Contractele de Credit și Circuitul Lor în Sistemul Bancar

INTRODUCERE

Odată cu evoluţia economiei în ansamblu, a avut loc o evoluţie a sistemului bancar, România vibrând, în ceea ce priveşte sistemul bancar, împreună cu toate celelalte ţări europene, aceasta fiind dovada deschiderii sale către exterior.

În ultimii ani, sectorul bancar românesc manifestă o angrenare din ce în ce mai mare în activitatea de creditare, cu un boom al finanţărilor pentru sectorul populaţie. Societăţile bancare îşi diversifică tot mai mult portofoliul şi pătrund pe segmente de populaţie şi categorii de firme mai puţin avute în vedere. Astfel, au apărut mutaţii în structura sectorului bancar românesc pe fondul autorizării unor noi instituţii de credit şi fuziunii unor bănci existente, dar şi al creşterii capitalizării sectorului bancar (10% în termeni reali) . Majorările de capital se regăsesc în principal pe segmentul băncilor cu acţionariat majoritar privat (2,1 puncte procentuale), variaţie justificată în special prin creşterea în structură a băncilor cu capital privat românesc (1,5 puncte procentuale).

Apariţia creditului a depins de un anumit stadiu de dezvoltare a schimbului, când vânzătorul oferă cumpărătorului valori de întrebuinţare în schimbul unei promisiuni că va primi cândva o valoare. Acest fapt constituie o vânzare pe credit. Sub aspect economic, creditul constă, deci, în cedarea unor valori de întrebuinţare prezente în schimbul unor valori de primit în viitor.

Termenul de credit provine din limba latină, de la creditum, participiul trecut al verbului credere, semnificând încrederea celui care dă unei persoane anumite bunuri, lucrări sau servicii, că va primi în schimb valori corespunzătoare. În limba română, cuvântul credit a pătruns în secolul XVIII, preluat din limba franceză prin cuvântul „credit”.

Analiza apariţiei cuvântului evidenţiază faptul că, pe măsura instituţionalizării funcţiei monetare ca mijloc de plată, a avut loc decalarea în acest timp a actului de vânzare-cumpărare. Acest fenomen explică o conexiune directă între producător şi consumator, între ofertă şi cerere şi între cei doi agenţi economici reprezentativi ai economiei: furnizorul şi beneficiarul. Această relaţie dintre cei doi constituie întrega esenţă a procesului de creditare.

Sub alt aspect, creditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici, proces căruia nu-i poate face faţă moneda lichidă, din acest punct de vedere creditul reprezentând o pârghie a desfăşurării oricărui proces economic. La nivelul agentului economic se constată faptul că, pe lângă capitalul propriu, acesta contractează şi împrumuturi, în particular bancare, sub forma creditului.

Riscul şi incertitudinea reprezintă două fenomene cu care oamenii şi organizaţiile interacţionează din cele mai vechi timpuri. Riscul se manifestă atât în viaţa de zi cu zi a oamenilor cât şi la nivelul organizaţiilor sociale. Practic, orice proces decizional şi orice planificare strategică implică riscuri. Însuşi progresul social, economic şi cultural al omenirii nu ar fi fost posibil fără asumarea unor riscuri şi din acest motiv problematica riscului şi incertitudinii a ajuns în atenţia teoreticienilor şi a practicienilor din cele mai vechi timpuri.

Riscul şi incertitudinea se manifestă în majoritatea activităţilor umane datorită faptului că societatea umană nu este statică, ea este într-un proces continuu de evoluţie şi, din acest motiv, existenţa noastră şi mediul în care trăim sunt în continuă schimbare.

Riscul se găseşte astăzi în centrul afacerilor bancare. Gestionarea riscurilor reprezintă funcţia cheie a băncilor moderne axate pe activitatea de piaţă . Problemele care apar în sistemele bancare în urma unei gestionări nereuşite a resurselor şi plasamentelor se regăsesc în toate economiile. Falimentele bancare pun în cauză stabilitatea sistemului bancar chiar şi în ţări în care procesul de supraveghere este bine dezvoltat.

În prezenta lucrare denumită “Contractele de credit şi circuitul lor în sistemul bancar” se prezintă contractele de creditare, analiza riscului de creditare, precum şi a celor asociate acestuia, evidenţiindu-se metode de analiză făcute pe sistemele financiar-contabile ale băncii în scopul propunerii unor metode de gestiune eficiente a acestor tipuri de riscuri pentru a fi utilizate de managerii băncii pentru îmbunătăţirea performanţelor financiare ale băncii.

Titlul lucrării se regăseşte în conţinutul acesteia care este dezvoltat pe parcursul a patru capitole bine individualizate, respectiv, un capitol introductiv şi două capitole care constituie nucleul de bază al lucrării, precum şi un capitol de concluzii şi propuneri care se pot desprinde în urma parcurgerii capitolelor anterioare acestuia.

Primul capitol denumit “Creditul în economia contemporană” prezintă conceptul de credit, tipologia creditelor, sferele şi funcţiile creditului, managementul creditelor.

Capitolul al doilea “Riscurile în procesul creditării şi gestionarea lor” prezintă o analiză de evaluare a principalelor tipuri de riscuri ce apar în procesul de creditare în ultimii trei ani. Un rol deosebit de important îl prezintă metodele de gestionare pe tipul de bancă pornind de la situaţiile financiare ale băncilor.

Capitolul trei “Creditul ipotecar. Studiu de caz la BRD – GSG Târgu Jiu” cuprinde descrierea societăţii bancare şi structura organizatorică a băncii, atribuţiile şi oferta băncii, precum şi o analiză a modului de acordare a unui credit ipotecar. Importanţa studierii pieţei creditului ipotecar rezidă în aceea că finanţarea construcţiilor de locuinţe văzută ca un proces investiţional reprezintă un factor care contribuie în mod efectiv la multiplicarea activităţii economice. De asemenea, posibilitatea de a avea o casă determină comportamentul multor persoane fizice, stabilirea unor condiţii mai bune de locuit şi obligativitatea rambursării creditelor pe termen lung fiind o motivaţie solidă pentru muncă, pentru a obţine salarii. Într-o ţară în tranziţie cum este România, acest proces este un factor ce condiţionează ritmul restructurării economice, prin creşterea mobilităţii forţei de muncă.

O casă este întotdeauna o necesitate primară. În acelaşi timp, întotdeauna şi oriunde, ea este o invesiţie costisitoare, întrucât casele sunt, de obicei, prea scumpe pentru a fi cumpărate de către public cu bani lichizi. Din aceste motive, dezvoltarea sectorului este strict dependentă de eficienţa mecanismului de finanţare pe termen lung, de împrumuturile ipotecare care anticipează viitoarele venituri ale împrumutaţilor.