Controlul bancar în procesul de creditare

Introducere

Societăţile bancare au ca principal obiect de activitate acordarea de credite agenţilor economici organizaţi avand la bază principiul prudenţei bancare, ca principiu fundamental de politică bancară.

Controlul bancar se manifestă în toate fazele procesului de creditare şi anume: programarea creditelor, analiza bonităţii şi evaluarea riscului creditului, aprobarea şi acordarea creditelor, verificarea utilizării şi garanţiei creditelor, scadenţarea şi rambursarea creditelor.

Capitolul 1. Controlul bancar în etapa programării creditelor

Prima etapă a procesului de creditare este constituit de programarea creditelor, care vizează corelarea deplină a volumului creditelor, cu necesităţile de credite ale agenţilor economici, clienţi potenţiali ai băncii, în funcţie de masa monetară structurată pe componentele sale principale: resurse şi plasamente. Totodată, pe ansamblul activității de creditare pe termen scurt, mediu și lung, pentru toți clienții, indiferent de forma de organizare și natura capitalului, programarea creditelor se face trimestrial.

După analizarea rezultatelor trimestriale, Compartimentul de sinteză și trezorerie de la nivelul sucursalelor județene constă performanțele sau deficiențele aferente activității în curs de desfășurare și pe baza acestora se propune un buget necesar pentru creditarea următorului trimestru, care se definitivează în Comitetul director al acesteia. Ulterior, după aprobare se remite letric Direcției de Sinteză, Trezoreriei și Titluri din centrala băncii. Astfel, programul se rezultă din raportarea conturilor deschise la totalul resurselor destinate creditării.

În așa mod, rapoartele vor fi separate de către controlorii de gestiune, în funcție de tipul creditelor, stabilite pe baza perioadei acordate: credite pe termen scurt - până la 12 luni, credite pe termen mediu - până la 60 luni (5 ani), și credite pe termen lung - până la 360 luni (30 de ani). De asemenea, datorită ascensiunii teritoriale diferită a activității de creditare, ar fi posibilă existența situației unei distribuiri defalcate a plafoanelor pe sucursale.

În cele din urmă, un aspect important de accentuat, este faptul că toate deciziile și măsurile întreprinse se manifestă cu normele și reglementările propuse și promovate de Banca Națională a României, și se vor evidenția pe directivele de prudență și limitare a riscurilor bancare. O exemplificare în acest mod sunt:

Regulamentul BNR nr. 13/18/2006 Stabilirea capitalului minim pe care trebuie să îl dețină fiecare bancă raportat la tipurile de risc.

Regulamentul BNR nr. 14/19/2006 Fixarea unui capital minim pentru risc la credit în funcție de gradul de expunere la risc.

Regulamentul BNR nr. 15/20/2006 Calcularea nivelului capitalului minim în funcție de risc, pe baza unor indicatori de risc specifici creditării: probabilitatea existenței cazului de nerambursare, transformarea într-un credit neperformant, efectele generate de creditele nerambursate.

Regulamentul BNR nr. 22/27/2006 Stabilirea capitalului în conformitate cu principiile de prudențialitate bancară.

Regulamentul BNR nr. 23/28/2006 Precizarea mijloacelor și tehnicilor de măsurare și clasificare a riscurilor, de persoane avizate în acest sens.

Regulamentul BNR nr. 11/2011 Clasificarea creditelor, dar și a plasamentelor.

Tabel Nr. 1.1 Regulament BNR

Sursa: Prelucrare autor, în baza datelor găsite pe site-ul oficial BNR

Astfel, în etapa dată se urmărește stabilirea capacității de creditare a unei bănci în raport cu:

- clienții săi, persoane fizice sau juridice, rezidenți sau nerezidenți;

- poziționarea geografică, zone cu economie prosperă sau zone cu economie slab dezvoltată;

- durata, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung;

- gradul de expunere la risc;

- moneda de referință a creditului, în cazul valutelor se apelează la condiții de protejare în cazul riscului valutar, etc.