi dezvoltarea cardului

Perfecţionarea, modernizarea şi eficientizarea instrumentelor şi modalităţilor de plată au fost determinate pe de o parte de cuceririle ştiinţei, îndeosebi în domeniul tehnologiei informaţiilor şi telecomunicaţiilor digitale de date (IT&C), comunicaţiilor prin circuite telefonice, cablu TV, fibră optică, satelit, telefonie mobilă, iar pe de altă parte de succesele de miniaturizare a componentelor în construcţia calculatoarelor (producerea microprocesoarelor cu o suprafaţă de numai câţiva mm pătraţi a dus la lansarea smart cardurilor).

Cardul de plată sub formă arhetipală a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii în anul 1914, fiind emis de compania Western Union în scopul încurajării cumpărăturilor şi creşterii fidelităţii clienţilor săi. Prin acest card se puteau face cumpărături numai la această companie.

În anul 1949 un american pe nume Frank McNamara, împreună cu partenerul său Ralph Schneider, creează primul card de credit pentru plăţi în restaurante, având marca Diners Club Card. În numai câţiva, ani cardul avea să fie acceptat la plată de mii de comercianţi. Diners Club Card avea să fie recunoscut drept un nou instrument de plată. Dezvoltarea acestui card continuă şi astăzi, în special în domeniul călătoriilor şi industriei timpului aferent (travel and entertaiment, T&E).

În 1958 apare un salt înainte în istoria cardurilor de plată, datorat băncii americane Bank of America din San Francisco, care introduce precursorul cardului universal modern, sub numele BankAmericard. Cardul băncii Bank of America a dovedit repede că exista o piaţă extinsă pentru cardul de credit bancar şi universal (de uz general), în sensul că este acceptat la plată de orice comerciant participant la acest sistem de plată, pentru cumpărarea oricărui fel de produs şi prin care orice deţinător al său putea cumpăra pe credit.

Succesul cardului a fost rapid şi apariţia sa a reprezentat un punct de cotitură în istoria plăţilor, în general, şi în istoria plăţilor fără numerar, în special. În 1976 cardul BankAmericard avea să devină bine cunoscutul card Visa, iar Bank of America, împreună cu alte bănci asociate şi trecând prin mai multe transformări, devine Visa International.

Visa International constituie o uriaşă asociaţie cooperatistă de bănci, care se supune aceluiaş regulament şi participă în comun la dezvoltarea şi operarea sistemului asociaţiei. Alte sisteme internaţionale de plăţi electronice se vor dezvolta mai apoi, fiind mai mult sau mai puţin, inspirate sau modelate după Visa.

Astfel, în 1966 şi avându-şi originea tot în Bank of America, un număr de 17 bănci americane formează asociaţia Interbank Card Association (ICA), care avea să devină mai apoi nu mai puţin celebra MasterCard Interational, cu reţeaua proprie privată de telecomunicaţii (BankNet), principalul competitor şi rival al Visa. Cele două sisteme de plăţi electronice prin carduri, deţinând în prezent, circa 90% din piaţă.

În ţările vest-europene cardurile au apărut în jurul anului 1960, dar s-au extins abia după anul 1980. În ultimul deceniu al secolului XX, datorită eforturilor masive financiare, derulate de instituţiile bancare din ţările avansate, baza materială a operaţiunilor de plăţi a crescut în asemenea măsură încât folosirea cardurilor a ajuns la cote de neimaginat. Cardurile au devenit instrumente preferate pentru derularea plăţilor de valori mici iniţiate de persoane fizice deţinătoare de conturi bancare, care formează în ţările avansate o parte importantă a clientelei bancare.

Apariţia cardurilor a avut un rol important în atragerea de către bănci a persoanelor fizice cu venituri modeste, care au apreciat în acest instrument de plată o posibilitate de a obţine credite, care, deşi mici, le asigura plata unor datorii curente. O largă răspândire a cardurilor se înregistrează, în ultimul timp, în activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii, datorită avantajelor care le prezintă.

Într-o serie de ţări, cum ar fi Olanda, Suedia, Elveţia etc creşterile operaţiunilor prin carduri sunt atât de mari şi datorită preluării, în unele cazuri, a plăţilor care se derulau până nu demult cu alte insrumente. Are loc o naştere a structurii instrumentelor de plată decurgând din creşterea preferinţelor pentru carduri a clienţilor din ţările dezvoltate.

Această tendinţă de transfer a plăţilor între cec şi card duce la degajarea băncilor de povara plăţilor mici, care reprezintă pentru acestea costuri mari şi importante pierderi determinate de cecurile fără acoperire. Factura electronică on-line a devenit o activitate cotidiană în ţările cu o structura IT&C avansată.

Din ce în ce mai multe persoane fizice şi juridice (în special I.M.M.-uri) plătesc facturi on-line. În ultimii 20 de ani, reţeaua ATM-urilor s-a extins în mod remarcabil crescând în Belgia de 6 ori, în Germania de 3 ori, în Italia de 2,5 ori, iar în Franţa, Olanda şi Elveţia de aproape 2 ori. O creştere spectaculoasă a cunoscut şi reţeaua de terminale la punctele de vânzare TPE, POS şi certificatori: în Olanda de 34 ori, în Elveţia de 12 ori, iar în Germania, Suedia şi Italia de 8-9 ori.