Creditul furnizor și creditul cumpărător

CAP I. CREDITUL BANCAR- INTRODUCERE

Creditul a aparut initial in Orientul Mijlociu, unde constituia monopolul marilor proprietari funciari si al preotilor si devine unul din mecanismele fundamentale ale vietii economice incepand din anii 1850-1860, odata cu declansarea revolutiei industriale in Europa de Vest, facand posibila anticiparea cumpararilor, exercitând astfel un efect multiplicator asupra activitatii economice.

Literatura de specialitate ofera diverse definitii ale conceptului de credit bancar. Economistii francezi referindu-se la creditul bancar specific intreprinderilor mici si mijlocii il definesc ca fiind „suma de bani pe care o obtine o intreprindere de la o banca atunci cand activul circulant din bilant nu este finantat integral prin incasarile de la furnizori si de la diversi creditori si cand aceasta insuficienta nu este acoperita de fondul de rulment”.

O definiţie mai cuprinzatoare a creditului este data in documentele Bancii Centrale Europene: ”....relatia baneasca intre o persoana fizica sau juridica numita creditor, care acorda unei alte persoane numita debitor, un imprumut in bani sau care vinde marfuri/servicii pe datorie, in general cu o dobanda stabilita in functie de riscul pe care si-l asumacreditorul sau de reputatia debitorului”.

In Romania, definitia oficiala a creditului este redata in Legea nr. 58/1998 republicata – Legea bancara, astfel: ’’Creditul reprezinta orice angajament de plata a uneisume de bani in schimbul dreptului la rambursarea sumei platite, precum si la plata unei dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma, sau orice prelungire a scadentei unei datorii si orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta sau a altui drept la plata unei sume de bani.’’

Prin creditul bancar este introdus in circulatie un volum mare suplimentar de bani, care reprezinta realmente principalul volum de mijloace de plata in circuitele economico-financiare. Majoritatea creditelor bancare in economia de piata sunt acordate pe baza de documente bancare: instrumente de plata si de credit (cambia sau trata, biletul la ordin, etc) chitante sau alte documente similare, in cazul creditelor de valori mai mari se încheie “contracte de credit”, insotite de o analiza prealabila a situatiei economico-financiare a solicitatorului de credit (uneori, chiar un studiu de fezabilitate), iar banca cere garantii speciale.

Creditul, ca si moneda este o categorie economico-financiara creata pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb .

Printre primele operatiuni, cu caracter economic înfaptuite de indivizi care au trecut de la viata izolata, individuala, la o forma de viata sociala a fost schimbul în natura si ca o consecinta imediata a lui a aparut creditul care este tot un schimb, cu singura particularitate ca în momentele schimbului se intercaleaza factorul timp.

In orice tranzactie de schimb, in mod obisnuit, fiecare din parti ofera celeilalte un echivalent. Atunci cand una din parti convine sa primeasca echivalentul la care are dreptul la o data viitoare, se spune ca este vorba de un schimb pe credit .

Indiferent de modul în care s-a nascut si a evoluat activitatea economica a omenirii, creditul a aparut inaintea oricarui sistem si instrument de schimb.

Etimologic, creditul isi are originea in cuvantul latin creditum - credere, care inseamna a crede, a se increde sau a avea incredere. Aceasta origine a notiunii de credit scoate in evidenta un element psihologic absolut necesar existenta unei operatiuni de împrumut încredere.

Creditul, fiind o categorie de natura economico-financiara a format obiectul unor ample cercetari in literatura de specialitate. Analizand unele definitii cu privire la credit, vom constata o diversitate de opinii, diferenta dintre ele fiind determinata de punctul de vedere din care este privit creditul.

Astfel, prof. W. Sombrat, ofera o definitie sintetica, dar expresiva, când spune: creditul este puterea de cumparare, fara a detine numerar. Intr-o maniera asemanatoare, prof. C. Gide defineste creditul ca fiind schimbul unei bogatii prezente, contra unei bogatii viitoare. Prof. F. Leitner defineste creditul ca un act economic care face sa nasca in favoarea unui individ un drept de a dispune in mod permanent de bunurile sau serviciile puse la dispozitia lui, de un alt individ, in cadrul termenului pentru care a fost acordat. La randul sau prof. V. Slavescu arata ca este vorba de o operatiune de credit sau ne gasim in fata unui fapt economic, numit credit, ori de cate ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuata într-un moment dat, din partea unui subiect economic, cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui mai tarziu, la un termen fixat, suma primita, plus o suma de bani care se chema interes sau dobanda. Adept al definitiilor succinte, prof. A. Page defineste creditul ca fiind schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare.

CAP II. ETAPE GENERALE ALE CREDITARII

II. 1. Studiul cererilor de credit

Fara indoiala, examinarea unei solicitari de credit si evaluarea eficientei realizarii afacerii pentru care clientul cere un credit, implica o mare responsabilitate din partea bancii comerciale atat din cauza riscurilor, a realitaţii garanţiilor oferite de client, cat si a “situatiei delicate” a relatiilor banca- client in cazul respingerii cererii.

Hotararea managerului bancii trebuie sa fie bine motivata fie in situatia aprobarii creditului, fie in respingerea acestuia; managerul trebuie sa procedeze cu prudenta si elasticitate, dar si cu fermitate pentru a nu prejudicia interesele bancii, atat in ceea ce priveste garantarea rambursarii creditului si a achitarii dobanzilor la scadenta, cat si mentinerea clientelei sau atragerea de clienti noi. Bineinteles ca toata aceasta operatiune trebuie sa se desfasoare sub pecetea secretului bancar, confidentialitatii (mai ales in decizia neacordarii creditului), pentru ca orice indiscretie devenita publica ar afecta nu numai interesele bancii, ci in special afacerile firmei solicitatoare pe piata respectiva, si nu numai. In cadrul studiului cererii de credit in contextul economiei de piata, inclusiv la noi in tara, sunt necesare o serie de etape preliminare, care sunt redate in continuare.

II. 2. Studierea situatiei conjuncturale si a tendintelor acesteia

Dupa cum rezulta si din titlu, este necesar sa se cunoască conjunctura, situatia economica si financiara, atat in acel moment, cat si in viitorul apropiat ori mai indepartat(in functie si de termenul de durata a creditului). Aspectele de instabilitate economica, frecvente in perioada de tranzitie, constituie o realitate: eventualitatea declansarii unei crize sau existenta deja a acesteia; restrictii in legatura cu obtinerea licentelor de import sau de export; “iesirea” de sub control a cresterii preturilor si implicit a ratei de inflatie; recesiune economica; restrictii in privinta transferurilor valutare in alte tari; restrangerea sau incetarea activitatii in ramura de activitate a solicitatorului de credit; existenta unui embargou instituit de organizatii internationale si care afecteaza profund relatiile de comert exterior ale tarii solicitatorului, etc. Toate acestea creeaza un climat nefavorabil si plin de riscuri in acordarea unui credit. Tot astfel, instabilitatea politico-sociala caracterizata prin lupta partidelor pentru detinerea sau cucerirea puterii in stat, existenta unor miscari mai mult sau mai putin tensionate cu caracter neindicativ, greve, riscul unui conflict armat, etc sunt tot atatea elemente precumpanitoare in deciziile de acordare/ respingere a creditelor solicitate de clientela bancara.