Cuprins
- PARTEA I CREDITUL IPOTECAR
- CAPITOLUL I Definiţia Creditului
- CAPITOLUL II Formele creditului
- 1 Creditul comercial şi creditul bancar
- 2 creditul de producţie şi creditul de destinaţie
- 3 creditul public şi creditul privat
- 4 creditul pe termen scurt/mijlociu/lung
- 5 creditul guvernamental
- 6 creditul ipotecar
- CAPITOLUL III Elementele creditului
- 1 scadenţa
- 2 părţile
- 3 termenul de rambursare
- 4 beneficii / solvabilitate
- CAPTOLUL IV Funcţiile creditului
- 1 funcţia distributivă
- 2 funcţia de transformarea a economiilor în investiţii
- 3 funcţia de emisiune monetară
- 4 funcţia de asigurare a stabilităţii preţului
- CAPITOLUL V Creditul ipotecar
- 1 Definiţie
- 2 Condiţii
- 3 Obligaţiile părţilor
- 4 Rezilierea
- 5 Contractele de asigurare obligatorie
- 6 Constituirea ipotecii
- PARTEA II BĂNCILE IPOTECARE
- 1 Condiţii generale
- 2 Instituţii acreditate
Extras din proiect
PARTEA I
CREDTUL IPOTECAR
CAPITOLUL I
DEFINIŢIA CREDITULUI
Creditul, ca şi moneda, este o categorie economico-financiară creată pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb.
Printre primele operaţiuni cu caracter economic înfăptuite de indivizi care au trecut de la o viaţă izolată la o formă de viaţă social a fost schimbul în natură şi, ca o consecinţă imediată a lui, a apărut creditul care este tot un schimb, cu singura particularitate că între momentele schimbului se intercalează factorul timp.
Indiferent de modul în care s-a născut şi a evoluat activitatea economică a omenirii, creditul a apărut înaintea oricărui sistem i instrument de schimb.
Etimologic, creditul îşi are originea în cuvântul latin “creditum-credere” care înseamnă “a crede”, “a se încrede” sau “a se avea încredere”. Această origine a noţiunii de credit scoate în evidenţă un element psihologic absolut necesar existenţei unei operaţiuni de împrumut, “încrederea”.
Creditul a format obiectul unor ample cercetări în latura de specialitate, constatându-se o diversitate de opinii.
Profesorul W.Sombrat oferă o definiţie sintetică atunci când spune: “Creditul este puterea de cumpărare,fără a deţine numerar”
.Într-o manieră asemănătoare,profesorul C.Gide defineşte creditul ca fiind “schimbul unei bogăţii prezente contra unei bogăţii viitoare”.
Profesorul F. Leitner defineşte creditul ca un “ act economic care face să nască în favoarea unui individ un drept de a dispune în mod permanent de bunurile sau serviciile puse la dispoziţia lui de un alt individ, în cadrul termenului pentru care a fost acordat”.
La rândul său, profesorul V. Stănescu arată că “este vorba de o operaţiune de credit sau ne găsim în faţa unui fapt economic, numit cedit, ori de câte ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuată într-un moment dat, din partea unui subiect economic, cu obligaţia pentru acesta din urmă de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primită, plus o sumă de bani care se cheamă interes sau dobândă”.
Profesorul A. Page defineşte creditul ca fiind “ schimbul unei valori monetare viitoare.”
Creditul nu este un împrumut în forma sa pură.. Obiect al împrumutului îl formează întotdeauna un bun care va fi restituit în forma sau în substanţa sa. Creditul, însă, este un împrumut în monedă, după cum se ştie moneda fiind o marfă cu rol de echivalent general.
Creditul este un schimb de monedă condiţionat şi despărţit de un interval de timp. A acorda cuiva un credit, înseamnă a-i pune la dispoziţie o sumă de bani, cu condiţia de a o rambursa în viitor, la o anumită dată.
CAPITOLUL II
FORMELE CREDITULUI
La apariţia sa, creditul era asigurat sub forma unui sub forma unui credit natural n care un individ acorda altuia un bun sau serviciu, formă care se mai practică şi astăzi în comunităţile mai puţin evoluate.
În societatea modernă, formele creditului au evoluat cu mare rapiditate, în legătură cu gradul şi nivelul dezvoltării societăţii de astăzi.
În literatura de specialitate, există diferite opinii în privinţa acestei clasificări:
unii autori susţin existenţa a două forme de exprimare a creditului: creditul public şi creditul bancar
într-o altă opinie formele creditului sunt:creditul bancar, creditul cooperatist şi creditul public
într-o altă opinie, sunt reţinute următoarele forme: creditul de producţie, creditul de consumaţie, creditul privat şi creditul public
alte forme ale creditului sunt reţinute ca următoarele: creditul bancar direct, creditul de stat şi creditul prilejuit de vânzarea în rate a unor mărfuri.
1 Formele principale sub care se prezintă creditul în economia de piaţă sunt: creditul comercial şi creditul bancar.
a) Creditul Comercial este o formă de împrumut practicată între vânzător şi cumpărător atunci când vânzarea mărfurilor este făcută pe credit, adică înmânarea acestora este separată în timp de plata preţului ei. Creditul comercial contribuie la accelerarea circulaţiei mărfurilor şi prin aceasta la accelerarea dezvoltării economiei naţionale.
Creditul comercial este acordat cumpărătorului de către furnizor sub forma vânzării produselor, executări de lucrări şi prestări de servicii cu plata la o dată ulterioară. Creditul comercial se foloseşte de către întreprinzători la vânzarea şi cumpărarea a maşinilor, utilajelor, a materiilor prime, precum şi a obiectelor de consum şi, de regulă, se acordă pe termen scurt, pe baza cambiei. În acest fel, creditul comercial înlesneşte circulaţia capitalului.
În acest fel, creditul comercial constituie, în economia de piaţă, baza sistemului de credit.
b) Creditul Bancar este creditul care se acordă agenţilor economici sub formă bănească, de către instituţii specializate în aşa numitul comerţ cu bani, numite instituţii bancare.
Această formă de credit este foarte larg răspândită având ca obiect acea parte a capitalului numit capital de împrumut. Creditul bancar este principală sursă pentru asigurarea fondurilor băneşti necesare diferitelor sectoare de activitate ale economiei naţionale.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Credit Ipotecar. Banci Ipotecare.doc