Cardul bancar

CARDUL BANCAR

Istoria cardului bancar începe după al doilea război mondial odată cu expansiunea economică, extinderea serviciilor pentru populaţie şi necesitatea unei alternative la plăţile de valori mici pentru care numerarul nu mai satisfăcea cerinţele comercianţilor şi ale populaţiei. In 1950 apare în SUA cardul de plastic pentru consum şi călătorii emis de firma Diners Club şi preluat apoi de bănci pentru creditul de consum. Extinderea cardului de plastic în sistemul bancar are loc începând din 1960 prin BANK OF AMERICA care lansează produsul BANKAMERICARD (ulterior VISA International) şi care înregistrează un succes deosebit. În Europa, prima lansare a unui card are loc în 1967 în Franţa numit Carte Bleu. Cardurile s-au extins foarte repede cuprinzând tot mai multe ţări, cele mai cunoscute carduri fiind VISA şi MASTERCARD care acoperă cca. 90% din tranzacţii.

CARDUL CA INSTRUMENT DE PLATĂ

Conform BNR, cardul este definit ca un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care permite deţinătorului său să utilizeze disponibilităţile băneşti în vederea efectuării următoarelor operaţiuni: (a) retragere de numerar; (b) plata bunurilor/serviciilor achiziţionate, a impozitelor, taxelor etc (c) transferuri de fonduri intre conturi. Pentru a funcţiona cardul trebuie să aibă acces la moneda existentă intr-un cont sau la o linie de credit deschisă de bancă la dispoziţia titularului

Caracteristicile cardului. Intrucât cardul se foloseşte pentru un număr mare de tranzacţii, acesta are numai caracteristici obligatorii care îl individualizează şi securizează, astfel:

- suport fizic din material plastic şi cu dimensiuni standardizate;

- aversul care conţine elemente imprimate în relief (numărul cardului, redactat în cifre arabe, numele şi prenumele posesorului în redactare cu caractere latine, data expirării valabilităţii – LL/AA – conform calendarului gregorian, menţiunea card internaţional sau local) şi elemente destinate informării (sigla proprietarului de marcă, denumirea sau sigla emitentului, eventual o hologramă de securitate, tridimensională, vizibilă la lumina naturală);

- reversul care conţine o bandă magnetică standard pentru înregistrare cu cel puţin trei piste sau un microprocesor integrat (chip); un panel de semnătură având elemente de siguranţă în desen care să îngrădească posibilitatea ştergerii sau modificării semnăturii.

În prima perioadă de funcţionare a cardurilor, acestea nu aveau bandă magnetică, astfel că informaţiile se tansmiteau telefonic de către comerciant la un centru unde se introduceau intr-un terminal de calculator şi se verifica autenticitatea cardului şi existenţa disponibilului în cont şi apoi se comunica acordul pentru efectuarea tranzacţiei. Ulterior, tehnologia s-a perfecţionat şi au apărut cardurile cu bandă magnetică şi mai recent cardurile cu microprocesor (cu memorie electronică).

Cardurile cu bandă magnetică - au pe revers o bandă magnetică prin care se realizează procesul de citire automată a informaţiilor (numele şi prenumele titularului, tipul de card debit/credit, numărul cardului, codul BIN eng. Bank Identification Number, codul PIN eng. Personal Identification Number, data expirării) şi de transmitere prin linie telefonică la centrul de autorizare.

Carduri cu microprocesor. Noua tehnologie include dotarea cardurilor cu o memorie electronică în scopul depozitării unui volum destul de mare de informaţii (neconfidenţiale, confidenţiale, inaccesibile şi istoricul tranzacţiilor) în scopul accesului titularului la mai multe informaţii de cont, tranzacţii, piaţă monetară, simplificării unor operaţiuni prin transferul depozitelor în memoria electronică şi asigurării unui grad ridicat de securitate

TIPURI DE CARDURI

Cardurile existente pe piaţă se pot clasifica însă după anumite criterii în funcţie de elementele comune care le conţin şi le diferenţiază, dintre care prezentăm cele mai importante tipuri de carduri.

În raport de funcţiile specifice operaţionale:

Cardul de credit care este un instrument prin care plăţile se fac dintr-un credit acordat de banca emitentă sub forma unei linii de credit revolving. Limita de creditare se stabileşte la emiterea cardului, pe baza unei fişe scoring, în funcţie de solvabilitatea clientului şi de istoricul pe care acesta îl are în relaţiile cu banca.

Cardul de debit care este un instrument care se foloseşte atât la efectuarea plăţilor cât şi la retragerea de numerar în limita disponibilului aflat în contul de card. În acest cont se păstrează un sold minim permanent care se majorează cu transferuri repetate din contul curent în vederea efectuării plăţilor.

Cardul de debit cu descoperit de cont (engl. overdraft) permite efectuarea plăţilor peste disponibilităţile din contul de card intr-o anumită sumă care este tratată ca un credit. Cel mai cunoscut este cardul pentru salarii care se alimentează direct cu sumele virate periodic de către angajatori, iar descoperitul de cont se limitează la cca. 75% din salariu şi se rambursează la virarea salariului în luna următoare. Garantarea rambursării este asigurată de firma angajatoare.

Deosebit de acestea, mai sunt carduri de debit pentru numerar şi carduri de debit multifuncţionale.

Din punct de vededre al emitentului:

Carduri bancare (emise de bănci). Băncile emit o gamă largă de carduri şi cea mai recentă apariţie este cardul bifuncţional (de debit şi de credit) care pentru operaţiunile în limita disponibilului funcţionează ca un card de debit iar pentru cele care depăşesc disponibilul ca un card de credit. Pentru a asigura accesul clienţilor la orice ATM, indiferent de ce bancă aparţine, băncile încheie convenţii între ele şi în mod similar comercianţii incheie convenţii cu băncile pentru acceptarea cardurilor acetora.

Carduri private (emise de comercianţi şi alte entităţi). Aceste carduri prezintă particularitatea că se bazează pe un cont de evidenţă al companiei şi nu pe un cont bancar şi se adreseaza numai clienţilor companiei care pot achiziţiona bunuri într-o anumită limită cu plata. Comercianţii pot acorda un credit comercial sau o linie de credit pe perioade mai mari. Si alte facilităţi ca discount la vânzare, neperceperea de comisioane, asigurarea gratuită a bunurilor vândute, bonuri gratuite pentru cumpărături de sărbători, reduceri de preţuri în anumite perioade, parcări gratuite la magazine etc.

Cardul hibrid (eng. dual card) care conţine atât bandă magnetică cât şi microprocesor şi permite efectuarea de operaţiuni specifice ambelor tipuri.

Cardul co-branded este emis de o bancă împreună cu o entitate comercială.

Carduri emise de alte instituţii sau organizaţii, unele cu acceptabilitate generală emise de instituţii internaţionale specializate în carduri (American Express, Diners Club) şi altele cu acceptabilitate redusă specifice unor domenii de activitate (companii de transporturi, în special aeriene, agenţii de turism, cluburi). Companiile mai oferă: carduri selective pentru plata unor servicii efectuate de compania respectivă (abonamente telefonice, asigurări, benzină la staţiile de alimentare); carduri acreditive care nu sunt carduri de plată dar care asigură anumite facilităţi gratuite (garanţii in caz de pierdere/furt, asigurări medicale pe timpul transportului, garanţii pentru rezervare hotelieră etc; carduri de loialitate care poate fi un card de plată la care se ataşează un program de loialitate (acumulare de puncte pentru care se acordă reduceri de preţuri sau dreptul de cumpăra gratuit în limita unei sume) ca o recompensă pentru efectuarea de cumpărături de la magazinul respectiv.

În functie de zona de acceptabilitate:

Carduri naţionale emise de băncile locale, fie sub marca şi firma acestora, fie sub marca şi denumirea unei instituţii internaţionale dar valabile numai în ţara respectivă.

Carduri internaţionale emise de instituţiile internţionale sau de băncile locale care au devenit membre ale sistemelor internaţionale dar numai sub marca şi firma sistemului internaţional (VISA, MASTERCARD).