Credit Scoring - Modalitate de Asistare a Deciziilor

Creditul este operatiunea prin care se iau în stapânire imediata resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, însotite de plata unei dobânzi ce remunereaza pe împrumutator.

Operatiunea priveste doua parti: o parte acorda creditul, cealalta parte îl primeste, adica se îndatoreaza.

În acceptiune juridica, creditul este perceput drept o conventie ce intervine între un creditor si debitorul sau, de regula materializata într-un înscris (contract), referitoare la producerea, livrarea si plata contravalorii utilitatilor.

Creditul este o datorie reala când debitorul foloseste creditul pentru a face plati sau pentru a reesalona plati pe care ar trebui sa le faca, sau potentiala atunci când s-a aprobat un credit, dar debitorul înca nu l-a folosit.

Creditul si operatiunea de creditare constituie acel fapt economic prin care se cedeaza o suma de bani din partea unui subiect economic, în folosinta altui subiect economic, cu obligatia acestuia din urma de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primita plus o suma de bani, care se cheama interes sau dobânda.

Prin intermediul creditului sunt mobilizate capitalurile temporar disponibile din economie, metamorfozate într-un capital de împrumut, care apoi este dirijat, prin redistribuire, spre diferite sectoare de activitate, ramuri si subramuri, zone geografice si colectivitati cu scopul de a se satisface nevoile suplimentare de finantare generate de derularea reproductiei sociale.

Creditul reprezinta combinatia a trei elemente: timpul, încrederea acordata debitorului si promisiunea restituirii fondurilor împrumutate.

Creditul a aparut dupa schimbul în natura si ca o consecinta imediata a acestuia. Creditul este tot un schimb, însa are particularitatea ca între momentele de schimb se intercaleaza factorul timp. Operatiunea de creditare este operatiunea de schimb în care transferul marfii are loc în momentul t (de exemplu: cumparatorul unui automobil pleaca cu acesta fara a plati nimic). În orice forma de credit, debitorul nu da nimic, si cu toate acestea intra nu numai în posesia, ci si în proprietatea obiectului împrumutat. Cu alte cuvinte, desi în momentul t are loc prestatia, contraprestatia este amânata pentru momentul t+1. În momentul t, debitorul îsi asuma doar un angajament de plata, adica un angajament de a varsa ulterior o anumita suma de bani, fie o singura data, fie de mai multe ori, în rate lunare, trimestriale, semestriale, anuale.

Aceasta implicare a factorului timp confera operatiunii de creditare un caracter dinamic. Caracterul oneros si dinamic al operatiunii de creditare implica cea de a treia caracteristica a acestuia: încrederea.

Pentru definirea mai exacta a creditului, este necesara prezentarea a trei opinii care s-au conturat cu privire la acest concept:

1. Creditul ca încredere este o conceptie care plaseaza la baza relatiilor de credit ideea de încredere, de unde rezulta caracterul subiectiv al acestuia. Considerarea creditului ca încredere se fundamenteaza pe definitiile date acestui concept. Termenul de credit îsi are originea în cuvintele latine creditum si de credere care desemneaza încrederea în ceva sau cineva. În practica, aceasta încredere se concretizeaza în relatiile dintre creditor si debitor, în sensul ca cel din urma trebuie sa prezinte o anumita bonitate, astfel încât sa genereze încredere din partea creditorului.

2. Creditul ca expresie a relatiilor de schimb reprezinta un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o cantitate de moneda sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plata viitoare. Unei asemenea abordari a creditului îi sunt aduse si contraargumente. Dintre acestea, cel mai puternic este cel potrivit caruia creditul nu este o forma a schimbului, nici din punct de vedere al scopului si nici al continutului material al valorii .

3. Creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire reprezinta o abordare care porneste de la continutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei parti din produsul social de la unii dintre participantii la circuitul economic catre alti participanti la acest circuit. Spre deosebire de alte forme ale relatiilor de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu impozitele si taxele, care au caracter definitiv, creditul este o forma particulara a acestor relatii, prin caracterul temporar al transferului.

Definirea completa a creditului poate fi realizata prin luarea în considerare si corelarea acestor trei abordari, ceea ce poate duce la urmatoarea formulare: creditul reprezinta o categorie economica ce exprima relatiile de redistribuire a unei parti din produsul intern brut sau din venitul national, prin care se mobilizeaza si se distribuie disponibilitatile din economie si se creeaza noi mijloace de plata, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital si al realizarii unor obiective ale politicii economice.