Credite bancare la etapăa actuală în Republica Moldova

Introducere.

Apărut o dată cu schimbul în natură şi cunoscînd în evoluţia sa numeroase forme,creditul îndeplineşte un rol esenţial in economia modernă.

Sistemul de credit bancar este reprezentat de banca centrală a statului şi de diverse tipuri de bănci. Politica de credit realizată prin Banca Centrală cu ajutorul unor instrumente şi tehnici specifice urmăreşte să asigure prin promovarea funcţiilor creditului echilibrul general economic al societăţii.

Banca centrală elaborează un şir de acte juridice sub formă de regulamen¬te, instrucţiuni, norme prin care reglementează şi supraveghează activitatea băncilor comerciale în domeniul ereditar.

Rolul băncilor comerciale constă în faptul că ele acordă mijloace băneşti (necesare economiei naţionale) sub formă de credite bancare. Astfel, băncile creditează acele sfere ale economiei care necesită mijloace băneşti, contribuind la prosperarea economiei naţionale. Băncile comerciale acordă credite secto¬rului real al economiei pentru acoperirea cheltuielilor de producţie, precum: combustibilul, energia, taxele etc, ce asigură finisarea producţiei. De asemenea, ele acordă credite investiţionale necesare relansării tehnologice, achiziţionării de tehnologii, mecanisme moderne, procurării unor complexe industriale, me¬canisme de fabricaţie moderne etc. în acest mod, băncile comerciale contribuie la sprijinirea şi dezvoltarea durabilă a economiei naţionale.

Băncile comerciale contribuie în mod substanţial şi la susţinerea nivelului de trai al populaţiei prin acordarea creditelor de consum, a creditelor pentru educa¬ţie şi învăţământ, pentru procurarea, reconstruirea şi repararea imobilelor.

Creditul bancar, ca şi moneda, este o categorie economico-financiară creată pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb. Pentru o activitate prosperă a întreprinderilor industriale şi a altor ramuri ale economiei naţionale, un rol semnificativ îl au relaţiile de creditare şi de decontare cu băncile care au drept obiectiv consolidarea eco¬nomiei, extinderea producţiei, soluţionarea problemelor sociale.

Teza conţine trei capitole :

Capitolul 1: Abordări teoretice privind creditul bancar. Rolul său în economie care conţine caracteristicile, formele, funcţiile creditului bancar, rolul său în economia de tranziţie, fazele de acordare a creditului şi dobânda partea componentă a creditului.

Capitolul 2: Analiza activitatii bancare BC "MOLDINDCONBANK" S.A.,care include informaţia generală privind activitatea, analiza operaţiunilor de creditare.

Capitolul 3:Сăi de perfecţionare a sistemului creditar. În care se asigurarea rambursării creditelor bancare, schimbări în mecanismul creditor în condiţiile economiei de piaţă.

Teza de curs se termină cu o concluzie generalizatoare.

Baza metodologică este literatura de specialitate, legi şi regulamente precum şi internet.

Cap.1 Abordări teoretice privind creditul bancar. Rolul său în economie.

1.1.Conceptul şi caracteristicile creditului. Formele şi funcţiile creditului bancar.

Creditul a apărut pe baza dezvoltării producţiei de mărfuri, în evoluţia acesteia, într-un anumit moment, relaţiile de credit depăşind sfera producţiei şi circulaţiei mărfurilor, schimbul căpătând forma unor relaţii monetare.

Apariţia creditului a depins de un anumit stadiu de dezvoltare a schimbului, când vânzătorul predă valori de întrebuinţare în schimbul unei promisiuni că va primi cândva o valoare. Acest fapt constituie o vânzare pe credit. Sub aspect economic creditul constă, deci, în cedarea unor valori de întrebuinţare prezente în schimbul unor valori de primit în viitor.

Termenul de credit vine din limba latină, de la creditum, participiul trecut al verbului credere, semnificând încrederea celui care dă unei persoane anumite bunuri, lucrări sau servicii, că va primi în schimb valori corespunzătoare. În limba română cuvântul credit a pătruns în secolul XVIII, preluat din limba franceză prin cuvântul „ credit ”.

Analiza apariţiei cuvântului evidenţiază faptul că, pe măsura instituţionalizării funcţiei monetare ca mijloc de plată, a avut loc decalarea în timp a actului de vânzare de cel de creditare.

Acest fenomen exprimă o conexiune directă între producător şi consumator, între ofertă şi cerere, şi între cei doi agenţi economici reprezentativi ai economiei: furnizorul şi beneficiarul.

Sub alt aspect, creditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici, proces căruia nu-i poate face faţă moneda lichidă, în această perspectivă creditul reprezentând o pârghie a desfăşurării oricărui proces economic. La nivelul agentului economic se constată că pe lângă capitalul propriu acesta contractează şi împrumuturi, în particular bancare, sub forma creditului. Lărgirea producţiei, către care tinde orice manager, crearea condiţiilor pentru a rezista proceselor concurenţiale şi obţinerea unui profit care să-i asigure desfăşurarea normală a activităţii sunt de neconceput fără existenţa creditului.

În mod simplificat, creditul poate fi definit ca o formă specială de mişcare a valorilor: vânzare de mărfuri cu plata amânată sau cu transferare de monedă cu titlul de împrumut.

În peisajul literaturii monetare româneşti, Victor Slăvescu, defineşte noţiunea de credit, astfel: creditul şi operaţiunea de credit constituie acel fapt economic prin care se cedează o sumă de bani efectuată la un moment dat din partea unui subiect economic, în folosinţa altui subiect economic, cu obligaţia acestuia din urmă de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primită plus o sumă de bani, care se cheamă interes sau dobândă.

Francezul Charles Gide defineşte creditul ca fiind schimbul unei bogăţii prezente contra unei bogăţii viitoare, iar profesorul F. Leitner afirmă că „ prin credit se înţelege cedarea şi primirea unui bun la o epocă, în credinţa că acelaşi bun, sau altul de aceeaşi valoare, va fi restituit la o dată viitoare, potrivit înţelegerii între părţi ”.

Elementul comun care se regăseşte în diferitele definiţii ale creditului prezintă trei aspecte:

- Existenţa unei disponibilităţi la unii agenţi economici şi acceptarea de către aceştia să le cedeze (împrumut) altor agenţi (debitori);

- Pierderea temporară a unor drepturi de către cel care acordă împrumutul (împrumutant);

- Obligativitatea împrumutatului de a restitui împrumutul la un termen numit scadenţă, însoţit în mod obligatoriu de dobândă.