Creditul - Componentă Importantă a Plasamentului Bancar

1. CREDITUL – COMPONENTĂ IMPORTANTĂ A PLASAMENTULUI BANCAR

Creditul este operaţiunea prin care se iau in stăpanire imediata resurse in schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare şi de plată a unei sume suplimentare, numită dobandă, sumă ce remunerează pe împrumutator. Operaţiunea priveşte doua parţi. O parte acordă creditul, cealalata îl primeşte, se îndatorează.

1.1 . IMPORTANŢA CREDITULUI BANCAR IN PROCESUL DE FINANŢARE AL ECONOMIEI

Creditele sunt principalele active ale unei bănci şi generează cea mai mare parte a veniturilor din exploatare.

La începutul anilor ’90, a existat tendinţa acordării unui volum important de credite, având în vedere şi faptul că alte produse şi servicii bancare nu erau dezvoltate şi dobânda activă era principalul venit al băncilor. Din păcate, multe dintre aceste credite au avut un risc ridicat pentru bănci, ceea ce a dus la unele falimente bancare.

În afară de ponderea creditelor în total active, un alt fenomen a fost şi modul în

care a avut loc procesul de creditare. Agenţii economici, rămaşi puternic decapitalizaţi după 1989, aveau nevoie de credite pe termen lung care să suplinească lipsa de fond de rulment. Băncile au fost reticente faţă de acordarea de astfel de credite şi au acordat în schimb credite pe termen scurt din categoria celor de capital de lucru.

Aceste credite, destinate să acopere necesarul de fond de rulment, respectiv diferenţa între activele circulante şi pasivele stabile (surse atrase pe termen scurt) au finanţat în unele cazuri şi activele fixe care nu au avut surse de acoperire pe termen lung la nivelul necesarului.

Având în vedere acest fapt, cât şi lipsa unei destinaţii precise şi uşor de urmărit, din aceste credite s-au făcut tot felul de plăţi, precum plăţi de dobânzi , rambursări de credite pe obiect, taxe şi impozite, astfel că o parte dintre aceste credite nu au fost rambursate niciodată şi au fost reînnoite permanent prin acte adiţionale, agenţii economici nereuşind, în această perioadă, o capitalizare care să acopere necesarul de fonduri.

Această situaţie a dus la o îmbătrânire a portofoliului de credite care nu a mai acţionat ca un factor de creştere economică, la o decapitalizare şi mai accentuată a unor agenţi economici prin dobânzile plătite de aceştia şi a menţinut băncile legate de clienţii cu probleme.

În mod normal, la preluările care s-au efectuat la datoria publică, aceste credite nu trebuiau incluse, neavând destinaţia cerută de actele normative. Au fost cazuri când, deşi agentul economic avea investiţii sistate sau producţie destinată unor investiţii sistate, recunoscute de legiuitor ca având cauze obiective, singurele credite de care dispunea acesta erau cele pentru capital de lucru.

Au existat situaţii şi când creditele acordate pe obiect au fost rescadenţate, reeşalonate, s-au acordat alte credite pentru rambursarea lor şi s-au transformat şi acestea în credite pe termen mediu, fie pentru că obiectul creditului nu a fost unul profitabil sau nu s-a realizat, fie destinaţia a fost schimbată.

Pentru a putea discuta situatia actuala a creditelor acordate de sistemul bancar romanesc, sa urmarim o evolutie comparativa a gradului de bancarizare a economiei calculată atât prin ponderea activelor bancare, cât si a creditului intern neguvernamental în produsul intern brut (P.I.B.).

Tabelul nr. 1.1

Evoluţia gradului de bancarizare al economiei (miliarde lei)

Sold la Produs Active bancare Credit intern neguvernamental

finele anului intern brut Total % din PIB Total % din PIB % din active

Din datele prezentate se observă reducerea de peste 3 ori a ponderii activelor bancare în PIB în perioada 1990 -2006 şi de peste 4 ori a ponderii creditului intern neguvernamental în aceeaşi perioadă.

Ponderea creditului intern neguvernamental a scăzut atat in PIB, căt si in total active bancare.

În ceea ce priveşte situaţia prezentă, odată cu dezvoltarea produselor şi serviciilor bancare, atât ca urmare a creşterii concurenţei în domeniu, cât şi datorită extinderii sectorului privat, una dintre principalele provocări pentru băncile comerciale este şi acordarea de credite profitabile cu un risc scăzut.

1.2. PRINCIPII CARE STAU LA BAZA ACTIVITAŢII DE CREDITARE

Băncile sunt un organ vital al vieţii economice a unei ţări. Pe de o parte, ele atrag fondurile economisite şi disponibilităţile, iar pe de altă parte satisfac nevoile financiare ale societăţii fie ele din sectorul de stat, privat sau persoane fizice. În calitatea lor de intermediari, băncile lucrează în principal cu banii deponenţilor.

Operaţiunile de aprobare şi acordare a creditelor au la bază prudenţa bancară, ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate bancară. Prudenţa bancară presupune că, în primul rând, procesul de luare a deciziilor de creditare să se bazeze pe cunoaşterea şi înţelegerea activităţii clienţilor băncii.

Cunoaşterea şi analiza activităţii desfăşurate în perioada anterioară, precum şi a prevederilor pentru viitor, dau posibilitatea băncii, pe de o parte să ofere acestuia serviciile şi produsele bancare adecvate, iar pe de altă parte, să ia măsuri pentru diminuarea riscului, în vederea recuperării creditelor şi a încasării dobânzilor. În acest fel, activitatea de creditare devine avantajoasă atât pentru bancă, ce prin extinderea şi diversificarea portofoliului de credite obţine profit suplimentar atât pentru bancă, cât şi pentru client, care pe seama creditelor poate să-şi dezvolte afacerile şi să obţină profit.

Conform prevederilor Legi privind activitatea bancară, la acordarea creditelor, băncile urmăresc ca solicitanţii să prezinte credibilitate, ceea ce înseamnă că în această activitate, trebuie avute în vedere o serie de principii de bază pentru rambursarea acestora la scadenţă.

1. Persoana împrumutatului;

Considerând că împrumutatul are competenţa necesară, cea mai puternică garanţie a unui împrumut este în mintea debitorului, în onestitatea lui, în intenţia lui de a rambursa, în incapacitatea lui de a trăi liniştit, ştiindu-se dator. Garanţiile materiale, oricât ar fi ele de mari, sunt pentru oamenii potenţiali necinstiţi, pentru oamenii care nu sunt obsedaţi de obligativitatea morală a plăţii datoriei, prin urmare sunt mult mai puţin puternice decât garanţia pe care o reprezintă cinstea omului. Pentru că omul necinstit va căuta, şi va găsi poate, calea de a ocoli orice angajament formal sau nu.