Competiția fiscală

I. CE ESTE COMPETITIA FISCALA ?

Definire si caracteristici

Termenul de ‘competitie fiscala’ poate ilustra imaginea unui stat aflat in concurenta cu un altul pentru un proiect de mare interes, cu politicieni care ofera pachete atractive de paradisuri fiscale, proiecte de infrastructura, si ajutoare directe pentru a atrage o firma si a avansa cauza « dezvoltarii economice » , « locuri de munca », sau alte venituri economice posibil dorite .

Evenimente de acest gen , care uneori pot lua forma unei drame politice nu sunt singura forma a competitiei fiscale.

Analiza competitiei fiscale cauta sa stabileasca modul in care politica fiscala este afectata de presiunea concurentiala cu care se confrunta guvernele.

Competitia fiscala, poate sa fie cercetata in profunzime in conditii de ‘ concurenta imperfecta’, unde guvernele, agentii economici sau ambii sunt mici ca numar dar mari ca dimensiune. Analiza interactiunii strategice in randul putinilor agenti economici mari - nr. restrans guverne, nr restrans de firme sau un nr mic din ambele - formeaza o ramura bogata si interesanta a literaturii pe competita fiscala, dar cazul concurentei perfecte este intotdeauna un indicator util si am putea spune, chiar esential.

Ne vom concentra in special asupra acelor aspecte ale competitiei care provin din miscarea factorilor de productie - indeosebi munca si capitalul, in formele lor multiple- de-a lungul barierelor jurisdictionale. Acest tip de competitie fiscala are o importanta deosebita deoarece veniturile sistemelor fiscale depind indeosebi adesea de veniturile datorate capitalului si muncii .

De asemenea, trebuie amintit faptul ca, competitia fiscala poate rezulta si din comertul cu bunuri si servicii sau pur si simplu din scurgerea de informatii de-a lungul jurisdictiilor.

In practica, aceste diverse tipuri de competitie se asteapta sa aiba loc simultan. Analiza acestor diferite tipuri este complementara si cu siguranta nu este mutual exclusiva.

De-a lungul timpului,un mare numar de analisti au studiat acest fenomen al competitiei fiscale :Starrett (1980), Boadway (1982), Boadway si Flatters (1982), Mintz si Tulkens (1986), Zodrow si Mieszkowski (1986), Wilson (1986, 1991, 1997), Wildasin (1988, 1989), Hoyt (1991), Bucovet-sky (1991), Krelove (1992a, b, 1993), Depater si Myers (1994), iar mai recent, Brueckner (2000), Hoyt (2001), Lockwood (2001), Keen si Kotsogiannis (2002), Justman, Thisse, si Ypersele (2002), Dahlby si Wilson (2003), Wildasin (2003), Parry (2003), si Kothenburger(2004).

II. MODELE ALE COMPETITIEI FISCALE

Probabil cel mai frecvent utilizat model al competitiei fiscale este unul in care exista un singur factor de productie mobil -capitalul, care este singura sursa de venit pentru un guvern care asigura un singur bun public sau serviciu. Mobilitatea capitalului indica faptul ca o suprataxare va conduce capitalul spre alte jurisdictii , creand stimulente pentru guvern pentru limitarea taxelor locale.

In acest model, competita pentru capital circulant poate conduce la subaprovizionarea serviciilor publice si poate fi daunator pentru bunastarea economica.

Este destul de usor sa schitezi un model in care aceste idei sa poata fi dezvoltate mai formal.

Echipat cu un model de baza construit pe presupuneri standard , este relativ usor a vedea cum implicatiile competitiei fiscale pot varia in functie de felul in care se modifica presupunerile critice .

Implicatiile normative ale competitiei fiscale

Implicatiile normative ale competitiei fiscale trebuiesc mentionate cel putin pe scurt. Contributiile timpurii la literatura de specialitate pe competia fiscala evidentiaza beneficiile posibile pentru eficienta economica la fel ca si constrangerile impuse de redistribuire.

Persoanele cu asteptari mari de la serviciile publice vor fi conduse spre zone cu niveluri ridicate ale serviciilor publice si ale impozitarii, in timp ce gradul scazut de solicitare va gravita in jurul zonelor cu impozite si cheltuieli mici.

Mobilitatea resurselor limiteaza capacitatea guvernelor de redistribuire a veniturilor. Stigler (1975) spunea ca intr-o anumita zona se poate suprataxa bogatul pentru a subventiona saracul, dar aceasta politica nu va reduce efectiv veniturile nete ale bogatului, si nu va creste venitul net al saracului, daca unul sau ambele grupuri sunt libere.

Deciziile politice implica rezolutia conflictelor de interese. Mobilitatea factorilor munca si capital, sau a altor resurse este relevanta in analiza politicii economice deoarece afecteaza acordarea politicilor fiscale alternative .